|
Conținut: "Divina Comedie"
Ante-Purgatoriul. Vîlceaua înfloritã: prinții neglijenți
Convorbirea între Virgil și Sordel
(1-63) Vîlceaua unde sãlãșluiesc
sufletele prinților care și-au neglijat
datoria (64-90) Pomenirea unora
dintre ei (91-130)
1 A lor oneste-onoruri și senine,
cînd furã-n rînd de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicînd: - „Și-acum, voi cine?".
4 - „Pe cînd erau nedemni cei morți sã cate
aceastã coastã, ca spre cer sã suie,
de-August îmi furã oasele-ngropate.
7 Eu sînt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt pãcat, decît cã nu crezui" -
așa-ncepu maestrul meu sã spuie.
10 Precum acel ce vede-n fața lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezînd și nu, zicînd ba e, ba nu-i,
13 Sordel, plecîndu-și ochii,-a stat atare.
Venind apoi l-a-mbrãțișat umil
pe unde-un prunc s-agațã de-omul mare.
16 - „Oh, glorie-ntre latini, al cãrui stil
dovezi, ce poate-al nostru grai, ne dete,
și-a țãrii mele-onoare-n veac, Virgil!
19 Ce grație-ori merit vru sã mi te-arete?
și spune-mi tu, de-s demn de-al tãu cuvînt,
de vii din Iad, din care cerc, poete?"
22 - „Prin toate-ale durerii cercuri sînt
venit aici - a zis -, și fac aceste
mînat de-o Doamnã [chiar] din locul sfînt.
25 Și nu fãcînd, ci nefãcînd îmi este
pierdut ce tu dorești, supremul Bine,
de care eu tîrziu am prins de veste.
28 Un loc e-n Iad, și-o noapte fãr' de fine
ni-l face trist, nu cazna, și-ntristați
noi nu-n urlãri ne plîngem, ci-n suspine.
31 Acolo stau cu pruncii cei curați,
pe care-i duse moartea mai 'nainte
de-a fi de culpa-ntregii lumi spãlați,
34 acolo-s cei ce n-au știut trei sfinte
virtuți, trãind, dar pe-altele pe toate,
lipsiți de-orice pãcat, le-avur-aminte.
37 Dar dã-ne-un semn, de știi și de se poate,
la locul de-unde propriul Purgator
își ia-nceput, ce drum mai scurt ne-ar scoate?"
40 - „N-avem aici anume loc. Cum vor,
și-n sus și-n jur oricine poate trece;
cît pot sã merg, îți stau conducãtor.
43 Dar vezi cã ziua-ncepe sã se plece,
iar noaptea-n sus nu poți sui, deci catã
s-aflați un loc mai bun spre-a o petrece.
46 La dreapta-ne sînt umbre-aici îndatã;
de vrei, te duc la ele, și-i avea
plãcere-a ști ce soartã le e datã."
49 - „Dar cum - a fost rãspunsul - dac-ar vrea
sã suie-un duh, e poate cã nu-l lasã
altcineva? Sau e, cã n-ar putea?"
52 Vãzui în țãrn-o linie cum apasã
cu degetul, și: - „Ziua dac-apune,
nu poți sã treci nici dunga asta trasã.
55 Dar nu c-alt lucru piedicã ne-ar pune,
decît negroarea nopții-a ne sui,
cã-n vrerea noastr-orice puteri rãpune.
58 Poți noaptea-n jos sã mergi cît ai voi,
poți coastei face-ocol, dar e-n orbie,
cît timp ni-e sub picioare-ascunsa zi".
61 Virgil, ca și cuprins de-uimire vie,
rãspunse-atunci: - „Deci du-ne unde-ai spus
cã starea-n loc plãcut-o sã ne fie".
64 Puținã cale noi de-aci ne-am dus
cînd și vãzui cã dealul se desface
fãcînd o vale ca și-n lume sus.
67 - „Vom merge-acolo unde coasta face
din sine-un sîn - a zis -, și noul soare
vom sta sã-l așteptãm acolo-n pace."
70 Era-ntre clin și oblu-o cotitoare
potecã-n vale ce ne duse-n locul
în care-al vãii limb aproape moare.
73 Curat argint și aur roș ca focul,
smarald în clipa cînd îl frîngi, seninul
eben lucios și purpura și cocul
76 învinse-ar fi rãmas acolea-n plinul
de flori și ierburi sîn cu strãlucirea,
precum de-al sãu mai mult e-nvins puținul.
79 Nu numai c-a depins acolo firea,
ci-a mii de-odoruri o dulcoare rarã
fac dulce-amestec neștiut airea.
82 Și duhuri, ce pe pajiști s-așezarã,
cîntau aci Salve Regina-n cor,
pe cari din deal nu le vedeai de-afarã.
85 Sordel, al nostru-aici conducãtor:
- „Cît timp puținul soare n-o sã cadã,
nu-mi cereți sã vã duc în valea lor.
88 Mai bine-ale lor fețe-o sã se vadã,
și-a lor mișcãri, aici pe culme stînd,
decît fiind cu dînșii-ntr-o grãmadã.
91 Acel ce șade cel mai sus, pãrînd
c-ar fi negles ce-avea sã fãptuiascã
și vezi cã nici nu cîntã cu-alții-n rînd,
94 Rudolf a fost și-ar fi putut s-opreascã
Italia de-a pieri de rãni, de care
tîrziu va fi alt braț s-o lecuiascã.
97 Vecinul sãu, ce-l mîngîie, cum pare,
domni pãmîntu-acelor vãi ce drum
prin Molda-n Elba-și fac, prin Elba-n mare,
100 și-i Otocar, mai bun ca prunc decum
e fiu-i Venceslau, de barbã plinul,
ce-n lene și-n desfrîu se-ngrașã-acum.
103 Și-acel nãscior, ce pare cu vecinul
cel blînd la chip, în foarte intim sfat,
muri fugind și desflorîndu-și crinul.
106 Vezi cum își bate pieptul, desperat,
și vezi pe celãlalt ce-oftînd fierbinte
din palme-obrajilor fãcut-a pat:
109 sînt ciumei Franței socru și pãrinte;
și-au inimi triste-așa de-amar durute
de viața lui cea rea și fãr' de minte.
112 Iar cel cu membre-așa de mari pãrute,
ce cîntã-n rînd cu cel cu mare nas,
fu-ncins cu brîu-a tot ce e virtute,
115 și rege dupã el de-ar fi rãmas
acel flãcãu ce-n dosul lui se vede,
virtutea s-ar fi scurs din vas în vas,
118 cum nu poți spune de-alt al sãu erede,
cãci Frideric și Iacob au azi țarã
dar ce-i mai bun nici unul nu posede.
121 Umana probitate crește rarã
pe crengi în sus, cãci vrea sã fie-astfel
Acel ce-o dã, ca Lui sã i se cearã.
124 Și Cîrnului și și-altui Petru-acel
de care plîng-Apulia și Provanța
aceste-ocãri li se cuvin la fel.
127 Aci-ntre pom și germene-i distanța
cît e-ntre Margarita și Beatrice
cu soțul lor, și, cu-al ei soț, Constanța.
130 Pe-al Angliei rege-al traiului simplice,
Enric, deoparte stînd, priviți-l voi:
el fu-n vlãstare-o plantã mai ferice!
133 Iar cel ce șade mult mai jos, apoi,
privind spre ceruri, Wilhelm e, marchezul,
de-al cui cu-Alexandrinii lung rãzboi
136 și Montferatu-i trist și Canavezul".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
