|
Conținut: "Divina Comedie"
Introducere la Purgatoriu
Invocația(1-12) Cele patru stele
(13-27) Cato și convorbirea lui cu
Virgil (28-108) Virgil executã
poruncile lui Cato (109-136)
1 Lãsînd în urm-o mare-așa grozavã,
de-acum spre-a trece ape mult mai bune,
vîntrele-ntinde-a duhului meu navã,
4 și-ncep de-al doilea regn acum a spune,
în care, spre-a fi demn de cerul sfînt,
umanul spirit scoarța și-o depune.
7 O, Muze sfinte, cãci al vostru sînt,
aci-mi renașteți moarta mea cîntare
și-aici puțin ridice-mi al meu cînt
10 Caliope-ajutînd cu glasu-i care
izbi-n Pieride-așa ca sã nu poatã
etern spera, sãrmanele,-o iertare
13 Coloarea dulce de safir ce toatã
senina zare-a cerului curat
umplea vãzduhul pînã-n prima roatã
16 un farmec dulce-n ochi mi-a revãrsat
cînd fui ieșit la larg din moarta boare
ce și-al meu suflet și-ochii mi-a-ntristat.
19 Iar mîndra stea spre-Amor îndemnãtoare
fãcea tot Ostu-n zîmbet sã s-alinte
slãbind a Mrenei, ce-o-nsoțea, lucoare.
22 Spre dreapta-ntors apoi, luînd aminte,
alt pol, vãzui un grup de patru stele,
cel nevãzut decît de-ntîia ginte.
25 Pãrea și ceru-nveselit de ele;
sãrac e Nordu-n vãduvia lui
cã-n veci nu vede-asemeni flãcãrele!
28 Sãtul de-a lor privire-apoi cînd fui,
și-un pic spre-alt pol privii, spre partea-n care
pierise Caru-acum, un moș vãzui
31 stînd singur lîngã mine, și de-atare
respect prin toate-i demn, cum unui tatã
nicicînd nu-i datorește-un fiu, mai mare.
34 Avea o barbã lungã și-nspicatã
cu alb, asemeni pletelor, și-avea
pe piept o duplã viț-a lor scãpatã,
37 iar fața-i de luminã i-o umplea
din patru stele sfinte-a lor lucoare,
pãrînd cã soarele stã-n fața mea.
40 -„Voi ce sînteți? Din veșnica-nchisoare
de ce fugiți pe negrul rîu în sus?" -
a zis mișcînd a feții-onestã floare.
43 - „Ce facl-avurãți? Cine v-a condus
ieșind din hãul nopții-ntunecate
ce-n veci pe-a morții vãi osînd-a pus?
46 Astfel sînt legile din Iad cãlcate?
Ori poate-o lege nouã-n cer s-a dat,
sã-mi între-n peșteri duhuri condamnate?"
49 Virgil acu-nceput-a sã mã-ndemne
smerit și-n fațã și-n genunchi sã fiu,
și-mi da prin ochi, prin mîini și vorbe, semne.
52 Rãspunse-apoi: - „Eu nu de sine-mi viu.
Din cer o Doamn-a scoborît sã-mi facã
rugarea ca-nsoțind s-ajut pe-un viu.
55 Aceasta este starea-ne. Dar dacã
voința-ți e sã știi mai multe tu,
nimic nu poate-a mea negînd sã-ți tacã.
58 El ultima sa noapte n-o vãzu,
ci-atît de-aproape-i fu, prin el, nebunul,
încît s-o vadã foarte-aproape-i fu.
61 Deci fui, și numai adevãrul spunu-l,
trimis sã-l scap, ca nu de tot sã cazã,
și-alt drum n-avui decît acesta unul.
64 Fãcui pe-ntregul neam pierdut sã-l vazã,
și vreau sã vadã și poporul pus
ce-aici se curãțã sub sfînta-ți pazã.
67 Ar fi prea lung sã-ți spui cum l-am condus
de-a te vedea și-a te-auzi pe tine,
puterea asta datã mi-e de sus.
70 Sã-ți placã deci a te-nvoi cã vine.
El cautã libertatea, scumpul dar,
cum cel ce-i moare ei o știe bine,
73 și-o știi, cãci pentru ea nu-ți fuse-amar
murind s-arunci în Utica vestmîntul
ce-n marea zi luci-va-n multu-i har.
76 Acesta-i viu, n-a rupt deci legãmîntul
etern; nici eu, cãci nu sînt în cãznire,
ci-n Limbul sînt, din care-ți roagã sfîntul
79 tãu spirit Marcia, plinã de-umilire
în ochii-onești, și-acum de-a ta s-o ții:
te-ndurã deci de noi pe-a ei iubire,
82 sã-ți trec a tale șapte-mpãrãții;
și-am sã-i aduc a ta recunoștințã
de crezi cã-i demn prin Iad numit sã fii".
85 - „Fu Marcia, cît timp avui ființã,
vederii mele drag-așa, firește,
încît îi împlineam orice dorințã.
88 Ci-acum cã peste rîul rãu trãiește,
nu pot s-o mai ascult, cãci mi s-a scris,
cînd scos eu fui, o lege ce m-oprește.
91 Dar dac-o Doamnã sfîntã te-a trimis,
cum zici, n-aștept ochi dulci sã mã convingã,
destul îmi e sã spui cã Ea mi-a zis.
94 Deci mergi și fã-l pe-acesta sã se-ncingã
cu neted jonc și spalã-i fața bine
ca orice pat-a ei de-acum s-o stingã,
97 cãci nici c-un fel de nor nu se cuvine,
în ochii sãi, sã-ntîmpine pe solul
ce-i primul serv al cetelor divine.
100 Acestui munte-un șes îi face-ocolul,
pe jos, pe unde marea-l înãlbește,
și mult trestiș produce-n el nãmolul.
103 Cãci nici o plant-acolo nu trãiește
din cîte-au trunchi lemnos sau poartã foi,
cãci nu se-ndoaie valul ce-o lovește.
106 Dar nu-mi veniți din nou pe-aici, apoi.
Dar soarele ce iese-o sã vã-nspire
ce drum pe deal mai lesne-ar fi de voi."
109 Și-apoi pieri. Eu, gata de pornire,
nimic zicînd, lîngã poet mersei
și-n ochii lui fixai a mea privire.
112 Iar el: - „Urmeazã, fiule, pașii mei!
De-aici ne-ntoarcem, cãci de-aici declinã
cîmpia-n jos spre marginile ei".
115 Amurgu-nvins de-a zorilor luminã
pierea fugind, așa cã-n depãrtare
vedeam și marea cea de tremur plinã.
118 Pe-un cîmp pustiu mergeam ca omul care
cãtînd pierdutu-i drum, pînã ce nu-i
ajuns la el, degeaba drumu-i pare.
121 Cînd furãm și-ntr-un loc, în umbra cui
cu soarele se luptã multa rouã
cãci prea puțin o scade-arșița lui,
124 ușor își puse palmele-amîndouã
Virgil pe iarba fragedã; eu, însã,
știind ce vrea lucrarea lui cea nouã,
127 spre dînsu-ntinsei fața mea cea plînsã,
și-atunci îmi apãru coloarea vie
ce-n Iad îmi fuse-atîta vreme stînsã.
130 Venim apoi la marea cea pustie
ce-n veci plutind pe ape-i nu vãzu
vrun om ce-apoi și-ntoarcerea s-o știe.
133 Mã-ncinse-aici cum altuia-i plãcu,
și ce minune! 'Ndatã ce-și culese
umila plantã, ea din nou crescu
136 deodatã-n locul de-unde mi-o rupsese.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
