|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al doilea, al lui Mercur:
sufletele active
Dansul sufletelor (1-18) Rãzbunarea pãcatului strãvechi (19-53) Liberul
arbitru și imaterialitatea sufletului (54-75)
Izbãvirea neamului omenesc și învierea
trupului (76-148)
1 Osanna, sanctus Deus Sabaoth
superillustrans tua claritate
felices ignes horum Malahoth.
4 Așa, și-ntoarsã-ntr-ale ei surate
vãzui din nou cîntînd acea fãpturã
deasupra cui un duplu foc s-abate,
7 și ea și toate dansu-l re-ncepurã,
și-asemeni unor foarte iuți schintei,
departe-ascunse-n clipã-mi dispãrurã.
10 Eu mã-ndoiam, și: „Zi-i - ziceam - ce vrei
sã-i zici, o, zi-i Stãpînei și-i vorbește
s-astîmpere-al tãu dor cu vorba ei".
13 Ci-acel respect ce-ntreg mã stãpînește
chiar numai și gîndind la B și ICE,
fãcu sã fiu ca omul ce-ațipește.
16 Puțin rãbdã acestea Beatrice
și-așa-ncepu c-un zîmbet cald și-atare
încît și-n foc sã fac-un om ferice:
19 - „Acum, pe cît cu siguranțã-mi pare,
te-ncurc-acest un gînd: cum poate fi
bãtutã just o justã rãzbunare?
22 Dar mintea ta-n curînd o voi albi,
și-atent de vei avea la vorbe gîndul
sentința mare-acu-ți vor dãrui.
25 Al vrerii frîu, spre propriul bine-avîndu-l,
nevrînd sã-l rabde omul nenãscut,
pierdutu-s-a, tot neamul sãu pierzîndu-l.
28 De-aici, bolnav mulți secoli a zãcut
umanul gen, în mare rãtãcire;
și-n trup cînd Verbul sã scoboare-a vrut,
31 uni-n persoana sa umana fire,
cea tot mai mult de El îndepãrtatã,
prin simpl-un act de veșnicã iubire.
34 Acum, la argument atent tu catã.
Umana fire cu-al ei Domn unitã
fu, ca-n creație, bunã și curatã.
37 Dar ea prin propria culpã fu gonitã
din Rai, cãci altã cale-a vrut s-apuce
nu cea ce-i viațã și-adevãr numitã.
40 Acu-n cîntar pedeapsa de pe cruce
cu firea cea primitã dac-o pui,
mai justã vezi cã nu se poate-aduce;
43 dar nici mai mult injustã alta nu-i,
cînd vezi persoana care-o suferise
și-a vrut sã ia natura care-o spui.
46 Diverse stãri [nãscu] aceeași moarte:
doritã fu și-n cer și de iudei:
pãmîntu-a plîns, iar cerul se deschise.
49 Nu-ți parã deci potrivnice idei,
cînd eu afirm cã rãzbunarea dreaptã
gãsi-ntr-un jude drept pedeapsa ei.
52 Dar mintea ta ți-o vãd cum iar s-aiaptã
din gînd în gînd spre-un nod, pe care-acum
cu mare dor sã ți-l dezleg așteaptã.
55 Tu zici: «Ce-ai spus pricep de ce și cum,
dar nu de ce spre-a noastrã mîntuințã,
alese cerul tocmai acest drum».
58 Ascunsã-i, frate,-aceastã grea sentințã
de ochii-oricui, al cãrui bun îndemn
nu-l face-adult prin multa sa credințã.
61 Fiindcã însã mulți acest un semn
îl judecã, dar rar cine-l lovește,
sã-ți spui de ce-i din toate cel mai demn.
64 Divina milã ce din ea gonește
orice invidii,-arzînd, schinteie-n sine,
și-eterne frumuseți din Ea stîrnește.
67 Nemijlocit din ea orice ne vine
perpetuu e, cãci dupã ce-l pãtrunde
sigiliul ei, etern tiparu-l ține.
70 Din ea nemijlocit ce curge-n unde
e liber absolut, cã-n veci nu zace
supus puterii cauzelor secunde.
73 Ce-i este mai conform mai mult îi place,
cãci focul sfînt ce-n toate radiazã
în ce e mai egal e mai vivace.
76 De toate-aceste stãri s-avantajeazã
umanul gen; dar una de-i lipsește,
noblețea lui firește cã-nceteazã.
79 Pãcatu-i singur cel ce-l aservește
și-egalul sãu cu Primul i-l suprimã,
cãci prea puțin din focul Lui primește,
82 și nu se-ntoarce-n demnitatea primã,
decît umplînd, prin tari pedepse date
pornirii rele,-un gol fãcut de crimã.
85 Prin omul prim, cãzînd deci în pãcate
a voastrã fire-n genu-ntreg, și Rai
pierdu atunci și mult din demnitate,
88 și n-a putut, ai minții ochi de-i ai
atenți aici, nicicum la loc sã-și vie
decît din douã strãbãtînd un plai;
91 ori Domnu-n multa sa mãrinimie
sã ierte tot, sau omul sã repare
prin sine însuși propria sa prostie.
94 Fã-ți ochii tãi acu-n abisu-n care
stã sfatul cel etern sã se-adînceascã,
urmînd, cît poți, și-a mea argumentare.
97 N-avu puteri, în marginea-i fireascã,
s-o facã omul neputînd acu
prin ascultare-atît sã s-umileascã
100 precît vru-ntîi a se-nãlța prin nu.
De-aceea deci a se 'nãlța prin sine
orice putințã-n oameni stinsã fu,
103 și-avu sã-i scoatã Dumnezeu în fine
pe-un drum al sãu, la viațã lãmuritã,
eu zic pe-un drum, sau pe-ambele, mai bine.
106 Precum o faptã însã e doritã
de-al ei fãptaș, pe cît ea mil-aratã
mai mult-a celei de-unde e pornitã,
109 divina milã cea prin toate-ntratã,
pe toate-ale ei cãi cu drag voi
sã 'nalțe-a voastrã fire scãpãtatã;
112 și n-a fost faptã, din întîia zi
și pînã-n noaptea ultimã, mai mare
pe-oricare drum, ca ea, nici nu va fi!
115 Punînd putințã-n om sã se repare,
mai bun fu Domnul cã s-a dat pe sine
decît cã vinei i-ar fi dat iertare,
118 și-orice-alte drumuri n-ar fi fost depline
dreptãții Lui, de nu s-ar fi smerit
divinu-i fiu sã moarã-ntru rușine.
121 Și-acum, spre-a-ți fi tot dorul împlinit,
mã-ntorc puțin ca sã-ți explic și-alt loc,
sã-l vezi și tu ca mine lãmurit.
124 Tu zici: «Vãd aer și pãmînt și foc
și apã vãd, și tot ce-amestec pate,
cum toate pier și-al morții sînt un joc,
127 deși acestea toate-au fost create!
Deci, dacã-i adevãr al tãu cuvînt,
de moarte-ar fi și ele-asigurate».
130 De îngeri, frate, și de locul sfînt
pe care stai, poți spune cã-s zidite
în toatã-a lor totime-așa cum sînt,
133 ci-acestea patru ce mi-au fost numite
și-orice lucrãri ce din stihii constau
dintr-alt izvor creat vã sînt pornite.
136 Creat-a fost substanța care-o au,
creat-a fost și-a formelor virtute
în stelele ce-n jur ocol le dau.
139 În plante-s viețile, și-n orice brute,
prin raza și prin cursul ãstui roi
de roți de-aici, prin potențãri, fãcute;
142 dar sufletul direct vi-l suflã-n voi
supremul Bun, și-i dã spre El plãcere
atît încît îl tot dorește-apoi.
145 De-aici, cum vezi, și-a voastrã înviere
prea lesne-o dovedești, cînd ne gîndim
cum fu creat umanul trup, ce piere,
148 în prima mam-atunci și-n omul prim".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
