|
Conținut: "Divina Comedie"
Raiul pãmîntesc
Contemplarea Beatricei și schimbãrile
carului mistic (1-60) Somnul poetului și
înãlțarea grifonului (61-108) Vulturul, vulpea și dragonul (109-147) Uriașul și
desfrînata (148-160)
1 Atît de-atent și fix priveam acu
s-adãp a mea cea de-un deceniu sete,
încît oricare-alt simț ca mort îmi fu,
4 pãrînd cã am și-aici, și-aici pãrete
spre-a nu vedea, așa de mult m-aduse
în vechiul laț surîsul sfintei fete,
7 cînd fața mea cu sila-ntoarsã fuse
spre brațul stîng, de-acele trei fecioare,
cãci „prea țintit" din ele una-mi spuse.
10 Și-acea orbire care-o simte-n soare
al nostru vãz, prea brusc de el atins,
pe-o clipã-n ochi îmi fu-ntunecãtoare.
13 Cu-acel puțin cînd vãzu-mi s-a desprins
(eu zic aici puțin alãturîndu-l
cu multu-acel de care fui desprins),
16 vãzui cum se-ntorcea spre dreapta rîndul
eternei oști, plecînd, întoarsã toatã
și șapte lãmpi și-al zilei soare-avîndu-l.
19 [Cum, ca sã scape, se întoarce-o ceatã
sub scut, cotind cu steagul, mai 'nainte
mișcarea-ntreagã sãvîrși sã poatã;]
22 așa și-oștirea-mpãrãției sfinte
ce-n front mergea, trecu, pe cînd la car
nici nu-ncepuse primul lemn sã clinte.
25 Fecioarele la roți venirã iar;
vulturul trase arca cea sfințitã
dar nu-și clãtea nici fulg pe el mãcar.
28 Iar Doamna cea prin vad cu noi venitã
și eu, și Stațiu-urmarãm roții-acei
ce-n arc mai strîmt descrie-a sa orbitã.
31 Și-urmînd un cînt divin, treceau cu ei
prin codrul 'nalt, iar astãzi neferice
prin sfatul dat de șarpe-unei femei.
34 Cît loc sãgeata poate sã despice
din trei zvîrliri, noi poate-atît eram
intrați în el, cînd a descins Beatrice,
37 și-n guri cu toții-aveau murmur: „Adam".
Apoi ei ocolir-un pom pe care
nici flori n-avea, nici frunze nici un ram.
40 Pe cît suia, pe-atît lãțit mai tare
frunzișul lui, și-n Indii-ntr-o pãdure
putea stîrni cu 'naltu-i vîrf mirare.
43 - „Ferice tu, cã ciocul tãu, vulture,
n-a rupt din pomul cel plãcut la gust,
ci-amar fãcînd stomacu-apoi sã-ndure!"
46 Așa pe lîng-acel copac robust
strigau ei toți, iar fiara cea-mbinatã:
„Așa pãstrezi sãmînț-a tot ce-i just".
49 Și-ntors spre osia cea de el purtatã
vãzui la pomul vãduvit c-o duce
lãsînd pe cea din pom la pom legatã.
52 Cum plantele la noi, cînd Feb aduce
pe-a sa-n amestec cu acea luminã
ce-n urma Mrenelor din cer strãluce,
55 de suc umflate primenesc mai plinã
coloare-atunci cînd mai spre 'nalte stele
nu-ncepe Sol cu roibii lui sã vinã,
58 coloare-așa, mai mult de viorele
decît de roze,-a prins și planta sfîntã
ce brațe-avuse-atît de golãșele.
61 Eu nici n-am înțeles, nici nu se cîntã
la noi un imn ce ei acu-l rostirã,
nici nu putui sã-l rabd pînã la țîntã.
64 Sã pot s-arãt cum ochii adormirã
cînd cruzilor le-a-ntors Siringa țelul,
și scump nepaza scurtã și-o plãtirã,
67 cum face-un pictor urmãrind modelul
eu v-aș picta-n ce fel de somn intrai -
dar cei ce vreau ușor picta-și-vor felul.
70 Deci trec la clipa cînd mã deșteptai
și spui cã-mi rupse somnul o lucoare
și-un glas strigînd: „Ridicã-te, ce stai?".
73 Precum, conduși sã vadã mãru-n floare,
al cãrui fruct și-n îngeri naște dor
și face-n cer eternã sãrbãtoare,
76 Ioan și Petru s-au trezit de zor
din somn, și Iacov, la un glas ce-odatã
a rupt și-un somn mai greu decît al lor,
79 și ceata le-o vãzurãm 'mpuținatã
cu Moise și Ilie-atunci, și-avea
hlamida sa pe el Isus schimbatã;
82 așa trezit, vãzui deasupra mea
Pe Doamna care-a binevrut sã vinã
sã-ntîmpine-a mea cale la vîlcea.
85 - „Beatrice unde-i?" - eu cu mintea plinã
de spaim-am zis. - „Sub noua plantã sfîntã
n-o vezi șezînd pe-a dînșii rãdãcinã?
88 Nu-i vezi în jur compania ce-o-nvestmîntã?
Iar alții-au mers dupã vultur în sus,
și-un imn mai 'nalt cu mult mai dulce-l cîntã."
91 Eu nu știu dacã ea mai multe-a spus
cãci eu priveam fixat spre-aceea care
pãreți oricãrui altui simț mi-a pus.
94 Pe gol pãmînt ea singurã-n veghiare
ședea ca drept strãjer acelui plaustru
legat aici de mîna duplei fiare.
97 Și șapte nimfe-n jur fãcîndu-i claustru
în mîini cu-acele lãmpi cari ard frumos
și sigure de-orice-Aquilon și Austru.
100 - „Puțin vei sta-n pãdure-aici, și, scos,
în veci tu cetãțean vei fi cu mine,
în Roma-n care e roman Cristos.
103 Dar rãu condusei lumi spre-a-i face-un bine,
privește-acum spre car și vezi, iar cînd
vei fi iar sus, sã scrii ce vezi cã vine!"
106 Așa vorbi. Și la picioare-i stînd
devot poruncii sã-mplinesc ce-mi spune,
aveam unde-a cerut și ochi, și gînd.
109 N-a curs nicicînd cu-atîta repegiune
un foc din norii deși ce varsã ploi
din cea mai 'nalt-a cerului regiune,
112 precum vãzui cã vulturul lui Joi
cãzu pe pom, rupîndu-i scoarța-ntreagã,
nu numai flori și proaspetele-i foi;
115 apoi din rãsputeri izbi-n teleagã,
fãcînd sã joace-așa cum în furtunã
un vas cînd vîntul furia și-o dezleagã.
118 Vãzui apoi venind culcuș sã-și punã
în fundu-acelui car divin o vulpe
pãrînd lipsitã de-orice hranã bunã.
121 Mustrîndu-i însã tristele ei culpe,
o puse Doamna mea pe-o fug-astfel,
cît pot sã-ntindã oase fãr' de pulpe.
124 Și tot pe unde-ntîi venise-acel
vultur, vãzui cã iar scoboarã-n arcã
lãsînd într-însa pene de pe el,
127 și-atunci ca dintr-un piept ce-ofteazã parcã
ieși din cer un glas și-acestea zise:
„O, dulce nava mea, ce rãu te-ncarcã!".
130 Și-ntre-ambe roți pãru cã se deschise
pãmîntu-apoi, și-un drac ieșind în sus
vãzui prin car cum coada și-o înfise.
133 Și cum retrage-un viespe acul pus,
așa trãgîndu-și coada blãstematã,
a smuls din fund, și nesãtul s-a dus.
136 Iar ce-a rãmas, ca piru-ntr-o bogatã
cîmpie,-astfel de-a penelor smulturã,
deși-n intenție bunã și curatã,
139 [s-a fost acoperit și-a stat sub zgurã,]
și-oiște și roți, în timp mai scurt de ce-i
în stare-un „vai" sã zboare dintr-o gurã;
142 iar sfînta casã-n noul chip al ei
în multe locuri țeste-a scos afarã:
un cap din orice colț, din osie trei.
145 Cornute trei ca boii s-arãtarã,
iar patru-aveau un singur corn în frunte
cum n-a mai fost pe lume-asemeni fiarã.
148 Și sigurã, ca și-un castel pe munte,
obraznicã pe monstru-o curvã stînd
plimba-mprejur lascive-ochiri mãrunte.
151 Și-alãturi lîngã ea, strãjer pãrînd
sã nu i-o fure,-o namilã-n picioare,
și-așa ei se pupau din cînd în cînd.
154 Dar cînd spre mine-ntoarse doritoare
și vagi priviri, acel feroce mire
din cap o biciui pînã-n picioare.
157 De furie-orbit și plin de bãnuire,
desprinse monstru-apoi și-n crîng cu el
se duse-adînc, și-aceasta-mi fu scutire
160 de noul monstru și de curv-astfel.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
