|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al șaptelea, al lui Saturn:
sufletele contemplative
Cãtre cerul lui Saturn (1-24) Scara de aur
și sufletele contemplative (25-45) Hotã-
rîrile de nepãtruns ale Providenței divine
(46-102) Sfîntul Petru Damian și invectiva
lui împotriva clericilor (103-142)
1 Al Doamnei chip din nou acum fixîndu-l
cu dragi priviri și-ntregul duh în ele,
nu-mi sta spre-altce nimic în lume gîndul.
4 Dar nu zîmbea. Ci: - „Zîmbetele mele
te-ar face jertf-acum acelei stãri
ce-avu, cînd spuzã se fãcu, Semele.
7 A mea lucoare, ce pe-aceste scãri
din veșnicul palat, mereu s-aprinde
cum vezi, urmînd gradatei mele-urcãri,
10 de n-aș mai înfrîna-o, s-ar încinde
așa cã-n ea puterea-ți muritoare
o creang-ar fi ce-un fulger o desprinde.
13 Sîntem aci-ntr-a șaptea strãlucoare
ce-acum sub pieptul Leului de parã
lucește-n jos slãbind a lui valoare.
16 Cu mintea dupã ochi fugi, așadarã,
și-oglinzi îi fã, ca sã primeascã-n ei
ce-acu-ntr-aceast-oglind-o sã-ți aparã".
19 Acel ce-ar ști ce dulce-mi avusei
în ochii dulci a ochilor pãșune,
dintr-alte griji cînd m-am întors spre ei,
22 pricepe-ar clar ce dulce-a mã supune
mi-a fost acestui al iubirii sol,
cînd una și-alta-n cumpãnã le-ar pune.
25 Aci-n cristalul ce dã lumii-ocol,
numit dup-acel duce scump, sub care
trãi pãmîntul de-orice rele gol,
28 o scarã-n fațã cum în soare-o are
curatul aur, am vãzut, și 'naltã
cum n-aveau ochi spre-atît de sus urcare.
31 Pe-ai ei fușcei în jos vedeam cum saltã
atîtea lãmpi, cã-n cer cîte-s aprinse
pãreau cã-s strînse toate-aci-ndeolaltã.
34 Și-așa precum, din firea lor desprinse,
în zorii zilii-ntreg se mișcã stolul
de ciori, spre-a se-ncãlzi, de frig cuprinse,
37 plecînd o seamã lasã-n urmã golul,
și de-unde-au fost se-ntorc o seamã iarã,
iar multe-și fac pe-același punct ocolul;
40 așa-mi pãru și-aici cã se presoarã
acele lãmpi, tot stol de stol cum vin,
de-ndatã ce-ajungeau pe-anume scarã.
43 Iar cel ce ni s-opri de tot vecin,
așa lucea de-aprins, c-am zis în mine:
- „Iubirea ce-mi arãți ți-o vãd deplin!".
46 Dar Ea din care și-al tãcerii-mi vine
și-al vorbei cînd și cum, ea stã. - „Și fac,
cã nu te-ntreb, deși n-aș vrea, un bine!"
49 Dar Ea, vãzînd aprinsul dor ce-l tac,
prin vãzul cel cui toate sînt plinite
mi-a zis zîmbind: - „Tu poți sã-ntrebi pe plac".
52 Și-am zis așa: - „Nu merite-osebite
mã fac pe mine demn, rãspuns sã-mi dai,
dar pentru Ea, care-a-ntreba-mi permite,
55 te rog, ferice duh, ce-ascuns îmi stai
în veselul tãu foc, știut a-mi face;
cã-mi vii aproape-atît, ce cauzã ai?
58 Sã-mi spui de ce-ntr-aceastã sferã tace
cîntarea dulce-a Raiului ce-airea
într-alte sfere-așa de mult vã place?".
61 - „Mortal auz ai tu, ca și privirea -
mi-a zis, și-apoi - de-aceea nu se cîntã,
de ce-a-nfrînat și Doamna ta zîmbirea.
64 Pe trepte-n jos venii pe scara sfîntã
atît de mult, spre-a-ți face-o sãrbãtoare
prin spus și prin lumini ce mã-nvestmîntã.
67 Nu-mi dã mai mare-amor, mai mare-ardoare,
cãci fierbe-amor cu mult mai mult în sus
spre cer, gradat, cum vezi și din lucoare;
70 ci 'nalta milã ce-a servi ne-a pus
voinței cei ce lumii-i dã ființã
ne-mparte-așa, cum vezi fãr-a-ți fi spus."
73 - „Eu, sfîntã lampã, vãd cu prisosințã
c-ajunge-amorul într-acest regat
spre-a fi servind eterna provedințã,
76 dar asta-i tocmai ce-mi e greu de-aflat:
de ce chiar tu-ntre toți însoțitorii,
spre-acest oficiu-ai fost predestinat?"
79 Ai vorbei mele-abia s-au stins vaporii,
cînd miezul sãu un centru el fãcîndu-l
rotea-mprejur ca iutea roat-a morii.
82 Și-a zis iubirea cea din ea purtîndu-l:
- „Asupra-mi cade veșnica luminã
și-acest vestmînt ce-l am ea strãbãtîndu-l
85 cu vãzul meu virtutea i se-mbinã
și-atît de sus mã 'nalț cã pot vedea
principiul prim ce-o dã din El divinã.
88 De-aici am deci și veselia mea,
cãci vãzul meu pe cît de clar pãtrunde
pe-atît mai clar vestmînt de foc el ia.
91 Dar nici din cerul cel mai clar, de unde
serafu-n Tatãl mai adînc ochește,
ce-ntrebi acum, nici el n-ar ști rãspunde,
94 cãci tu mã-ntrebi, ce-atîta s-adîncește
în veșnicul decret [cã, sã scoboare
cercînd, un ochi creat trudit s-oprește],
97 iar cînd vei merge-n lumea ta ce moare
sã scrii ce-auzi, spre-a nu-ndrãzni pe-un drum
cu-atare țel sã-și miște-a ei picioare.
100 Un duh ce-aici e foc e-n lume fum,
deci vezi de poate-un om la voi sã știe
ce nici primit în cer nu poate-acum".
103 De vorba lui curmat cu-așa tãrie,
lãsai chestiunea, dînd pe-o altã cale,
smerit cerînd, ce om fu-n viața vie?
106 - „Curg munți între-ambii țãrmi ai țãrii tale
vecini cu voi, și 'nalți, încît mînia
furtunii-ades se zbate mai la vale.
109 Acolo fac un gheb numit Catria,
sub care-a stat tãcut un schit al cui
întregul cult i-a fost numit latria."
112 Așa-ncepu și-al treilea-nvãț a lui,
și-apoi urmînd: - „Serviciilor divine
aici - a zis - așa de rob le fui,
115 încît, cu singur sucul de mãsline
trãind, rãbdai cu drag și ger, și sete,
în gînduri sfinte și-mpãcat cu mine.
118 Acestor ceruri sfîntul schit le dete
mult rod cîndva; dar azi e loc sãrman,
și-i timpul, cred, acestea sã s-arete.
121 În schit aci fui Petru Damian
și Petru Pãcãtosu-n sfînta casã
a dulcei Maici la malul adrian.
124 Puținã viaț-a morții-mi fu rãmasã
cînd fui ales și tras spre-o pãlãrie
ce-un rãu murind tot mai la rãu o lasã.
127 Chefas veni, veni și-acea mîndrie
a Spiritului Sfînt, ca vai de ei,
mîncînd ce-aflau în orice-ospãtãrie.
130 Prelații de-astãzi vreau însã lachei,
sã poarte trena lor și sã-i alinte
de brațe-aici și-aici, așa-s de grei!
133 Acopãr caii lor cu-a lor vestminte
și-așa merg douã bestii sub o piele -
oh, cît o sã-i mai rabzi, ceresc Pãrinte!"
136 Așa sfîrși, și mii de flãcãrele
descinserã rotind din scarã-n scarã
și-n orice-ocol mai viu lucind din ele,
139 sosirã-n juru-acestui grad și starã
scoțînd un glas cu-atît de mare sunet
cã glas lumesc nici unul nu-l comparã,
142 ci, surd de el, nimic n-am prins din tunet.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
