|
Conținut: "Divina Comedie"
Raiul pãmîntesc
Cîntecul celor șapte Doamne și profetizarea unui personaj misterios care va omorî des-
frînata și uriașul (1-78) Îndoielile lui
Dante și explicația Beatricei (79-102)
Imersiunea lui Dante în rîul Eunoe
(103-145)
1 Deus, venerunt gentes alternînd
ori trei, ori patru dulce-o psalmodie
cîntar-acele Doamne-acum plîngînd,
4 și le-asculta și-ofta-n cucernicie
stãpîna mea, și-așa schimbatã cum
nu mult mai mult sub cruce-ai fost, Marie.
7 Iar cînd fecioarele-i fãcurã drum
și ei ca sã vorbeascã, ea-n picioare
stînd dreaptã-n sus, rãspuns-a lor acum,
10 și-n faț-avea a focului coloare.
- „Puțin și nu mã veți vedea - vorbi -
și iar mã veți vedea, dragi surioare!".
13 Pe toate șapte-n fațã-i le pofti,
și-n urma ei, prin semn numai, m-aduse,
pe Doamna și pe Stațiu ce s-opri.
16 Și-a mers așa și nu cred cã fãcuse
nici zece pași de-ai ei pe-acel pãmînt,
cînd ochii dulci în ochii mei și-i puse.
19 - „Sã vii - a zis cu liniștit cuvînt -
aproape-așa cã, de-aș vorbi cu tine,
sã poți s-auzi de-aproape-al meu cuvînt."
22 Cînd fui, cum trebuia, mai lîngã sine:
- „De ce - mi-a zis - n-ai, frate tu,-ndrãznealã
sã-ntrebi acum cînd mergi așa cu mine?".
25 Precum acei ce foarte-avînd sfialã
de-ai lor mai mari, de inimã scãzutã
nu pot da vocea-ntreagã la ivealã,
28 așa fui eu, și-așa cu gura mutã
de-abia-ngînai: - „Madono, ce-mi lipsește
tu bine știi, și știi și ce-mi ajutã".
31 - „Sfiala ta sau teama ce te-orbește
de-acum eu vreau privirea sã-ți destupe
spre-a nu mai fi ca cel ce buiguiește.
34 Sã știi de car, cã monstrul dacã-l rupe,
a fost și nu-i. Dar culpa sã nu creadã
cã Domnu-n cer rãzbunã dupã supe!
37 Nu-n veci fãr' de erede-o sã ne șadã
acel ce-n car lãsat-a fulgii lui
fãcîndu-l monstru-ntîi și-apoi o pradã.
40 Cãci sigur vãd, de-aceea ți-o și spui,
aproape-o zodie ce-n curînd urmeazã,
și-oprit în drum de nici o [stîncã] nu-i,
43 cînd un cinci sute zece cinci cuteazã,
trimis de Cer, pe curv-a o ucide
și pe acel cu care-adultereazã.
46 Dar vorba-mi poate-obscurã ca Temide
și Sfinxu-ți e, și nu-ți albește-n gînd
cãci, ca și ele,-a minții cale-o-nchide.
49 Dar faptele naiade-or fi-n curînd,
tãind enigma cea obscurã foarte,
nici holde-n cîmp, nici turme dãunînd.
52 Deci scrie-ți tot, și mintea ta sã poarte
ce-ți spui, sã duci cu tine celor vii
ai vieții cei, ce-o goanã e spre moarte.
55 Și-aminte-ți fie-atunci cînd o sã scrii,
de plantã tu s-arãți cum fu, și frîntã
cu crengi lãsate-n douã dãți pustii.
58 Oricine-i rupe crengi și-o dezvestmîntã,
prin fapt de hulã-njurã Primul Bine,
ce numai spre-al sãu uz o face sfîntã.
61 Pentru mușcarea-n ea dori-n suspine
și chin cinci mii de ani întîiul tatã
pe-acel ce culpa-i i-o spãși prin sine.
64 Și-ți doarme mintea, dacã nu-ți aratã
cã planta e dintr-anumit temei
înalt-atît și-n vîrf așa de latã.
67 De nu ți-ar sta deșartele-ți idei
ca apa Elsa-n jurul minții tale,
și-un biet Piram la dud plãcerea ei,
70 din multe-aceste-mprejurãri fatale
cunoaștere-ai cã pomu-i moralminte
oprit de cer, conform dreptãții sale.
73 Dar dacã ți-e-mpietritã biata minte
și neagrã-ncît nu-i clar pe ea nimic,
c-atît te-orbi ce-ți spusei mai 'nainte,
76 vreau, cel puțin, de n-o scrii [tu] ce zic,
umbrite sã le duci cu scopu-n care
s-aduc stîlpãri încinse cu finic."
79 Iar eu: - „Cum ceara, fãrã de schimbare
pãstreazã-ntr-însa semnul ce primește,
mi-e-n creier semnul pus de voi atare!
82 Ci-al tãu dorit cuvînt de ce țintește
mai sus de mintea mea, atît de sus,
cã-l pierde-atît pe cît îl urmãrește?".
85 - „Ca sã cunoști și tu cum te-ai condus -
rãspunse ea - sã vezi a ta doctrinã
cum poate-urma cuvintelor ce-am spus,
88 c-a voastrã cale stã de cea divinã
departe-atîta, pe cît stã pãmîntul
de cea mai iute-a sferelor luminã."
91 - „Eu nu-mi aduc aminte,-mi fu cuvîntul,
cã n-aș fi mers mereu pe-al vostru drum,
și clar îmi spune-așa și simțãmîntul."
94 - „De nu-ți poți aminti tu nicidecum -
rãspunse ea zîmbind - aminte-ți adã
cum tu bãuși din Lete chiar acum.
97 Dar cum dã fumul pentru foc dovadã,
uitarea ta-i a vinei mãrturie
din sufletu-ți ce-ntr-altele-avu nadã.
100 Dar gol de-acum cuvîntu-mi o sã-ți fie,
atît pe cît socot cã ai mijlocul
sã-l vad-a ta fireascã miopie."
103 Cu pas mai lin, și-aprins acum ca focul
sta soarele-ntr-a miezu-zilei cruce
ce-și schimbã punctu-așa cum schimbi și locul;
106 cînd Doamnele (cum cel care conduce
o ceatã, stã și-oprește și pe-ai sãi,
cînd dã de-un lucru nou pe unde-i duce)
109 s-oprirã-n poala unei umbre lãi
precum sub brazi cu crengi întunecate
dau Alpii-adese-n umedele vãi.
112 Pãru cã-n fațã-mi vãd pe Eufrate
și Tigru-aici [ieșind dintr-o fîntînã]
și-ncet plecînd ca fratele de frate.
115 - „O, glorie-a ginții-umane,-o, tu, Stãpînã!
ce ape-acestea sînt, și ce-i cã ele
izvorul lor în douã pãrți și-l mînã?"
118 - „Spre-a ști ce sînt - rãspunse rugii mele -
tu roagã pe Matilda." Și-a rãspuns,
cum face-acel ce-o culpã vrea sã-și spele,
121 frumoasa Doamnã: - „Eu i-am spus de-ajuns
și-aceasta și-altele. Iar Lete, bîndu-l,
eu bine știu cã nu i le-a ascuns".
124 Beatrice-atunci: - „Mai mare poate-avîndu-l,
alt dor, ce-ades memoria ne-o-nvãlește,
i-a pus pe minte-un vãl, întunecîndu-l.
127 Ci iat-Evnoe, ce de-aici pornește:
sã-l duci la el și,-așa cum ești dedatã,
virtutea lui cea veșted-o-ntãrește".
130 Cum scuze-un om gentil nicicînd nu catã,
ci-și face-o vrere-a sa din vrerea cui
prin semn vãzut dorința și-o aratã,
133 așa, pe loc ce lîngã dînsa fui,
plecã frumoasa fatã, iar lui Stațiu
sfios i-a zis: - „Sã vii pe urma lui!".
136 Sã am, creștine,-acum mai larg un spațiu
de scris, eu ți-aș cînta mãcar în parte
de dulcea apã-n veci fãrã de sațiu,
139 dar plin-avînd acum întreaga carte
urzitã pentru-acest al doilea cînt,
m-oprește art-a merge mai departe.
142 Mã-ntoarsei deci de la pîrîul sfînt
ca nou, asemeni plantei tinerele
cînd nouã crește-n noul sãu vestmînt,
145 curat și gata sã mã urc la stele.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
