|
Conținut: "Divina Comedie"
Ante-Purgatoriul. În fața
porții celei sfinte
Visul lui Dante și transportarea lui
lîngã ușa Purgatoriului (1-63)
Descrierea porții (64-102) Îngerul
portar; cele trei trepte și sãparea celor șapte P pe fruntea lui Dante.
Deschiderea porții (103-145)
1 Acum amanta lui Titan anticul
[pe prispa rãsãritului sclipea,
lãsîndu-și îndãrãt, în pat, amicul].
4 De pietre scumpe fruntea ei lucea,
tocmite-n chipul friguroasei fiare
a cãrei coadã cînd lovește-i rea.
7 Iar Noaptea douã stãri, cum ea le are,
fãcuse-urcînd spre locul unde stam,
și-aripi acum pleca spre-a treia stare,
10 cînd eu ce înc-aveam ce-mi dete-Adam
cãzui de somn ca cel ce nu mai poate,
pe iarba unde-aceștia cinci eram.
13 În ceasul deci cînd rîndunica scoate
fãlitu-i plîns, spre-a zorilor luminã,
aminte-avînd întîiu-i bocet poate,
16 cînd mintea-n noi e mult mai peregrinã
din carnea ei, și mai negînditoare,
și-a ei vedenie-aproape e divinã;
19 pãrea cã-n vis eu vãd plutind în soare
cu pene de-aur un vultur ce-n zbor
cu-ntinse-aripi stã gata sã scoboare.
22 Pãrea cã este-acolo unde-n nor
pieri, lãsîndu-și soții, Ganimede,
cînd smuls el fu și dus în sfîntul cor.
25 Gîndeam: - „El stã pe-aci, așa se vede,
din simplu obicei, cãci poate-alt loc
de-o fi prãdat de el nedemn îl crede".
28 Pãru apoi cã-n larg rotitu-i joc,
cumplit cãzînd ca fulgerul, mã prinse
și-n sus cu el mã duse pînã-n foc,
31 și parc-aici și eu și el s-aprinse.
Și-atît m-ardea închipuitu-acel
pojar de sus, cã somnul meu se stinse.
34 Nu cred c-Ahil s-a deșteptat altfel
rotind în jur priviri ce-nmãrmurise
de-atîta loc strãin pe lîngã el,
37 cînd mamã-sa lui Chiron i-l rãpise
și-l duse-n Schiros, adormit pe brațã,
de unde-n urmã-l scoase-apoi Ulise,
40 cum eu mã deșteptai, cînd de pe fațã
pierindu-mi somnul,-ngãlbenii deodatã,
ca omul cînd de-o mare spaimã-ngheațã.
43 Vãzui cu mine singur pe-al meu tatã,
de douã ceasuri soarele-n [cer sus]
și-n larg spre mare fața mea-nturnatã.
46 - „N-ai nici o grijã, cãci ești bine-adus,
fã-ți inimã - vorbi conducãtorul -,
[- Sã nu slãbești, ci sã cutezi nespus:]
49 ajungi acum sã vezi și Purgatorul.
Vezi largul zid ce-n jur îl cercuiește,
iar unde pare rupt îi stã zãvorul.
52 Pe cînd al zilei fapt de-abia mijește,
iar sufletu-ți dormea-ntru-el, pe cîmpia
pe care-atîta floare-o-mpodobește,
55 venind o Doamn-a zis: - „Eu sînt Lucia.
Sã iau pe-acest ce doarme, sã mã lași,
sã-i fac mai lesne-astfel cãlãtoria».
58 Cei trei la umbre-n vale sînt rãmași.
Ea te-a luat, și, zi cum se fãcuse,
iar sus veni, iar eu pe-ai dînsei pași.
61 Și-aici te-a pus, dar mai întîi îmi spuse
cu mîndrii ochi de-aceastã sfîntã-ntrare,
și-apoi și ea [și] somnul tãu se duse."
64 Cum prinde-un om în dubiu-mbãrbãtare
și schimbã-n siguranțã frica lui
cînd verdele-adevãr în fațã-l are,
67 așa și eu, iar cînd vãzu cã nu-i
în mine spaimã, cel ce-mi vru tot bine
porni pe deal, și-am prins și eu sã sui.
70 Tu bine vezi cum eu înalț, creștine,
materia mea, sã nu te mire darã,
cã pui și duh mai mult ca s-o sprijine.
73 Și-așa suind, eram unde de-afarã
ce-ntîi și-ntîi o scorburã pãrea,
cum este-n zid firida ce-l separã,
76 vãzui cã-i poartã, și cã stau sub ea
trei scãri de trei colori deosebite,
și-avînd portar ce mut încã stãtea.
79 Și, tot mai larg privirile-mi țintite
pe el, vãzui cã șade-n capul scãrii
c-un chip așa cã ele-mi fur-orbite.
82 C-o spadã-n mîini, în felul apãrãrii
ce-atari lucori lãsa-n priviri sã-mi pice
c-ades le-ntoarsei oarbe-n largul zãrii.
85 - „Voi doi de jos - așa-ncepu a zice -,
ce vreți, și cine-i cel ce v-a condus?
Vegheați ca drumu-n sus sã nu vã strice!"
88 - „Cunoscãtoare-a ce-i pe-aici, de sus
venind o Doamnã - zise-al meu pãrinte -,
de-aceastã poartã chiar acum ne-a spus!"
91 - „Spre bine pașii ducã-vi-i 'nainte -
vorbi din nou acel gentil portar -,
pãșiți acum pe-a voastre trepte sfinte."
94 Spre ele-am mers. Și prima ca de var
era din piatrã lucie, curatã
și lins-așa cã mã reda cum par.
97 Ca purpura, dar mai întunecatã,
din piatr-a doua, asprã și bãtrînã
și-n lat și-n lung în multe pãrți crãpatã.
100 A trei-apoi, și-a ambelor stãpînã,
pãrea porfir cu-așa coloare nouã
ca sîngele ce-acum zvîcni din vînã.
103 Pe-acestea deci cu tãlpile-amîndouã
sta sfîntul sol, șezînd pe-un prag cum nu e
mai plin de licur clarul strop de rouã.
106 Vãzînd cã buna vrere-a mea mã suie,
Virgil îmi dete-ndemn: - „Acum tu lui
smerit sã-i ceri ca poarta s-o descuie".
109 La sfintele-i picioare m-așternui
cerîndu-i mila porților deschise,
ci-n piept dintîi de trei ori mã bãtui.
112 El șapte P pe frunte-atunci îmi scrise
cu-al sãbiei vîrf, și-apoi: - „Pe dealul sfînt
tu vezi de-nchide-aceste rãni", îmi zise.
115 Coloare de cenușe-ori de pãmînt
ce-l sapi uscat, avea a lui hlamidã;
și douã chei a scos de sub vestmînt,
118 de-argint și de-aur, dînd ca sã deschidã
cu alba-ntîi, cu-a dou-apoi, la fel
și-așa-mpãcat-a inima-mi avidã.
121 - „Cînd una dintre chei - ne zise el -
nu merge-ușor, [și broasca-ntrarea-i] neagã,
rãmîne-atunci închis acest tunel.
124 Mai scumpã-i una, însã cere-o-ntreagã
științã și-artã-a doua, [cui o]-nvîrtește,
fiindcã nodul numai ea-l dezleagã.
127 Cînd Petru mi le-a dat, a zis: - „Greșește
mai bine, cui descui, decît la scarã
sã ții popor ce mila ți-o cerșește".
130 Și-mpinse-acele uși, cînd loc ne darã.
- „Intrați - ne-a zis -, ci-aveți de grijã bine
cã-n urmã-ți de te uiți, te-ntorci afarã".
133 Și cînd pe cardeni se-nvîrtirã-n fine
acele douã-aripi la poarta sacrã,
de fier, și tari și-adînc de vuiet pline,
136 nici n-a gemut Tarpeia, nici mai acrã
n-a fost așa, vãzînd cum îi dispare
Metel cel bun, lãsînd-o-n bunuri macrã.
139 Spre primul cînt mã-ntoarsei cu-ncordare
și parc-a fost Te Deum ce-au cîntat
și-un dulce glas s-amesteca-n cîntare;
142 și ce-auzeam în mine-a deșteptat
o stare-așa precum ți-e simțãmîntul
cînd voci și-organe cînt-amestecat
145 și-acum auzi și-acum n-auzi cuvîntul.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
