|
Conținut: "Divina Comedie"
Ante-Purgatoriul. Valea
înfloritã: prinții neglijenți
Clopotul vecerniei (1-9) Rugãciunea
sufletelor (10-18) Îngerii pãzitori ai
vãii (19-42) Nino Visconti (43-96)
Șarpele (97-108) Corrado Malaspina
și strãlucirea curții lui (109-139)
1 Era pe timpul care-aduce dor
și inima-n vîslași de jale-o frînge,
în ziua cînd le-au zis „drum bun" ai lor,
4 cînd sufletu-ntr-un nou hagiu se strînge
cînd cînt-un clopot dulce-n depãrtare
ce-a zilei moarte-acolo parc-o plînge,
7 cînd eu simții c-auzul îmi dispare,
și-un duh vãzui 'nãlțîndu-se-ntre ele
fãcînd cu mîna semn ca de-ascultare.
10 Și-unite palme ridicînd spre stele
privea spre rãsãrit, ca și zicînd
spre Dumnezeu: - „Ce-mi pasã de-alte cele!".
13 Te lucis ante,-așa de dulci sunînd,
încît simțeam din simțuri cã mã scoate,
cuvinte-a spus cucernice; și,-n rînd
16 cu el, și dulce și devote toate
cîntarã-ntregul imn pînã la fine,
cu ochii-ntorși spre veșnicele roate.
19 Fixeazã-ți ochii pe-adevãr, creștine,
aici, cãci vãl așa de fin îi pui,
cã lesne-o sã strãvezi prin el, știu bine.
22 Pe-acel gentil popor deci îl vãzui
privind în sus și, ca și-n așteptare,
umil și palid în tãcerea lui,
25 și-apoi doi îngeri din adînca zare
vãzui venind, cu spãzi, de foc fãcute,
dar fãrã vîrf și tîmpe fiecare.
28 Aveau, ca foile de-acum nãscute,
vestmînt ce-n urmã-le juca-n ușorul
susur domol, de verzi aripi bãtute.
31 Deasupra noastr-oprindu-și unul zborul,
mai jos de mal dincolo-al doilea stete
așa cã sta-ntre dînșii-acum poporul.
34 Eu clar vãzut-am blondele lor plete,
ci-n ochi mi-aduse fața lor orbie,
cum tot preamultul poate-un simț sã-mbete.
37 Spre-a ne pãzi de-un șarpe ce-o sã vie
aci-n curînd, Maria ni-i aduce,
de paza vãii-acestea sã ne fie!
40 Eu, neștiind ce drum avea s-apuce,
privii în jur și rece ca un sloi
m-am strîns în dosul dulcelui meu duce.
43 - „Acum vom scoborî - ne-a zis apoi -,
sã stãm de vorbã cu-acea gloatã sfîntã,
cãci drag lor le va fi a fi cu voi."
46 Trei pași, cred eu, și-am fost la cei ce cîntã.
Și-un duh vãzui care, pãrînd c-ar vrea
a ști de-s eu, privea la mine țîntã.
49 Era pe-un timp cînd zarea se-nnegrea,
dar nu-ntr-atît spre-a nu cunoaște bine
ce-n ochi de-ntîi nelimpede pãrea.
52 Și-am mers spre el, iar el veni spre mine.
- „Cã nu te-aflai, o, cît de mult îmi place,
cu rãii-n Iad, o, demne jude Nine!"
55 Salutul demn nici eu, nici el nu-l tace.
Și-apoi: - „De cînd sosiși - îmi zise el -
sub munte-aici pe-a mãrii-ntinsã pace?".
58 - „O, de-azi din zori, prin tristul loc, și-astfel
c-aceastã viaț-a mea tot prima este
și-așa-mi cîștig pe-a doua cu-acest zel."
61 De-abia mi-au auzit cum spui aceste
Sordel și Nin, și-ados fãcurã saltul
ce-l face-un om de-o spaimã fãr' de veste.
64 Se-ntoarse unul spre Virgil, iar altul
spre-un duh ce-aici ședea și: - „Sus, Conrad!
Sã vezi ce-a vrut din mila sa Prea 'Naltul!".
67 Iar mie-apoi: - „Pe-acel al grației grad
ce-l datorești tu Celui ce ne-ascunde
«de ce»-ul prim ca-n veci sã n-aibã vad.
70 Ajuns dincolo de-ale mãrii unde,
sã-i spui sã 'nalțe rugi a mea Giovana
la Cel ce-oricînd curaților rãspunde.
73 Nu cred cã-n piept mai poartã mã-sa rana
de cînd schimbat-a albul vãl al ei,
pe care-o datã l-ar mai vrea, sãrmana!
76 Exemplu clar din ea tu poți sã iei,
cînd nu-l ațîți mereu cu ochii-ori gura
cît ține-un foc al dragostii-n femei!
79 Dar nu-i va pune mîndrã sepultura
nãpîrca din Milan ce-adun-oștiri
cum i-ar fi pus cocoșul din Gallura".
82 A zis, și-n timpu-acestei tînguiri
vedeam pe fața-i stampa rîvnei care
dã drept cîntar onestelor porniri.
85 Eu lacom tot spre cer priveam, spre-o zare
pe unde-au aștrii cel mai lin ocol,
cum mai vecin de-o osie roata-l are.
88 Și-a zis Virgil: - „Ce cați tu sus în gol?".
Iar eu: - „Trei sfinte-acelea flãcãrele
ce-aprinserã dincoace-ntregul pol".
91 Iar el: - Sînt jos dincolo patru stele
pe cari le-ocheai în zori, de licur pline,
și-acestea suie-acum unde-au fost ele".
94 Pe cînd vorbea l-a tras Sordel spre sine
zicînd, și-a-ntins și mîna ca s-arete:
- „Vezi colo, vezi dușmanul cum ne vine!".
97 Și-un șarpe-n partea fãr' de parapete
a strîmtei vãi, precum, de n-am greșalã,
fu cel ce Evei tristul fruct îl dete,
100 venea prin flori și ierbi, spurcata balã,
și-ades cu capu-ntors el dosul lui
lingîndu-și-l ca bestia cînd se spalã.
103 Eu n-am vãzut, deci nici nu pot sã spui,
vulturii-acei cerești cum se mișcarã
dar pe-amîndoi mișcîndu-se-i vãzui.
106 Simțind aripi cum aeru-l separã,
fugi nãpîrca, și-îngerii-n senin
cu zbor egal la post venirã iarã.
109 Dar duhul ce veni chemat de Nin,
el nu-nceta fixat sã mã priveascã
mereu, în tot acel asalt divin.
112 - „Fãclia ce te duce-n sus gãseascã
destulã cearã-n vrere-ți, spre-a putea
ca pînã-n smalț pe culme sã-ți luceascã!
115 Din Valdimagr-ori din vecini cu ea
sã-mi spui, de știi, vro veste-adevãratã
cãci mare-acolo fui în viața mea.
118 Conrado Malaspina fui odatã,
nu cel bãtrîn, ci-urmaș, și-a mea cea vie
de-ai mei iubire-o fac aici curatã."
121 - „O - zisei eu -, a voastrã seniorie
eu n-o cunosc, ci-n Europa oare
e vrundeva vrun om sã nu v-o știe?
124 A casei voastre faimã și onoare
dã știri de voi și țara voastr-oricui,
încît ajunse-o pildã-ntre popoare!
127 Și-ți jur, și-așa s-ajung unde mã sui,
c-al vostru neam pãstreaz-onoare-ntregii
virtuți, și-a spãzii ca și-a pungii lui!
130 Îi dã natura și-uzul privilegii
încît, pe rãul drum oricîți sã plece,
el merge drept, urînd cãlcarea legii."
133 - „Deci mergi! Și-n șapte dãți nici nu va trece
sã doarmã Feb în patul ce-l supune
subt labe-ntreg și-ntreg e sub Berbece,
136 și-aceast-a ta curtean-opiniune
cu mult mai mare cui se va-ntãri
în capul tãu decît cum alții-ar spune,
139 justiția-n mers de nu se va opri."
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
