|
Conținut: "Divina Comedie"
Înspre brîul al șaptelea,
al desfrînaților
Îndoiala lui Dante (1-33) Stațiu explicã
lui Dante doctrina zãmislirii ființei ome-
nești (34-108) Sosirea în brîul desfrîna-
ților și pilde de castitate (109-139)
1 Era pe-un timp cînd drumul nu ne da
rãgaz, cãci soarele-n Vițel lãsat-a
al zilei miez, și-n Scorpie-al nopții sta;
4 cum nu stã omul deci, cînd ne-ndurata
nevoie-l mînã grabã-n mers sã puie
și-orice-ar pãți, de toate este gata,
7 așa intrînd și noi pe cãrãruie
mergeam în șir, urcînd acea strîmtoare
ce-n lung înșirã ori pe cîți o suie.
10 Și cum întinde-aripi, dorind sã zboare,
al berzei pui, ci ne-ndrãznind sã batã
din ele-apoi, le lasã sã-i scoboare;
13 cu vrere-aprins-așa, și-așa 'necatã,
sã-ntreb fui eu, pînã la gestul cum
îl face-acel decis sã-nceap-odatã.
16 Cu toatã graba noastrã pe-acel drum
Virgil mi-a zis: - „Al vorbei arc, pe care
l-ai tins pînã la fier, desfã-l acum!".
19 Deschisei gura deci cu-ncredințare
și-am zis: - „Cum pot aici slãbi, pãrinte,
cînd n-au nici o nevoie de mîncare?".
22 - „De Meleagru de-ți aduci aminte,
cã-n timp ce-ardea un lemn, ardea și el:
ce-acum ți-e-n dos, atunci ți-ar fi 'nainte.
25 Și-apoi gîndind cã-n orișicare fel
te miști, tu-ți miști și chipul în oglindã,
tu n-ai întinde arc spre-atare țel.
28 Dar vreau ca dorul tãu sfîrșit sã prindã:
e Stațiu-aici, și-l chem și-l rog acu
pe ranã-ți plastru-alinãtor sã-ntindã."
31 Iar Stațiu-atunci: - „De-ncerc unde ești tu,
eterne lucruri sã-i explic, drept scuzã
sã-mi fie deci, cã nu pot zice nu".
34 Și-așa-nceput-a: - „Mintea ta s-auzã
atent ce spui, și celor întrebate
avea-vei spre-adevãr o cãlãuzã.
37 Un sînge-ales ce vinele-nsetate
nicicînd nu-l beau, și deci prisos devine,
ca dup-un prînz și restul de bucate,
40 ia-n inimã puteri ce-s genuine
spre-a naște-umane membre cum e care
aleargã, spre-a nutri pe-acestea,-n vine.
43 Din nou digest scoboarã-n locul care
mai bine e sã nu mai fie spus
în vas firesc pe-alt sînge-apoi el sare.
46 Și unul pe-altul se pãtrund, dispus
sã rabde unul, și-altul sã lucreze,
prin locul cel perfect de-unde-i adus.
49 Și-unit cu-acela-ncepe s-opereze;
încheagã-ntîi și-n sineși întãritã
materia lui o face sã vieze.
52 Activa parte, viațã devenitã,
ca-n plante e, cu diferența stãrii
cã-n plante e pe drum, și-n om sositã.
55 Lucreaz-apoi atît, ca fungul mãrii,
mișcîndu-se simțind, și-organizeazã
puteri cãror sãmînțã li-e lucrãrii.
58 Se-ntinde-acum virtutea, se-ntrãmeazã
acea ce dintr-al tatei sînge vine
prin care firea membre le formeazã.
61 Dar cum din animal copil devine,
tu nu vezi încã, iar aici greșește
și-un mult mai înțelept om decît tine,
64 cãci primul intelect îl osebește
de viața noastr-a lui învãțãturã,
fiindc-organ vãzut el nu-i gãsește.
67 Tu prinde-mi adevãrul clar din gurã
și aflã faptul cã-ntr-un fãt de-ndatã
ce-au creierii deplin-a lor structurã,
70 voios de-atîta art-a firii, catã
motorul prim spre el și-ntr-însul pune
duh nou, plin de putere, care-ntratã
73 atrage-n ea ce-aci gãsi-n acțiune
și-un singur suflet fac așa, și-atare
trãiește, simte și de-al sãu dispune.
76 Și ca sã n-ai de cîte-ți spui mirare,
vezi caldul soare cum devine vin,
unit cu sucul care vița-l are.
79 Iar cînd Lachesis nu mai are in,
el las-a cãrnii hainã, și-n virtute
și-umanu-l ia cu el și ce-i divin.
82 Puterile din simțuri stau ca mute;
memoria, mintea, vrerea i-au rãmas
și-n actul lor cu mult sînt mai acute.
85 De sineși cade-atunci, fãr' de popas,
pe-un mal din douã, dar nici el nu știe,
și-aci-și cunoaște-ntîi al sorții pas.
88 Și-ndat-apoi ce-un loc îl circumscrie,
puterea vie-n juru-i radiazã
așa și-atît ca-n trup în lumea vie.
91 Și-așa cum, plin de ploi, cînd reflecteazã
vãzduhu-n el pe Feb ce strãlucește,
în multe fețe-ornat se coloreazã,
94 vecinul aer tot așa primește
și-aici o formã, cum i-o face-n stare
prin sineși duhul care-n el s-oprește.
97 Și-apoi, asemeni unei flacãri care
urmeazã pe-al sãu foc oricum se mutã,
așa pe-un spirit noua sa-ntrupare.
100 De-aici el prinde viața cea pãrutã
cui umbrã-i zici; și-apoi de-acolea vine
oricare simț, chiar vãz, i se-mprumutã;
103 de-aici avem și lacrimi și suspine
de-aici avem cuvinte și zîmbiri,
pe cum pe munte-aici vãzut-ai bine.
106 Și-apoi dupã dorințe-ori îmboldiri
de-altfel, ia umbrã varia sa figurã
și-aceasta-i cauza marii tale-uimiri."
109 Eram acum la ultima-ntorsurã
la dreapta-ntorși, cînd iarãși îndreptate
spre altã grij-a noastre gînduri furã.
112 Din coast-aici ies flacãri aruncate,
cornicea îns-aduce-un vînt din ea
ce-n sus le-mpinge și din ea le-abate.
115 Prin strîmtul loc ferit deci trebuia
sã mergem rînd pe rînd; eu, plin de fricã,
de foc aici, și-aici de-a nu cãdea.
118 - „Se cade-acum - așa-ncepu sã zicã -
privirilor în frîu sã le ții jocul,
cãci lesne cazi printr-o greșealã micã."
121 Summae Deus clementiae, din focul
acel cumplit eu auzeam cîntînd,
încît silit mã-ntoarsei sã vãd locul.
124 Și duhuri am vãzut prin foc umblînd,
de-aceea pașii lor și-ai mei, și iarã
pe-ai lor sã-i vãd eu mã-ntorceam pe rînd.
127 Iar cînd sfîrșirã imnul lor, strigarã,
[cu glasul plin: - „Eu nu cunosc bãrbat"]
și-ncet apoi cu toții-l repetarã.
130 Sfîrșindu-l, au strigat din nou: - „A stat
Diana-n crîng, gonind-o pe Helice,
Cînd stropi de-otrav-a Venerii-a gustat!".
133 Și iar cîntarã imnul lor ferice
slãvind bãrbați, femei fãr' de prihanã,
precum și taina și virtutea zice.
136 Cît timp își ard cu foc avuta ranã,
ãst mod, cred eu, de-ajuns e pentru ele:
cu-atare cazne și cu-atare hranã
139 și cea din urmã culpã sã și-o spele.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
