|
Conținut: "Divina Comedie"
Brîul al cincilea: zgîrciții
și risipitorii
Ivirea sufletului lui Stațiu (1-33), care explicã cauza cutremurului (34-75) și vorbește despre marea sa dragoste
pentru Virgil (76-102) Un surîs al
lui Dante destãinuiește lui Stațiu pre-
zența lui Virgil (103-136)
1 Dar setea naturalã-n noi aceea
ce nu ți-o curmi decît cu apa care
la puț ceru-o lui Cristos femeea,
4 m-ardea, fãcînd pe-așa de grea cãrare
truditã dupã domn sã-mi parã duca,
și mil-aveam de justa rãzbunare.
7 Și-atunci, precum de Crist ne scrie Luca,
cum el de-abia ce din mormînt ieși,
la doi pe cale-și arãtã nãluca,
10 în urma noastr-un suflet se ivi
privind la gloata care-ntinsã zace,
și-abia-l vãzurãm numai cînd rosti,
13 zicînd: - „O, frați, s-aveți din ceruri pace".
Grãbiți noi ne-am întors, și-un semn Virgiliu
fãcu precum așa se cade-a-l face.
16 Și-a zis apoi: - „Fericelui conciliu
te-adune-n pace-Atotjudecãtorul
ce-osîndã-mi dete-n veșnicul exiliu!".
19 - „Cum? - zise el (iar noi mergeam cu zorul) -
voi umbre de sînteți de cer respinse,
atît de sus voi cum fãcurãți zborul?"
22 Iar doctorul: - „De-observi ce semne stinse,
de-un înger scrise, poartã fruntea lui,
tu vezi de-o fi-ntre neamul care-nvinse.
25 Nu-i toarse îns-acea, ce-a toarce nu-i
truditã-n veci, întreaga cantitate
ce-o-nfașã Cloto și-o ursește-oricui;
28 deci sufletu-i, și-al tãu și-al meu un frate
nu poate singur ști ce drum s-apuce,
neavînd vederi cum nouã ne sînt date,
31 din Iad, din larga gur-a lui, ca duce
fui scos acestui viu, și-a noastrã școalã
cît poate și de-acum îl va conduce.
34 Dar, dacã știi, de ce pãru-n rãscoalã
tot dealul, de curînd, și-un chiu întins
de ce-au scos toți din culme pînã-n poalã?".
37 Așa-ntrebînd, în țintã mi-a atins
dorința mea, și-așa sperînd, nu toatã,
dar mare parte-a setei mele-a stins.
40 Rãspunse el: - „Nimic nu-i ce sã poatã
divina coastã-n rînduiala ei
s-o tulbure și nici din uz s-o scoatã.
43 Nu știe-ãst loc schimbarea vremii ce-i.
Cînd cerul vrea pe-ai sãi în cer sã-i vadã,
se-ntîmpl-atunci, dar nu dintr-alt temei.
46 De-aceea ploi și rouã și zãpadã,
mai sus de-urcușul cu trei scãri, nici brume,
nici grindinã, nu pot nicicînd sã cadã,
49 nici nori nu ies, ori negri-ori numai spume,
nici fulger nu, nici a lui Taumas fiicã
ea care-și schimb-adese locu-n lume.
52 Nici abur sec mai sus nu se ridicã
decît acele scãri ce-am spus, pe care
vicarul lui Sîn-Pietru șade-adicã.
55 El tremurã mai jos, puțin ori tare,
dar vîntul cel ce-n scorburi s-ar ascunde,
știu și eu cum, mai sus putere n-are.
58 Se zbate-ãst deal, cînd simte-se-oareunde
curat vrun duh sã zboare-n sus spre sfere,
sau tinde-a vrea, iar chiotu-i rãspunde.
61 Dovadã cã-i curat e simpla-i vrere
ce, liber-absolut sã mearg-airea,
cuprinde-un duh și-i dã spre-a vrea plãcere.
64 Dintîi el vrea, dar nu-i dã pãs dorirea
pe care cerul contrapunct i-o pune
spre-a vrea dureri cum vru pãcãtuirea.
67 Iar eu ce-avui cãznirii-a mã supune
cinci sute și mai mult de ani, fui vrînd
sã intru-n pacea unei stãri mai bune.
70 De-aceea fu cutremur și cîntînd
pe-ntregul deal mãriri aceste cete
la Cel Etern spre-a le sui-n curînd".
73 A zis, și cum, pe cît mai mult ți-e sete,
pe-atît îți place și mai mult a bea,
nu pot sã spui destulul saț ce-mi dete.
76 - „Acum vãd mreaja ce vã prinde-n ea -
vorbi Virgil - și cum scãpați, vãd bine,
și-al vostru chiu și tremurul ce vrea;
79 dar fã-ne-acum sã știm și despre tine,
ce om ai fost și pentru ce-ai zãcut
acei cinci sute de-ani aci-n suspine?"
82 - „Cînd bunul Titus, cu-ajutorul vrut
de cer, a rãzbunat acele rãni din care
s-a scurs prin Iuda sîngele vîndut,
85 cu-acel un nume ce și-onoru-l are
și traiul cel mai lung - a prins sã spunã -,
trãii, faimos, dar nu-n creștinã stare.
88 Fu dulce-atît a lirei mele strunã
cã din Toluza-n Roma fui adus,
și mirtu-mi fu pe merit dat cununã.
91 Am nume Stațiu la cei vii de sus,
tebani cîntai și-am prins de-Ahil a scrie,
ci-n drum povar-a doua m-a rãpus.
94 Al flacãrii divine foc și mie
sãmînțã-mi fuse-ardorii ce-arãtam,
ca și-altora de-apoi mai mulți de-o mie.
97 De Aeneis vorbesc, cãci mam-o am
în versul meu, și doicã totodatã
și fãrã ea n-aș trage nici un dram.
100 De-aș fi putut trãi și eu deodatã
cu-acest Virgil, cu drag aș rãmînea
și-un an mai mult în cazna ce-mi fu datã."
103 Privi, la vorba asta,-n fața mea
Virgil tãcînd și: „Taci!" zicea-n privire;
nu poate îns-o vrere tot ce vrea,
106 cãci plîns și rîs urmeaz-a lor pornire
așa de mult cã mai puțin el zace
sub vrere-n cei cu cea mai bunã fire.
109 Zîmbii ca unul ce cu ochiul face;
iar duhul a tãcut privind la mine
și-n ochi, cã-n ei ni-e gîndul mai verace.
112 - „Sã-ți duci pe culme truda ta cu bine -
îmi zise el -, dar spune-mi ce fusese
ãst fulger de surîs pe-obraji la tine?"
115 Fui strîns acum din douã pãrți; spusese
Virgil sã tac, iar Stațiu mã conjurã
sã spui, și-atunci oftai și mã-nțelese
118 Virgil și-a zis: - „Nu sta-n încurcãturã
sã-i spui, ci spune-i tot, sã-i fie-n știre
ce-ți cere vrînd cu-așa de mare-arsurã".
121 - „Tu, poate,-am zis, te miri de-a mea zîmbire
antice duh, și cauți cauza ei,
dar și mai mult voiesc sã mi te mire:
124 El, cel ce-n sus conduce ochii mei,
e chiar acel Virgil ce-n tine puse
puterea de-a cînta viteji și zei.
127 De crezi cã alt motiv la rîs m-aduse
sã-l lași ca fals și-atribuie-l cum fu,
acelor despre el de tine spuse."
130 S-a și plecat sã-mbrãțișeze-acu
genunchii lui Virgil. Dar el: - „Nu, frate!
Cãci umbrã sînt și eu, și umbrã tu!".
133 Sculîndu-se de jos: - „Ce cantitate
de-afect îți port, o vezi acum tu bine,
cã eu, uitînd a noastrã golãtate,
136 mã port c-un mort ca și cu trupuri pline".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
