|
Conținut: "Divina Comedie"
Brîul al doilea și al treilea:
pizmãreții și mînioșii
Ceasul amurgului (1-9) Îngerul
strãlucitor (10-39) O îndoialã a lui Dante (40-81) Brîul al treilea
al mînioșilor și pilde de blîndețe
(82-117) Fumul cel usturãtor
(118-145)
1 Din faptul zilei pînã cînd se toacã
de-al treilea ceas, cît este spațiul sferii
ce-asemeni c-un copil apururi joacã,
4 atît pãrea cã pînã-ntr-al cãderii
moment lui Sol un spațiu i-a rãmas:
miez-noapte-aici, dincolo faptul serii.
7 Iar raza-i mã lovea direct pe nas
din cauzã cã, urmîndu-ne-ocolirea,
aveam întors spre-apus al nostru pas,
10 cînd eu simții mai mult decît airea
pe-obraz lumina mult-a nu știu cui,
și lucrul nou de-aci-mi stîrni uimirea.
13 Din mîinile-amîndouã deci fãcui
ca streșini peste ochi o apãrare
și-acel prisos de raze-l mai scãzui.
16 Precum din ap-ori din oglindã sare
o razã așa-n opusã direcțiune
încît urcînd același unghi îl are
19 ca și cãzînd, încît egal le pune
de-o parte și-alta pietrei cãzãtoare,
precum și arta și-ncercarea spune,
22 așa-mi pãru cã-n fațã de-o lucoare
rãsfrîntã sînt lovit, și ochii mei
grãbiți fugirã-n lãturi ca de soare.
25 - „Lucoarea asta, dulce tatã, ce-i,
cã nu mi-i pot scuti de-a ei povarã,
și-ncoace parcã-și mișcã focul ei?"
28 - „De-uimire - el mi-a zis - sã nu-ți mai parã
cã servii-angelici tot te mai orbesc -
e sol trimis spre-a ne pofti pe scarã.
31 Ci-n scurtã vreme nu-ți va fi, gîndesc,
cumplit sã-i vezi, ci-o dulce veselie,
pe cît o poți simți tu-n mod firesc."
34 Ajunși apoi la vesela solie,
cu dulce glas ne-a zis: - „Pe-aici intrînd,
mai lin suiș ca altele-o sã fie".
37 Plecați de-acolo, noi urcam pe cînd:
„Ferice milostivii" și „Tresalte
acel ce-nvinge" s-auzea cîntînd.
40 Și singuri noi pe-urcușul scãrii 'nalte
suiam, [și]-n mers gîndeam cum aș putea
sã trag din vorba lui folos încalte.
43 Și-ntors spre el, mi-am spus dorința mea:
- „Ce-a vrut acel din Bretinor sã zicã
c-un bun ce-a fi-mpãrțit nicicînd nu vrea?".
46 - „Supremu-i viciu-l vede-acum cît stricã
de mult - a zis -, sã nu te mire-apoi
cã-l mustrã vrînd pedeapsã-n voi mai micã.
49 Fiindcã tind dorințele din voi
spre-un bun ce pate prin pãrtași scãdere,
de-aceea pizma strînge-ai caznei foi.
52 Dar dac-amorul veșnicelor sfere
spre ele v-ar întoarce-al vostru dor,
voi n-ați mai fi-nfricați de-acea durere.
55 Pe cît mai mulți «al nostru» zic în cor,
pe-atît mai mult din bun posede-oricare
și-au plus de caritate-n claustrul lor."
58 - „Eu simt - am zis - mai multã-ntunecare
decît de-aș fi tãcut, și mintea mea
se-abate-acum în dubiu mult mai mare.
61 Sã facã mai bogați cum ar putea
pe mai mulți inși averea divizatã,
decît avînd puțini pãrtași la ea?"
64 Iar el: - „Fiindcã mintea ți-e-ndreptatã
tot numai spre pãmînt, pe lîngã tine
e neagra noapte-n ziua luminatã.
67 Nespus de 'nalt și nesfîrșitul Bine
spre-orice iubire-i gata sã scoboare
precum spre-obiecte lucii raza vine.
70 Și-atît El dã cît aflã-n ele-ardoare,
așa c-apoi, cît mila lor se-ntinde,
pe-atît li-e-n spor și veșnica valoare.
73 Deci cercul lor pe cît mai mulți cuprinde,
pe-atît iubesc mai mult, cu spor mai mare,
și-un duh dintr-altul ca-n oglinzi îl prinde.
76 Ci-n spusa mea de n-afli-ndestulare,
veni-va Doamna ta ca sã te-ajute
sã-ți stingi deplin și-acest un dor și-oricare.
79 Dar vezi numai sã vindeci cît mai iute
cinci rãni, ca și-alte douã, cãci nimãnui
acestea nu se-nchid decît durute".
82 Cînd vrui sã zic „mã saturi tu", vãzui
cã-ntrasem în alt cerc, și-așa deodatã,
atras cu ochii spre-alte pãrți, tãcui.
85 Aci-mi pãru-n viziune luminatã
cã sînt rãpit, și-apare fãr' de veste
un templu-n care-i lume adunatã.
88 Și-n pragu-i o femeie-așa cum este
o dulce mamã, zice: „Fiul meu,
de ce ne-ai mai fãcut acum și-aceste?
91 Cãci iatã, triști, și tatãl tãu și eu
te-am cãutat". Și-apoi vorbind atare
vedenia mea pieri fãrã sã vreu.
94 Dar alta-mi apãru, pãrînd cã are
pe fațã plînsul care-l naște-anume
durerea-n noi printr-o insultã mare,
97 „De ești stãpîn cetãții-al cãrei nume
stîrni-ntre zei rãzboi atît de-aprins
și care-orice științe-a dus prin lume:
100 tu-n brațele-ndrãznețe ce-au cuprins
pe fiica noastrã, Pisistrat, lovește!".
Dar blînd și dulce și de milã-nvins
103 pãrea cã rãspunzînd așa-i vorbește:
„Ce vrei sã facem cui ne poartã urã,
cînd ceri sã bat pe cel ce ne iubește?".
106 Vãzui în furie-apoi popor cum curã
și-ucid cu pietre-un biet copil și cer
„ucide-ucide"-n urlete de gurã,
109 iar el cãzut și prins de-al morții ger
zãcea, ci-n timp ce-l înghețau fiorii
avea deschișii ochi mereu spre cer,
112 și [milostiv], privind prigonitorii,
ruga-ntr-atîta cazn-a morții sale
pe 'naltul Domn sã-i ierte-ucigãtorii.
115 Cînd sufletu-mi s-a-ntors la stãri reale
cari sînt un adevãr nu numa-n ea
vãzui nu false-avutele-mi greșale;
118 și-atunci Virgil care-a putut vedea
cã fac ca cel cui îi silești trezirea:
- „Ce ai - mi-a zis -, de nu te poți ținea?
121 Aproape-o leghe ți-ai urmat suirea
cu ochii-nchiși și-umblare-mpiedecatã,
cum faci cînd somnu-ori vinu-ți furã firea!".
124 - „De vreai s-asculți - am zis -, o, dulce tatã,
voi spune tot ce-n minte-mi se ivi,
cît timp avui umblare-așa-ncurcatã."
127 - „Și-o sut', a zis, de mãști de-ar zãbrãni
obrazul tãu, nu poate sã-mi rãmînã
ascuns vrun gînd, oricît de mic ar fi.
130 Iar ce-ai vãzut sînt pilde ce te mînã
sã lași sã-ți intre-n suflet sfînta pace
a cãrei ape-au veșnicã fîntînã.
133 Nu-ntreb ce ai, din cauza care face
sã-ntrebe-un ochi a cãruia vedere
e stinsã-n cel ce fãr' de suflet zace,
136 ci-așa-ntrebai spre a-ți pune-n tãlpi putere.
Așa-mboldești pe-un leneș indispus
s-uzeze, cînd revine,-a sa veghere."
139 Mergeam prin faptul serii-acum în sus,
atenți privind pe cît puteam pãtrunde
în contra razelor tîrzii de-apus;
142 și iat-un fum încet venea și-n unde
spre noi, asemeni nopții-ntunecate,
și loc de-adãpostit n-aveam niciunde -
145 ne-a stins și vãzul și-orice zãri curate.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
