|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul Empireu
Dumnezeu, îngerii și sufletele fericite în
cerul Empireu (1-99) Trandafirul mistic
(100-132) Tronul lui Henric al VII-lea
(133-148)
1 Cam patru mii de miluri de-acest mal
e-n miez de zi și umbra lui și-o-nclinã
pãmîntul nostru-aproape-orizontal,
4 cînd miezul bolții-ncepe sã devinã
atît de 'nalt cã-ncep sã ne disparã
în fundul nostru-a multor ochi luminã,
7 și-apoi cum suie, de pe bolta rarã
splendida serv-a soarelui ne scoate
o stea de stea pînã la cea mai clarã;
10 așa triumful cel ce joacã-n roate
etern pe lîngã punctul ce mã-nvinse
și pare-nchis el cel ce-nchide toate,
13 vederii mele-ncet-încet se stinse
spre Doamna mea din nou deci a privi
și-amorul mult și locul gol mã-mpinse.
16 Ah, tot ce-am spus de dînsa pîn-aci
de-ar pune-acu-ntr-un singur vers amorul,
de-aceastã datã ca nimic ar fi!
19 Nu-ntrece-al dînșii farmec numai zborul
oricãrei fantazii, ci sigur cred
cã-ntreg i-l simte singur Creatorul!
22 Cã-n punctu-acesta sînt învins, conced,
cum tema sa-n vrun punct nu-l biruiește
nicicînd așa pe-un comic ori traged.
25 Ca soarele pe-un ochi ce tot clipește,
așa surîsu-i cu-amintirea lui
o partea-a minții mele mi-o știrbește.
28 Din prima zi cînd fața i-o vãzui
în viața mea, și pîn-aci-n viziune
putere ca s-o cînt mereu avui,
31 ci-aici poema mea zãgaz își pune,
ca orice-artist dup-opintiri supreme,
sã cînte-n vers a vrajei ei minune.
34 Și las s-o cînte mai cu glas poeme
decît a mea, din tuba ce se duce
grãbit spre finea asprei mele teme.
37 Cu vocea și-actul unui zornic duce
mi-a zis: - „Din cel mai mare corp, rotirea
ne-a dus în cerul ce curat strãluce
40 de foc spiritual plin de iubirea
acelui bun ce-l gustã fericiții
mai dulce-n veci ca orișiunde-airea,
43 și pe-amîndou-a Raiului miliții
vedea-le-vei: pe una-n chipul care
va sta la bara ultimei justiții".
46 Cum stinge-un fulger, cînd deodat-apare
puterile din vãz, încît orbit
nu poți vedea nici lucrul cel mai tare,
49 lumina tare-asemeni m-a-nvãlit
și-așa-nfãșat în mantia ce clarul
lucorii-o da, nimic n-am mai zãrit.
52 Acel amor ce-n Rai revarsã harul,
pe cei primiți așa vrea sã-i salute,
lucorii lui spre-a le-adapta fînarul.
55 Dar n-au ajuns la mine-atît de iute
cuvîntu-i scurt, cînd știre și-avusei
cã urc spre cer, mai sus de-a mea virtute,
58 și-atare-n vãz s-aprinse-n ochii mei
cã nu-i pe lume-atît de purã parã
încît sã n-am puteri s-o rabd cu ei.
61 Și ca și-un rîu vãzui luminã clarã
și-aprinsã de lucori, cu maluri pline
de-o negrãit de dulce primãvarã.
64 Și vii schintei roiau fãrã de fine
din rîu, cãzînd pe florile din maluri,
pãrînd cu aur c-ai tivi rubine.
67 Ca bete de miros acele-opaluri
sãreau de-aci-n vîrtejul fãrã pace
și-un foc cãzînd alt foc scotea din valuri.
70 - „Cumplitul dor ce-arzînd acum te face
sã știi ce vezi în tainica vîltoare,
pe cît de-adînc îl ai pe-atîta-mi place;
73 dar n-ai s-astîmperi setea arzãtoare
cît timp de-aici din apã n-ai sã bei."
Așa mi-a zis al ochilor mei soare.
76 Și-mi zise-apoi: - „Și iarbã și schintei
ce cad și ies din rîu și mal și unde,
nu sînt o viațã, ci-o vedenie-a ei.
79 Dar nu cã-n sineși lucrul s-ar ascunde,
ci-n tine este-o lipsã care-aratã
cã nu poți înc-așa de-adînc pãtrunde".
82 Nicicînd, întors spre lapte,-un prunc nu catã
mai plin de zor în gura lui sã-l prindã,
trezit din somn mai lung ca de-altã datã,
85 cum eu, spre-a-mi face-acum mai bun-oglindã
din ochi, m-am aplecat spre-al apei fund
ce curge-așa ca mai mult sã ne-aprindã.
88 Și-abia ce-n rîu ajunsei sã-mi scufund
al genei vîrf, vãzui fãrã de veste
cum el din lung se prefãcu rotund
91 și-apoi precum un om, mascat cînd este,
[altminteri decît a ne-apare nouã]
cînd masca de pe-obraz el și-o desveste,
94 așa schintei și flori fãpturã nouã
luar-acum mai mîndrã, și vãzui
deodat' în cer oștirile-amîndouã.
97 Splendori a Celui Sfînt, prin cari vãzui
triumful 'nalt al Regelui Verace,
sã-mi dați puteri s-arãt cum vã vãzui!
100 E-n cer luminã ce vizibil face
pe-al lumii Domn oricui e creaturã
ce-n singur El, vãzîndu-l, aflã pace.
103 Se-ntinde roatã-n cer a ei figurã
imens-atît, c-a ei circumferințã
lui Feb i-ar fi prea largã-ncingãturã.
106 Din raze-și face-ntreaga ei ființã,
din primul cer rãsfrîngeri de luminã,
din care-și ia și viațã și putințã.
109 Și-așa cum oglindindu-se-o colinã
cu poala-n lac, sã vadã parcã-i pasã
ce mîndrã-i ea de flori și ierburi plinã,
112 așa-mprejuru-acelui foc își lasã
privirea-n el, din mii de tronuri pus
poporu-ntors de-aici la el acasã.
115 Și dacã-n gradul cel mai jos e pus
atîta foc, ce mare-o fi lucirea
acestei roze-n cele de mai sus!
118 Dar nici în larg nu mi-am pierdut privirea
și nici în lung, ci-am prins pe-ntreaga carte
și cît și cum împarte fericirea.
121 N-adaoge-aproape-aici, nu ia departe,
cãci unde-i rege-adreptul Dumnezeu,
fireștile puteri sînt legi deșarte.
124 Apoi spre-al rozei centru aureu
ce-ntins treptat exal-odoruri sfinte
acelui soare ce e-n mai mereu,
127 ca și pe-acei ce tac, dar li-e aminte
sã-ntrebe, Doamna mea [m-a] dus: - „Privește
ce mare-i stolul albelor vestminte!
130 Cetatea noastrã vezi cum se mãrește
și-aceste tronuri cît ne sînt de pline,
așa c-aici puțin popor lipsește.
133 Pe marele-acel tron, fixat de tine,
și-avînd coroana de pe-acum, va sta,
'nainte-a fi pãrtaș tu astei cine,
136 Enric, Augustul duh ce va-ncerca
sã-ndrepte-a țãrii voastre jale lungã,
dar n-o fi ea dispus-a se-ndrepta,
139 cãci oarba poft-așa vã are-n pungã
încît sînteți ca și copilul care
de foame-i mort și doica și-o alungã.
142 Prefect va fi-n divinul for atare
pe-atunci, cã-n tain-ori și fãțiș [curat]
n-o vrea cu el sã meargã pe-o cãrare.
145 Dar mult de Dumnezeu n-o fi rãbdat
în sfîntu-i tron și-l va trînti grãmadã
la Simon Magu-n focul meritat
148 ca de-alde-Alagna mult mai jos sã cadã".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
