|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al optulea, înstelat:
sufletele triumfãtoare
Sfîntul Ioan examineazã pe poet asupra
iubirii (1-66) Cîntecul sufletelor fericite
(67-81) Adam, primul pãrinte (82-112)
Prima limbã a omenirii (113-142)
1 Pe cînd de vãzul stins stãteam acu
speriat, din focul care-l stinse-n mine
ieși un glas și-atent el mã fãcu,
4 și-a zis: - „Cît timp va fi pînã-ți revine
vederea-n ochi prin mine consumatã,
e just sã-l compensez vorbind cu tine.
7 Începe deci de suflet, și-mi aratã
spre ce-l țintești? Și fii convins de-orbia
din ochi cã nu-i de veci, ci deocamdatã.
10 Cãci Doamna ce te-aduce pe cîmpia
cea sfînt-aici, în ochii ei cuprinde
atari puteri ca-n mînã-i Anania".
13 - „Cum vrea, tîrziu ori mai devreme-or prinde
un leac și ochii cari mi-au fost zãvorul
prin care-a-ntrat c-un foc ce-n veci mã-ncinde.
16 Al curții-aceștia-atotașezãtorul
mi-e singur A și O Scripturii sfinte
pe care, mult-puțin, mi-o scrie-amorul."
19 Și-același glas ce-mi stinse mai 'nainte
al spaimei ger de-orbia-nchipuitã
mi-a dat curajul sã rostesc cuvinte.
22 - „Tu trebuie prin mult mai deasã sitã
sã cerni - mi-a zis. De cine-i deci mereu
sãgeata ta spre-asemeni țel țintitã?"
25 - „Dovezi și-ale științei - zisei eu -,
ca și porunca ce de-aici ne vine
imprimã-n mine-acest amor al meu.
28 Cãci binele-ntrucît îl știm cã-i bine
aprinde-n noi amor pe-atît mai mare
pe cît cuprinde-un spor al sãu în sine,
31 deci spre esența lui ce este-atare
cã orice bun ce n-ar fi-n sînul ei
abia-i din focul sãu o slabã zare,
34 mai mult decît spre-orice-s atrași acei
cari pot acel un adevãr discerne
pe care-aceastã probã ia temei.
37 Iar lucru-acesta minții mi-l așterne
și-acel ce de Iubire-mi spuse mie
cã-i cea dintîi ca rang între eterne,
40 și sfînta voce cea de-a pururi vie
ce-a zis lui Moise, despre Ea spunînd:
«Eu vreau sã vezi întreaga mea tãrie».
43 Chiar însuți mi-o arãți, cînd, începînd
înalta veste-a tainei celei sfinte
de-aici, întreci orice 'nãlțimi de gînd."
46 Și-un glas vorbi: - „Și prin umana minte
și prin Cuvînt, ce tot ca ea vorbește,
suprem amor pãstreazã-I tu 'nainte!
49 Dar spune-mi și-asta tu: nu simți, firește,
c-ai fi spre-Amor atras și de-alte strune?
ce țepi mai sînt prin care te-mboldește?".
52 Nu-mi fu ascuns ce-avu-n intențiune
vulturul lui Cristos; vãzui și-ascunsul
spre care vru sã-mping ce-aveam a spune.
55 Deci: - „Toate-acele țepi - îmi fu rãspunsul -
ce pot împinge-un om spre Dumnezeu
în inimã-mi concurg și cu de-ajunsul.
58 Cãci Eul lumii-ntregi și eul meu,
și moarte[a] ce-o muri spre-a-mi da ființã
ce sper-orice fidel cum sper și eu,
61 cum și rostita-mi vie conștiințã
m-au smuls din malul dragostei deșarte
și-n mal m-au pus, al celei cu priințã.
64 Iar frunzele grãdinii-n care-mparte
podoab-eternul Domn iubite-mi sînt
cît este-a lor de El donata parte".
67 Iar cînd tãcui, atît de dulce-un cînt
trecu prin cer, și-ntrînd în melodie
cînta și Doamna mea-ntreitul Sfînt.
70 Precum trezit de-o fulgurã prea vie,
prin simțul vãzului ce-mpins de-acute
lucori aleargã dintr-o ie-n ie,
73 și-atîta ești, de-acea trezire iute,
confuz încît ți-e groazã de-a[rãtare]
cît timp nu vine mintea sã te-ajute,
76 așa cu ochi ce-aveau strãfulgerare
la mii de leghe-acum, din ochii-mi moi
goni Beatrice-a mea orice-nnorare.
79 Vãzui, decît vedeam, mai clar apoi
și ca nãuc am și-ntrebat deodatã
de-a patra faclã ce-o vedeam cu noi.
82 - „În sînu-acestor raze se desfatã
acel ce-a fost - rãspunse ea vioaie -
creat ca suflet prim de-al lumii Tatã."
85 Precum cînd trece-un vînt, de-ntîi se-ndoaie
cu vîrfu-n jos și-apoi de sineși ea
se 'nalțã iar, prin propriu-i act o foaie,
88 așa, și-uimit, în vremea ce-mi vorbea
fãcui și eu, și-mi dete bãrbãție
cumplitul dor de vorbã, ce m-ardea.
91 - „Tu, fruct, cui scris îți fu, și singur ție,
copt gata sã te naști, tu-ntîi nãscute
cui nor-ori fiicã-ți este-orice soție,
94 smerit, atît cît poate-a mea virtute,
te rog de-o vorb-a ta! Tu-mi vezi ardoarea
și mut eu tac spre-a te-auzi mai iute."
97 Se zbate-un animal sub pînz-aoarea,
cã psihicele-i stãri sînt manifeste
prin ce mișcãri îi face-nvãlitoarea,
100 așa-mi dãdea și primul om de veste,
prin haina ce-mbrãcat în foc îl ține,
spre-a-mi face placul cît de gata este,
103 și-a zis: - „Mai bine știu ce dor e-n tine,
mai bine-l știu, deși-al tãu glas îl tace,
decît știi tu ce crezi cã știi mai bine.
106 Cãci eu citesc oglinda cea verace
ce-și face-oricare lucru-o copie-a lui
ci-o copie-a sa nici unul nu se face.
109 Tu vrei sã știi cît timp e de cînd fui
de Domnul pus în mîndrul Rai, în care,
pe-așa de lungã scar-adus, tu sui.
112 Cît timp mi-a fost vederii-o desfãtare;
vreai cauza dreapt-a marelui desdemn;
ce limb-avui, și, de-am creat-o, care?
115 O, fãtul meu, nu c-am gustat din lemn
fu-n sineși cauza lungului exiliu,
ci numai c-am trecut și peste semn.
118 Acolo, de-unde fu chemat Virgiliu,
eu patru mii trei sute doi de sori
am stat dorind acest divin conciliu.
121 Prin zodii-apoi, cu ochii muritori
vãzutu-l-am fãcînd întreaga roatã
de nouã sute și treizeci de ori.
124 Iar limba ce-o vorbii fu stinsã toatã
pe cînd Nimrod cu-ai sãi n-avea nici gînd
sã facã cea ce-n veci n-avea sã-l poatã.
127 Cãci orice fapt-a minții,-n timp urmînd
plãcerii voastre-umane și rotirii
acestor roți, n-au trainic trai nicicînd.
130 Cã oamenii vorbesc e fapt-a firii;
iar firii-apoi nimic nu-i pasã, dacã
voi dați așa sau altfel curs vorbirii.
133 Și pîn-a nu veni într-acea cloacã,
numit-a lumea El supremul Bine
din care-mi vine-odihna ce mã-mbracã.
136 Eli apoi, și-așa veni de sine
cãci astfel e ce oamenii uzeazã,
ca frunza-n pom, cã piere și-alta vine.
139 Pe dealul cel ce mai spre cer cuteazã,
am stat cu viaț-onestã și pierdutã,
din ceasul prim și pînã-n cel ce-urmeazã
142 pe-al șaselea, cînd Sol cadrantu-și mutã".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
