|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al patrulea, al Soarelui:
sufletele înțelepte
Orînduirea creativã (1-27) Cãtre cerul
Soarelui, unde sînt sufletele teologilor (28-63)
Sfîntul Toma și prima cununã luminoasã
(64-148)
1 În Fiul sãu privind cu-acea iubire
ce și-unul și-altu-apururi o stîrnește,
puterea primã cea fãr' de rostire,
4 tot ce prin ochi și minte ne rotește
crea, cu-atîta curs cã nu cuteazã
sã nu-l admire-acel care-l privește.
7 Cu mine-n sus tu ochii-i îndrepteazã,
creștine,-acum spre cer, s-aflãm o parte
în care-un cerc cu-alt cerc se-ncrucișeazã.
10 Și-admiri acolo rostul sfintei arte
a maistrului ce-n ea gãsi plãcere
așa cã-n veci el ochii nu-i desparte.
13 Și vezi de-aici piezișa lui cãdere
de-a lungul sãu planete cum le mutã
spre-a fi de ajutor oricui li-l cere.
16 Iar calea lor de n-ar fi abãtutã,
putere multã-n cer ar fi prisos
și-orice putere jos ca și pierdutã.
19 De-ar fi, puțin ori mult, deci clinu-i scos
din dreptu-i drum, smintit ar fi, vezi bine,
al lumii curs întreg, și sus și jos.
22 Tu stai acum pe banca ta, creștine,
gustînd în gînd din primul prînz, de vrei
voios mult timp sã nu simți trudã-n tine.
25 Ți-am pus pe masã și tu poți sã iei,
cãci grija mie-ntreagã mi-o conjurã
materia mea ce rob mã face-al ei.
28 Supremul serv în veșnica naturã
ce-mprimã lumii-a cerului virtute,
și-a sa luminã-i vremilor mãsurã,
31 prin punctele ce le fãcui știute
mai sus, unit rotea-n spiralele prin care
ieșind se-ntoarce zi de zi mai iute.
34 Iar eu eram cu el. Ci-a mea urcare
eu n-o simții, precum de-un gînd al lui
nu știe-un om nimic, cît timp nu-l are.
37 Beatrice e, din cauza cãrei sui
atît de iute pe-a virtuții scarã
cã-n actul sãu de timp nevoie nu-i.
40 Ce-aprinși aceștia trebuiau sã parã,
ce-ntr-astã stea sînt drepții sãi erezi!
Nu prin colori, ci prin lumina clarã!
43 De-aș pune minte și-artã și dovezi
de duh oricît, eu nu ți-i pot descrie
dar poți și crede și-a dori sã-i vezi.
46 Spre-atît de sus de n-avem fantazie
de-ajuns, sã nu te miri, cã nu-i putințã
ce-i peste soare-umanul ochi sã știe.
49 Atare-i deci a patra locuințã
a Tatãlui ce-o satur-arãtînd
cum ia din El și Fiu și Duh ființã.
52 Iar Doamna mea: - „Dã grație-acum, zicînd,
dã Soarelui cel nevãzut, El care
în ãst vãzut te-aduse binevrînd".
55 N-a fost dispus vrun suflet spre mai mare
evlavie,-ori mai plecat spre Dumnezeu,
din cît putu cu-ntreaga sa-ncordare,
58 precum am fost la vorba Doamnei eu,
și-atît de-adîncã-n el iubirea-mi fuse
cã Doamna mi-a pierit din gîndul meu.
61 Dar ea zîmbi cu drag, cãci îi plãcuse
uitarea mea, iar dulcii ochi zîmbind
spre multe-obiecte-unita minte-mi duse.
64 Și multe vii splendori vãzui venind,
și-un centru-avînd în noi, formau cununã,
mai dulci în glas decît în chip lucind.
67 Așa vedem încins-a nopții lunã
adeseori cînd zãrile-aburoase
pãstreaz-un cerc ce-l face-a ei cununã.
70 O, multe-s gemme-atîta de frumoase,
și scumpe curtea, de-unde vin, le are,
încît din țara lor nu pot fi scoase!
73 Iar cîntu-acestor facle-a fost atare
c-așteapt-un mut spre-a-i fi de-acolo solul,
acel ce-aripi sã zboare-acolo n-are.
76 Și-așa cîntînd, și-n jurul nostru-ocolul
fãcîndu-l triplu, sorii-acei de foc,
asemeni stelelor ce-aproape-au polul:
79 pãreau femei cari nu spre-a sta pe loc
ci-n dans o clip-atenția le-oprește
spre-a prinde noul tact al altui joc,
82 și-un duh simții din roatã cã-mi vorbește:
- „Cînd raza grației, de-unde-n veci s-aprinde
amorul viu ce-arzînd prin sineși crește,
85 multiplu-n tine-atît de mult se-ntinde
încît te urcã-n sus pe scãri pe care
fãr-a se-ntoarce nimeni nu descinde;
88 acel ce-ar vrea sã-ți nege-n setea-ți mare
pãharul sãu de vin, el liber nu e
cum nu-i nici rîul ce nu curge-n mare.
91 Ce flori orneazã, vrei [acum] sã-ți spuie,
al nostru cer privit cu 'namorate
priviri de Doamna ce spre cer te suie.
94 Eu fui un miel al turmei lãudate
ce-o duce Dominic pe-un drum senin
ce-ngrașã mult pe cel ce nu s-abate.
97 Acest ce-n dreapta mea mi-e mai vecin
maestru-mi fu și soț, și mare-i zice,
și-Albert a fost; eu Toma sînt, d'Aquin.
100 De vrei ca sã-i cunoști pe toți de-aice,
mergînd îi voi numi, iar tu urmeazã
cu ochii-n jur cununa-ne ferice.
103 Grațian a treia faclã ne-o orneazã
acel ce-n drepturi ne-a fãcut ușoarã
cãrarea-ncît tot Raiul jubileazã.
106 În corul nostru-a patra fãclioarã
fu Petru cel ce și-a jertfit voios,
ca vãduva pe-altar a sa comoarã.
109 Al cincilea-ntre noi, cel mai frumos,
respir-atît amor cã toți au sete
s-audã știri de el în lume jos.
112 În el e 'naltul duh cui i se dete
atîta minte, cã de-i sfînt ce-i sfînt
n-a fost alt om știind mai mari secrete.
115 Apoi vezi facla cea ce pe pãmînt,
om viu fiind, vãzu-n adînc divina
naturã-n primi, și-a lor așezãmînt.
118 Într-alt un foc mai mic ne e lumina
și-al vremilor creștine-i advocat
acel ce-a dat lui Augustin latina.
121 Al minții ochi avîndu-l îndreptat
din faclã-n faclã precum mergi cu mine
la facl-a opta tu vei sta-nsetat;
124 În ea-i ferice de supremul Bine
înalta minte ce-arãtã falace
aceastã lume-oricui ascultã bine.
127 Gonit din trupul sãu acesta zace
sub Cerul-de-aur, de-unde acest Pãrinte
din chin și-exil veni-ntr-aceastã pace.
130 Privește-n focul lor pe-nflãcãrații
Isidor, Beda și Rihard ce fu
mai mult decît un om în contemplații.
133 Iar de-unde te re-ntorci spre mine-acu
e focul celui ce-ntr-atît de suse
gîndiri trãind, tîrzie moarte-avu.
136 Sigier, eterna facl-acesta fuse
și 'nalte veritãți prin urgisita
cetire-n strada paielor propuse".
139 De-aici, precum un ornic, cînd invitã
mireasa lui Cristos de se gãtește
pe mire-a-l saluta, spre-a fi iubitã,
142 o parte trage pe-alta și-o urnește
și dulce-astfel sunînd tintinul lui,
ca sufletul dispus ți se topește,
145 și corul glorios așa-l vãzui
rotind, și-un glas și-alt glas și-al tuturora
cu-acea dulcoare ce nu pot s-o spui
148 decît în cer unde-i eternã hora.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
