|
Conținut: "Divina Comedie"
Raiul pãmîntesc
Noile imputãri ale Beatricei. Rușinarea, spovedania și pocãirea lui Dante (1-90)
Imersiunea în apa rîului Lete (91-111)
Oglindirea grifonului în apele lui
Lete (112-132) Dezvãluirea Beatricei
(133-145)
1 - „Tu, cel ce-aștepți a trece rîul sacru -
și-a-ntors spre mine-al vorbei vîrf subțire,
ce și tãind, așa-mi pãru de acru,
4 și fãr-a mã cruța, urmã-n vorbire -,
e drept? Sã-mi spui, e drept? Sînt mari acuze,
și-i just s-ascult și-a ta mãrturisire."
7 Puterile-mi erau însã confuze
așa cã vocea-mi se mișcã spre grai
ci-n drumul ei s-a stins pînã la buze,
10 puțin stãtu, și-apoi: - „De ce mai stai?
Rãspunde-acum, cãci Lete încã-n tine
n-a șters urîtele-amintiri ce ai!".
13 Dar groaza mea-n amestec cu rușine
atare-un „da" mi-au scos cu voce stinsã,
c-a fost nevoie de-ochi spre-a-l prinde bine.
16 Precum cînd se destinde-o prea întinsã
balistã, rupe coardã și-arc, și-atare
de fier e ținta mult mai slab atinsã,
19 așa m-a frînt povara mea cea mare
și-așa de plin de plîns și-oftaturi fui
cã gura-nchise vocii-orice cãrare.
22 Și iarãși ea: - „Dorințelor ce-avui,
și cari fãceau sã cați supremul Bine,
mai sus de care-alt bun nici unul nu-i,
25 ce gropi gãsit-ai tu,-mpiedecãminte,
sau ce cãtușe-astfel cã trebuiai
sã pierzi speranța mergerii 'nainte?
28 [Și ce-nlesniri], [chemãri] în drum gãsit-ai
pe-a altor frunte-așa ți s-arãtarã,
c-ai fost silit [s-alergi ca sã le ai?]".
31 Tîrziu și dup-o lung-oftare-amarã
cu greu avui și glas se[nin] de-ajuns,
ce-abia cu trudã buzele-l formarã.
34 Plîngînd: - „De-a lumii bunuri - am rãspuns -
atras eu fui spre-o falsã bucurie
de-ndat-atunci cînd tu mi te-ai ascuns".
37 - „De-ai fi negat tãcînd ce-mi spui tu mie,
mai neștiutã tot n-avea sã poatã
sã-ți fie culpa ta. Alt jude-o știe!
40 Fiindcã îns-acuzã culpa toatã
chiar gura ta, în sfîntul nostru sfat
se-ntoarce spre-ascuțiș dușmana roatã.
43 Dar de-alte dãți spre-a fi tu mai bãrbat,
sirene cînd auzi, și și mai multã
rușine spre-a simți de-al tãu pãcat,
46 descarc-al plînsului temei și-ascultã
și-auzi cum trebuia pe-opusul drum
sã-mi fi urmat cînd fui din lume smultã.
49 Natura și-arta farmec pîn-acum
nu-ți dete-așa cã-n mîndrul trup ce-mi fuse
prinsoare-atunci și-n țãrnã-i astãzi scrum.
52 Supremu-ți farmec deci de se pierduse
prin moartea mea, ce bun lumesc fu-n stare
s-abatã-n lãturi mințile-ți seduse?
55 Dator ai fost la prima sãgetare
a falselor plãceri sã urci în pripã
pe urma mea ce nu mai fui atare.
58 Ce-aveai sã lași în jos a ta aripã
s-aștepți loviri ori vro duduie poate
sau alte-atari [momeli] ce țin o clipã?
61 Nici dou-ori trei un pui nu le socoate,
ci laț a-ntinde paserii bãtrîne
și-a trage-n ea sãgeți, degeaba-s toate."
64 Așa cum stã, și ochii-n jos îi ține
și-ascultã mut un prunc, recunoscînd
greșeala sa și pocãit rãmîne;
67 așa stam eu, și iar îmi zise: - „Cînd
te doare-așa c-auzi, ridicã barba
ca și mai mare-amar sã ai vãzînd!".
70 Pe-un vechi stejar, cum smulge-o mînã iarba,
l-ar smulge mai ușor un vînt adus
din Alpi sau vînt din țara lui Iharba,
73 de cum 'nãlțai eu barba, cînd mi-a spus;
dar cînd prin barbã fața mi-o-nțelese,
vãzui ce-otravã-n vorbe ea mi-a pus!
76 Cînd fața mea 'nãlțat-apoi fusese,
vãzui pe-acei ce-s primã creaturã
cã jocului de flori sfîrșit pusese,
79 și-a mea vedere, nu de tot sigurã,
s-a-ntors spre Doamna ce privind stãtea
spre cel cu douã firi într-o fãpturã.
82 Sub vãlul ei, și peste rîu, pãrea
cã-ntrece-atît ființa ei anticã
pe cît, trãind, pe toate le-ntrecea.
85 M-au ars cãințele cu-a lor urzicã,
încît simțeam suprema ur-acu
pe ce m-a smuls mai mult de-a mea amicã,
88 iar inima-mi atari mustrãri avu
cã-nvins cãzui, și ce-a mai fost de mine
o știe-aceea care cauzã-mi fu.
91 Și-n fire-apoi cînd mi-am venit în fine,
frumoasa ce-o-ntîlnii venind agale
deasuprã-mi sta, și: - „Prinde-m-acum bine"
94 zicînd, mã-mpinse pînã-n gît în vale,
și, tras de ea prin rîu, ușor pluti
ca și-o suveicã pe-apã ca pe-o cale.
97 Și-atît de dulce-un cîntec s-auzi
„spãla-mã voi", cînd lîngã mal ea stete
cã nu sã-l scriu, dar nu-l pot nici gîndi:
100 și capu-n brațele frumoasei fete
avîndu-mi-l cuprins aici, mã puse,
scufuns cu el întreg, sã beau din Lete.
103 M-a scos apoi scãldat și-apoi mã duse
la cele patru zîne-n hora lor,
și-un braț pe mine fiecare-și puse.
106 - „Noi, stele-n cer și nimfe-aici în cor,
Beatricei tale serve i-am fost date
cînd nici n-a fost descins la cei ce mor.
109 Te-om duce-n ochii ei; dar spre-a strãbate
lumina lor, vor ageri pe-a ta
acele trei, cãci vãd mai luminate."
112 Și-apoi mã duse corul ce cînta
la pieptul fiarei, unde,-ntoars-airea,
ci-acum privind spre noi, Beatrice sta.
115 Și-au zis: - „Acum tu nu cruța privirea
cã-n fațã ai smaraldele din care
sãgeți cîndva-ți trimise-n piept Iubirea!".
118 Și doruri, mii și toate-o-nflãcãrare,
lipirã ochii mei de-ai ei, ce țîntã,
ce fix stãteau asupra sfintei fiare,
121 și-n ei se reflecta acuila sfîntã
ca soarele-n oglinzi, acum divin,
acum uman pãrînd cã se-nvestmîntã!
124 De-am fost mirat, socoat-orice creștin
vãzînd cã-n el imobil lucrul zace
și numai chipu-l schimb-așa deplin!
127 Și-n timpul ce-n uimire-așa și-n pace
gustam acum din alimentul sfînt
ce dîndu-ți saț mereu flãmînd te face,
130 prin actul lor ce le-arãta cã sînt
prin mult mai 'nalt un trib, acea triadã
veni dansînd pe-angelicul ei cînt:
133 - „Fã ochii sfinți, Beatrice,-o, fã-i sã cadã -
așa cîntau - spre cel cui drag tu-i ești
și-atîta drum veni ca sã te vadã;
136 din grație,-o, fã-ne dar sã-i dezvãlești
și gura ta, sã-ți vadã vorbitoare
și-a dou-a ta frumsețe ce-o-nvãlești!".
139 A veșnicei lumini, o, tu, splendoare!
Din cîți, Parnase,-ngãlbenesc subt tine
la umbra ta și-ți beau de prin izvoare,
142 ah, cine n-ar fi tulburat ca mine
de-ar vrea s-arate cum mi te-ai ivit,
cînd tu, umbritã de-armonii divine,
145 aci,-n deschis vãzduh, te-ai dezvãlit!
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
