|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul Lunii: sufletele care nu
și-au ținut jurãmântul
Îndoielile lui Dante (1-27) Beatrice îi
lãmurește pe cea dintîi (28-63), pe urmã pe
a doua (64-90) În fine, îi mai dezleagã o
altã greutate (91-114) Dante o întreabã
dacã se poate schimba materia jurãmîntului
(115-142)
1 De foame moare-un liber om mai iute
decît sã-mbuce-ntre mîncãri, la fel
de-aproape lui și-egal lui de plãcute,
4 așa egal temîndu-se și-un miel
ar sta-ntre-o fiarã lacomã și-o fiarã,
un cîine-ntre doi cerbi așa și el.
7 Tãcere de-am pãstrat, nu-mi e spre-ocarã,
nici nu mi-o laud, cãci aci-n plutirea
egalã-ntre-ndoieli fu necesarã.
10 Tãceam, dar imprimat-aveam dorirea
în ochii mei, și-a mea-ntrebare-n ea
mai mult decît rostitã-n vorbe-airea.
13 Ca Daniil fãcu deci Doamna mea,
cînd stinse-n rege-acea mînie-odatã
ce-n chip nedrept sãlbatec îl fãcea.
16 Și-a zis: - „Eu vãd cã vrerea ți-e-ncurcatã
de-un dor și-alt dor, și nici un drum nu știe,
așa de mult în sineși e legatã.
19 Tu zici: «Cît timp ni-e bunã vrerea vie,
cum poate sila altui om în noi
sã scad-al nostru grad de vrednicie?».
22 Îți dã spre-a te-ndoi prilej apoi
ce spune Plato, cã, pe-a lui pãrere,
se-ntoarce-n stele sufletu 'napoi.
25 Aceste gînduri strîmtorata-ți vrere
ți-o zbat egal; deci voi trata orbia
dintîi pe cea cu mai cumplitã fiere.
28 Nici îngerii ce-au primii-n cer domnia,
nici Moise, Samuel și ia pe-oricare
din doi Ioni, și zic cã nici Maria
31 n-au scaune-ntr-alt cer decît îl are
și ceața ce-ntr-aceastã stea s-alinã,
nici n-au mai mic un stadiu sau mai mare,
34 ci toate-orneazã cea dintîi luminã
și dulcea viaț-o au diferențatã
cum simt gradat suflarea cea divinã.
37 Le vezi aici, dar nu cã le-ar fi datã
aceastã sferã lor, ci-n ceruri sfinte
ca semn cã-s treapta cea mai jos gradatã.
40 Cu-al vostru duh se cad atari cuvinte,
cãci el numai prin simțuri își culege
ce-apoi devine apt de-a voastrã minte.
43 De-aici Scriptura simple vorbe-alege
spre-a sta la voi, și mîini și glezne dã
chiar Celui Sfînt, dar alta ea-nțelege.
46 Cu trup de om tot astfel v-arãtã
cu pe-ambii-arhangheli sfînta religiune
pe-acel care pe Tovi-l vindecã
49 Ce Plato-n gura lui Timeus pune
nu este-asemeni cu ce-aici se vede,
cãci parcã el și simte-așa cum spune:
52 cã-n steaua sa-ndãrãt un duh purcede,
crezîndu-l, cred, cã-i dezlipit de sus
din stea, atunci cînd firea trup îi dete.
55 Dar poate cã-n sentinț-alt sens a pus,
nu cel ce-o pune vorba ei, și poate
cã nu cu rea intenție s-o fi spus.
58 De-a zis cã se re-ntoarce-ntr-aste roate
onoru-ori hula-nrîuririi, da,
cu cupa sa și clarã apã scoate.
61 Rãu înțeles, acest principiu da
întregii lumi orbie-atît cã-n fine
ca Mars Mercur și Joe-l invoca.
64 Iar dubiul celãlalt ce-l ai, conține
mai slab venin, fiindcã rãu-i n-are
puteri de-a te rãzni spre-altce de mine.
67 Dreptatea sfîntã-n ochii-umani de pare
nedreaptã-n veci, e probã de credințã
nu de-un erez pornit din rãzbunare.
70 Ci-al vostru intelect avînd putințã
de-ajuns sã vad-aceastã veritate,
voiesc, cum vrei, s-adorm a ta dorințã.
73 De este-o sil-atunci cînd cel ce pate
nimic nu cede celui ce-l silește,
n-ar fi prin ea aceste maici scuzate.
76 Cãci vrerea ce nu vrea nu s-amorțește,
ci face-așa ca și natura-n foc
oricît de mult puterea-l copleșește.
79 Puțin ori mult de joac-al silei joc,
complice-o faci; și-n ele-atare fuse,
cãci nu s-au mai întors în sfîntul loc.
82 De-aveau ne-nvinsã vrere cum avuse
Lavrente pe grãtar sau cînd în parã
statornic Muciu mîna și-o ținuse,
85 ea le-ar fi-mpins, cînd libere s-aflarã,
pe-același drum pe care-au fost rãpite;
ci-o vrere-așa de fier e foarte rarã!
88 Aceste spuse de le ai primite
exact acum, am stins a ta greșealã
ce-ades te-ar mai fi pus, cred, pe gîndite.
91 Din nou acum ridicã-se-o-ndoialã
în drumul tãu, și n-ai sã poți sã treci
'nainte-a fi zdrobit tu de-obosealã.
94 Eu te-am convins și-o știi tu bine deci
cã-n veci nu poate-un duh din cer sã mințã
cãci stã lîng-adevãrul prim de veci.
97 Dar iat-a spus Picarda cã-n credințã
ținu Constanța vãlu-i pînã-n fine,
deci pare-a contrazice-a mea sentințã.
100 O, frate-al meu, așa de-adese vine
cã vrînd sã fugi de vrun pericol dat
faci fãr-a vrea ce nu ți se cuvine:
103 cum mama și-o ucise, cînd, rugat,
Alcmeon vru pãrintelui sã-i placã,
spre-a nu fi rãu, și-ajunse scelerat.
106 În punctu-acesta vreau sã știi cã, dacã
dai silei învoieli, faci fapte-așa
cã nici o scuzã nu le mai împacã.
109 O vrere-ntreagã nici un rãu nu vra,
dar tot consimte-atît pe cît îi pare
c-ar fi cu mult mai rãu de n-ar ceda.
112 Deci cînd Picarda ne-a vorbit atare,
ea vrerea absolut-o-nțelesese,
și pe-alta eu; și-aveam dreptate-oricare".
115 Așa mi-a curs din sfîntul rîu ce iese
din vîna de-unde-orice-adevãr avem,
și-mi stînse-un dor și-alt dor care m-arsese.
118 - „Divin-amant-amantului suprem -
strigai - a cãrei vorbe mã inundã,
cã tot mai cald la viațã mã rechem,
121 eu n-am iubire-atîta de profundã
sã pot sã-ți mulțumesc ca sã te-mpace,
ci-Acel ce vede tot o sã-ți rãspundã.
124 Sãtulã mintea noastrã nu ne tace
nicicînd, de n-are-acel Luminãtor
de-afara cui nimic nu e verace.
127 Ea zace-n el ca fiara-ntr-un ponor,
de poate-a și-l gãsi ea și-l gãsește,
de nu, atunci ni-e frustru orice dor.
130 Prin dar, din adevãr și dubiul crește,
ca și-un vlãstar, dar dubiul din naturã,
din culmi în culmi spre creștet ne zorește.
133 M-ațîțã deci, și-mi dã-ndrãznealã-n gurã,
sã cer smerit, Madon', a-mi dãrui
și-o altã veritate mie-obscurã.
136 Aș vrea sã știu de poți înlocui
știrbitul vot printr-alt vrun fel de bine
ce cumpenei din cer de-ajuns i-ar fi."
139 Beatrice mã privi cu-așa de pline
priviri, cu ochi de-amor înflãcãrați,
cã-nvins de ele m-am retras în mine,
142 și-am stat ca și pierdut cu ochi plecați.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
