|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al șaselea, al lui Jupiter:
principii înțelepți și drepți
Cîntecul sufletelor fericite (1-30) Noile cuvinte ale vulturului (31-72) Îndoiala
lui Dante și lãmurirea ei (73-129)
Predestinația (130-148)
1 Cînd cel ce lumineazã-ntreaga lume
pe-al nostru emisfer coboar' și-ndatã
și-ncepe ziua-ncet sã se consume,
4 de mulții ochi în cari tot el s-aratã
se umple bolta cea ce mai 'nainte
de singur numai el fu luminatã.
7 Acest tablou ceresc mi-a dat prin minte
cînd semnul lumii și-al puterii ei
a pus tãcere-n rostrul gurii sfinte,
10 cãci mult mai mult lucind acum acei
de-a pururi vii, un cor au prins sã facã,
dar stins și-uitat mi-e ce cîntarã ei.
13 O, dulce-amor ce-n zîmbete se-mbracã,
ce-aprins pãreai aci-ntre-aceste zboruri
ce-au singur dorul Celui Sfînt sã-i placã!
16 Iar cînd acele dragi și dulci odoruri
de care-a șasea faclã se-mpurpurã
au pus tãcere-n sfintele lor coruri,
19 pãru c-aud o vale cum murmurã
din stînci în stînci cãzînd cu apa clarã,
vãdind prisosul culmii de-unde curã,
22 și cum la gît un sunet de ghitarã
ia forma sa, și-n gura de cimpoi
cum sunã vîntul cel pãtruns de-afarã;
25 așa, și fãrã de zãbav-apoi,
și-acel al paserii murmur suise
pe gît în sus, pãrînd a fi urloi
28 și voce-a devenit, și-apoi deschise
cuvinte-a scos, așa cum doritoare
le-ai vrut tu, inimã-mi, în care-s scrise.
31 - „Acel organ al meu ce vede soare
și-l rabd,-a zis, în vulturii ce mor,
privește-mi-l cu-atenție stãtãtoare.
34 Cãci dintre cîți mã fac cu focul lor
acei ce-n cap fac ochiul meu sînt regii
ce-s culme-acestor grade-a tuturor.
37 Acel ce-i centru-aceste[i] forme-a-ntregii,
e-al Spiritului Sfînt poetul care
din loc în loc purtat-a arca legii.
40 El știe-acum ce merit cîntu-i are
și cît de mult îi fãptui dojana,
din plata lui ce-i fu egal de mare.
43 Din cinci acei ce-alcãtuiesc sprînceana,
cel mai aproape de-al meu cioc fãcuse
sã nu-și mai plîngã pe-al ei fiu vãdana.
46 El știe-acum ce-amar lui i s-aduse
cã n-a urmat pe Crist, prin cunoștința
și-a dulcei vieți de-aici și-a cei opuse.
49 Acel ce-urmeaz-apoi circumferința
cum mergi pe arc în sus, putu s-amîne
sfîrșitul sãu, cãci dreaptã-i fu cãința.
52 El știe-acum ce neclintit rãmîne
în veci verdictul, chiar cînd dreapta rugã
acolo jos pe-un «azi» îl schimbã-n «mîine».
55 Iar celãlalt, și-al meu și-al legii slugã
cu bune gînduri, dar cu rea urmare,
trecu la greci, de Papa vrînd sã fugã.
58 El știe-acu cã rãul ce rãsare
din bunu-i fapt nu-i stric-aici nimic,
ci-n lume-aduse-așa de rea stricare!
61 Urmeaz-apoi pe-al arcului colnic
Guilelm cel plîns de țara ce-azi jãlește
Cã-i Carol încã viu, cu Frideric.
64 El știe-acum ce mult Cel Sfînt iubește
pe-un rege drept, iar ast-o și aratã
lucrarea sa ce-n foc îl învãlește.
67 Și cine-ar crede-n lumea cea stricatã
c-ar fi a cincea facl-aci-n rotundul
acestei sfere, de Rifeu purtatã?
70 El știe-acum atîtea ce-n afundul
eternei legi nu vede lumea vie,
deși privirea-i tot n-ajunge fundul."
73 Precum zburînd pe sus o ciocîrlie,
ea cîntã-ntîi și tace-apoi din cînt
cu saț din cea din urmã melodie,
76 așa-mi pãru acum și chipul sfînt
al veșnicei plãceri, a cãrei vrere
le face toate-a fi așa cum sînt.
79 Deși-ndoiala mea ieșea-n vedere
ca și-o coloare-n sticla care-o-mbracã,
nu-mi dete timp s-aștept însã-n tãcere;
82 ci-am și strigat: - „Dar asta cum se-mpacã?",
de-a ei greime cu putere-mpins,
iar ele-au prins mai vii lucori sã facã.
85 Apoi cu ochiul mult mai tare-aprins
fericele-acel semn așa-mi rãspunse
spre-a nu mai sta-n uimirea ce m-a prins:
88 - „Tu crezi aceste lucruri nepãtrunse,
cãci eu le spui, dar nu vezi «cum» adicã,
încît deși le crezi îți sînt ascunse;
91 ești ca și-un om ce știe cum sã zicã
pe nume-unui obiect, ce-n quiditate
nu-i poate-ntra cînd nimeni nu-i explicã.
94 Coelorum regnum violențã pate
prin cald amor și vrerea cum spereazã,
cari vrerea cea divin-o pot abate.
97 Dar nu cum om pe om îl asuprește,
ci-nvinge-așa cã rabd-a fi victimã
și,-nvins apoi, prin milã biruiește.
100 Ești prins de-uimire-acum de viața primã
și-a cincea tu nu poți pricepe dritul
cã ele-orneaz-aceastã stea sublimã.
103 Dar nu pãgîn, cum crezi, le-a fost sfîrșitul,
ci drepți creștini credinț-aveau curatã
în Crist ce va sosi, și-n Crist sositul.
106 Din Iad de unde-o vrere niciodatã
nu vrea ce-i just, și-a scos a sa ființã
Traian, și-aceasta-i fu speranței platã,
109 speranței vii ce-ntreaga ei putințã
o puse-n rugi la Cer, spre-a-l deștepta
și-așa din nou s-agite-a lui voințã.
112 Slãvitul duh ce-uimi gîndirea ta,
pe-un scurt rãstimp se-ntoarce-n carne vie,
crezînd în Cel în stare-a-l ajuta.
115 Și-adînc crezînd ardea cu-așa tãrie
iubirea lui, încît, la moartea nouã,
el demn a fost în hor-aici sã vie.
118 Alt duh, prin mila ce ne curge nouã
de-atît de sus, încît nici o zidire
n-ajunse norii de-unde ea ne plouã,
121 își puse-n Drept întreaga lui iubire,
de-aceea Tatãl vru gradat sã-i verse
lumina-n ochi, de Crist și mîntuire.
124 De-aceea și crezu și nici nu merse
pe-un drum c-un pãgînism de-ordurã plin
și-a dat dojeni popoarelor perverse.
127 Botez i-au fost trei Doamne care vin
cu sfîntul cor, de-a dreapta, c-o miime
de ani 'nainte-a fi botez creștin.
130 O, tu, predestinare,-n ce-adîncime
izvoru-l ai, departe de-ochii cui
nu vede-ntreaga tain-a cauzei prime!
133 Voi, oameni, deci, nu faceți nimãnui
județ, cãci noi ce-n Domnu-avem vedere
și tot nu știm pe toți aleșii Lui.
136 Dar dulce ni-e acest fel de scãdere,
cãci bunul ei sporește-al nostru bine,
încît ce Domnul vrea ni-e proprie vrere".
139 Așa deci semnul vrerii cei divine,
voind miopu-mi vãz mai clar a-l face,
mi-a-ntins paharul dulcei medicine.
142 Și cum urmeazã pe-un solist dibace
un bun celist cu-a strunelor vibrare
și cîntu-așa cu mult mai mult ne place,
145 așa îmi amintesc, cã-n timpu-n care
vorbea, acele douã flacãri sfinte,
precum concordã ochii-ntr-o mișcare,
148 mișcau a[l] lor focșor dupã cuvinte.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
