Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XXIII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XXIII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al optulea, înstelat: sufletele triumfãtoare

Oastea triumfului lui Cristos (1-21) Frumusețea cereascã a Beatricei (22-54) Încoronarea Sfintei Fecioare (55-126) Cîntecul sufletelor sfinte (127-139)

1 Ca paserea-n frunzișul drag al ei
prin noaptea care-ascunde-ntreaga zare,
la cuib pãzindu-și puii golãșei

4 spre-a-i tot vedea-n iubirea ei cea mare
și hranã sã le caute spre-a-i crește
și dulce-aceast-amarã trudã-i pare,

7 pe-un ram deschis ea timpul și-l pîndește
și-așteaptã soarele cu dor și catã
țintit spre nori cã doarã-doar-albește;

10 așa și Doamna mea sta ridicatã
și-atent privind spre partea de luminã
în care Feb puținã grab-aratã;

13 încît de-atîta dor vãzînd-o plinã
eu fui asemeni celui ce-așteptînd
vrea și-altceva și-așa sperînd s-alinã.

16 Puțin rãstimp trecu-ntre cînd și-alt cînd,
eu zic, între-așteptare-mi și vedere,
cînd ceru-ntreg se limpezi pe rînd.

19 Și-mi zise ea: - „Vezi oastea ce nu piere,
a-nvingerii lui Crist, și tot ce crugul
culege-aici ca rod al ãstor sfere".

22 De foc în faț-atît îi fu belșugul
și-a ei priviri de-așa plãcere pline,
cã-mi cat-aici sã pui deoparte jugul.

25 Cum Febe-n clara noapte-a lunii pline
zîmbește-n corul nimfelor acele
ce-orneazã ceru-n toate-ale lui cline,

28 vãzui așa-ntre mii de flãcãrele
nou soare-acum, și-asemeni foc le da
cum face-al nostru cu-ale noastre stele.

31 Prin via lui luminã s-arãta
așa de-aprins substanța lucitoare
în ochii mei cã n-o putui rãbda:

34 - „Beatrice,-o dulce,-o dragã-ndrumãtoare...".
Iar ea: - „Ce-atît ți-a-nvins acum ființa
putere e cã-n lume-obstacol n-are.

37 Aci-i înțelepciunea și putința,
ce-ntre pãmînt și cer deschise-o cale
de care-aveam de-atîta timp dorința".

40 Precum în urma dilatãrii sale
nu-ncape focu-n nor, pînã-l sfîșie
și-n contra firii lui s-azvîrle-n vale,

43 așa,-ntr-acel ospãț, sporindu-mi mie,
întregul duh își rupse-al sãu vestmînt
și ce-a mai fost, nimic apoi nu știe.

46 - „Deschide-ți ochii sã mã vezi cum sînt!
Vãzut-ai stãri atari, cã ești în stare
sã poți de-acum rãbda surîsu-mi sfînt!"

49 Eu fui ca omul care-n simțuri are
impresia veche-a unui vis avut
și-ndar se zbate-a-l prinde-n linii clare,

52 cînd lucru-atît de demn de-a-mi fi plãcut,
mi-l dete-așa cã nu va mai apune
din cartea-n care-mi scriu cîte-au trecut.

55 Acum chiar toate-acele guri sã sune
în cari Polimnia cu-al ei stol de fete
al ei nectar pe cel mai dulce-l pune,

58 și nici a mia parte s-o arete
din sfîntu-i zîmbet n-ar ajunge graiul,
nici ce lumini el sfintei fete-i dete.

61 Și-astfel acum, reprezentînd eu Raiul,
un salt va face-aci poema mea
cum face-acel ce rupt gãsește plaiul.

64 Dar cîți vor judeca și tema grea
și umerii mortali cari o ridicã,
nu-i vor huli cã-mi tremurã sub ea.

67 Pe unde prora mea-ndrãznind despicã
nu-i drum sã-l facã vas ce șovãiește
și nici vîslaș cui trudele-i fac fricã.

70 -„De ce-ntr-atîta fața mea te-orbește
și nu te-ntorci spre parcul cel frumos
ce-n razele lui Crist aci-nflorește?

73 Aici e roza-n care-acolo jos
fu om divinul Verb, sînt crinii care
ne duc pe dreptul drum cu-al lor miros."

76 Așa mi-a zis. Eu, gata de-ascultare
la sfatul ei, mai îndrãznii o datã
cu ochii-mi slabi în lupta asta mare.

79 Precum la raza soarelui, vãrsatã
prin norii rupți, vãzuse-un cîmp de flori
cîndva privirea-mi de-umbre-ntunecatã,

82 așa vãzui mari cete de splendori
și-aprins un foc de sus cum le-nvestmîntã,
dar nu vedeam izvoru-acei lucori.

85 Tu, cel ce-astfel le-aprinzi, Virtute sfîntã,
te 'nalți atîta, ca sã aibã loc
și ochii mei ce-atît de slab s-avîntã!

88 Frumosul nume-al florii ce-o invoc
și-n zori și seara, sufletu-mi împinse
s-alerg cãtînd pe cel mai mare foc.

91 Iar cînd în ambii ochi mi se destinse
și cum și cît al stelei vii, al cei
ce-nvinge-n cer cum pe pãmînt învinse,

94 prin cer vãzur-o faclã ochii mei
venind, formatã-n cer ca o cununã,
și-o-ncinse-apoi, rotind în jurul ei.

97 Chiar cel mai dulce cînt, ce-aici rãsunã
și-a cui dulcoare sufletul mi-l mirã,
un nor ți-ar fi pãrut cînd rupt el tunã,

100 alãturi cu-acel cînt din dulcea lirã
ce-aci-ncingea safirul scump, odorul
ce mult mai clar tot ceru-l însafirã.

103 - „Amor angelic sînt, rotind cu zborul
înaltul har, din trupul de luminã
nãscut, în care-ospel gãsi-ne dorul.

106 Și voi roti, cît timp urmezi, Reginã,
pe fiul tãu, și sfera-ne sã fie -
intrînd în ea - ne-o faci și mai divinã!"

109 Cu-acestea,-n cor cîntata melodie
tãcu, și-acele facle-n urmã toate
fãceau sã sune numele Marie.

112 Regeascã mantie-a tutor altor sfere
cea mai de foc și cea mai viu mișcatã
și cea mai vie printr-a Lui putere

115 avea deasupra noastrã-ndepãrtatã
interna poal-atît, cã de-unde-am stat
eu n-o puteam vedea nici cum aratã;

118 de-aceea deci nici focu-ncoronat
n-avui puteri sã-l urmãresc de-acinde,
cînd sus lîng-al Ei fiu s-a ridicat.

121 Și ca și-un prunc ce brațele-și întinde
spre mama lui, sãtul dup-alãptare:
prin spiritul ce tot spre-afar-aprinde,

124 așa tindeau și vîrfu-i fiecare
în sus aceste lãmpi, vãdindu-mi bine,
de sfînta Maic-a lor iubire mare.

127 Și-n fațã-mi stînd cîntar-apoi senine
Regina Coeli, note-avînd atari
cã-n veci va fi dulcoarea lor în mine!

130 O, ce prisos de-agonisite mari
au toate-aici cãmarã de cãmarã,
ce-au fost, spre-a sãmãna, voinici plugari!

133 Aici trãiesc gustînd comoara rarã
ce-o strînserã cu lacrimi în robia
din Babel, unde-averea și-o lãsarã.

136 Aici, cu Sfîntul Fiu și cu Maria,
triumf își are-al veșnicei victorii
cu vechi și nou sobor avînd domnia

139 acel ce ține cheia ãstei glorii.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!