|
Conținut: "Divina Comedie"
Introducere la Paradis
Introducere (1-12) Invocația cãtre Apollo
(13-35) Înãlțarea Beatricei și a lui Dante
(36-75) Armonia sferelor (76-87) Orîn-
duirea Universului (88-142)
1 Mãrirea Celui care-atot-pãtrunde
mișcînd întregul tot și dînd splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde!
4 În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui! Vãzut-am stãri, ce-a le descrie
nu știu, nu pot, cîți au sã se scoboare.
7 Cãci stînd aproape țintei o vrere vie,
atît ne-absoarbe-al minții noastre-avînt
cã taie-al minții drum sã mai revie.
10 Dar cît putu de-acest imperiu sfînt
comoarã-n suflet mintea mea s-adune
va fi de-acum materie-acestui cînt.
13 În ultima mea trud', Apollo bune,
puterii tale fã-m-atîta vas
cît dragu-ți dafin spre-a-l primi mi-mpune.
16 Cãci pîn-aici o culme de Parnas
de-ajuns îmi fu; de-acum cu douã catã
sã intru-n calea cîtã mi-a rãmas.
19 Tu-mi intrã-n piept, de tine tu mã-mbatã
precum cînd smuls-ai pe-acel scos din minte,
pe Marsias, din haina cãrnii-odatã.
22 Chiar numai umbra-mpãrãției sfinte,
sã-mi dai, tu, sfinte duh, atîta-ndemn
s-o pot descrie cum mi-e scrisã-n minte,
25 venind, vedea-m-ai la iubitu-ți lemn
sã mã-ncununi, cu-acele foi de care
și-al meu subiect și tu m-ai face demn.
28 Din el culeg azi, Tat,-atît de-arare,
poeți ori Cezari triumfînd cu ea
(umanei veri o culpã și-o-ntristare),
31 încît, serbare-n Delfi poate-avea
seninul Zeu de frunza sa penee,
cã tot mai e vrun om care s-o vrea.
34 Foc mare-ncinde-adese și-o schinteie
și poate-n urma mea vrun glas mai tare
ruga-se-va, ca Cirra glas sã deie.
37 Prin guri diverse pe pãmînt rãsare
lumina lumii, dar prin punctul unde
din patru cercuri iau trei cruci nãscare,
40 ea are-un curs mai bun, cãci îi rãspunde
mai bun-o stea, și-nmoaie-a lumii cearã
mai mulți, în felul sãu, și-o rãspãtrunde.
43 Da zori aproape-aici, și-acolo searã
atare-un punct, și-ntreg era albit
un emisfer, și-n noapte-al nostru iarã,
46 cînd Doamna mea spre stînga s-a-nvîrtit
și-n soare fix vãzui cum ea-l privește,
cum nu-i vultur mai fix sã-l fi privit.
49 Și cum rãsfrînta raz-obișnuiește,
ieșind din prima,-n sus sã ia pornire
ca și-un drumeț ce-a se-nturna voiește:
52 așa prin ochi intrîndu-mi în gîndire
și actul Ei ce-al meu a devenit,
privii în soare peste-a noastrã fire.
55 Acolo multe poți ce-aci-i oprit
puterii noastre, cãci acela-i locul
ce-anume-umanei specii-a fost menit.
58 Nu lung, dar scurt nu fu-ntr-atîta jocul
încît sã nu observ cã dã, ca fierul
ce-l scoți din foc, schintei în juru-mi locul,
61 și-n clipã parc-a și lipit eterul
o zi la zi, pãrînd cã Cel ce poate
cu-al doilea soare vru s-orneze cerul.
64 Beatrice sta pe veșnicele roate
cu ochi țintiți; iar eu țineam pe-ai mei
la ea, și-uitînd de ceruri sus, de toate.
67 Pãtruns în mine-atît de ochii ei
eram ca Glauc, gustînd din iarba care
fãcu-l în mare soț al altor zei.
70 S-arãt per verba ce-i transumanare
nu-i chip sã pot, ci-ajunge-exemplul dat
cui grația-i pãstreaz-asemeni stare.
73 De-am fost eu numai cel de-acum creat,
știi tu, cîrmuitoare-n cer, Iubire,
a cui lumin-aici m-a ridicat.
76 Cînd ceru-nveșnicit de-a ta dorire
mi-a tras, prin armonia ce-ai întins
și-o-mparți egal prin tot, a mea privire,
79 pãru, de-o flacãrã de soare-aprins
atîta cer, cã ploi sau ap-umflatã
nu fac nicicînd un lac așa de-ntins,
82 iar noul glas și-acea luminã latã
stîrnirã dor, sã știu de unde vine,
cum n-am simțit pe lume-alt dor vrodatã.
85 Dar Ea, ce mã vedea ca eu pe mine,
deschise gura, pîn-a n-o-ntreba,
zbãtutul suflet vrînd sã mi-l aline,
88 și-a zis: - „Prin false-nchipuiri pãrerea ta
te-orbește-așa cã-ți par ca nevãzute
ce-ar fi sã vezi, cînd nu le-ai asculta:
91 c-ai fi tot pe pãmînt, dupã pãrute;
ci-un fulger, scurs din proprie casa lui,
nu cade-așa, cum tu te sui de iute".
94 Din prima mea-ndoialã scos de fui
prin scurta-i vorbã-n spuse zîmbitoare,
într-alta nouã mult mai rea cãzui.
97 Și-am zis: - „De-o parte simt cã-n mine moare
uimirea ce-o avui, ci-acum mã mir
cã zbor trecînd prin corpuri mai ușoare".
100 Atunci oftînd cu-ndurerat suspir,
'nãlțîndu-și ochii-asemeni unei mume
privind spre fiul ei ce e-n delir:
103 - „Fãpturile-ntre ele, toate-anume,
au ordine și-n forma asta este
asemeni Dumnezeu cu-ntreaga lume,
106 Suprem creații-aici vãd manifeste
a veșnicei puteri, vãd 'nalta fine
a tot ce-ursit acelei ordini este.
109 În ordinea ce-o spun au deci sã-ncline
orice fãpturi, [cu soarta sa oricare],
puțin ori mult, de-al lor izvor vecine.
112 Și-așa pe-a existenței largã mare
spre fel de fel de porturi tind [cununã],
de scrisul ei instinct condus-oricare.
115 Acesta focu-l suie-n sus spre lunã
dincoa-n mortale inimi e motor,
sau strînge-n el pãmîntul și-l adunã.
118 Și nu numai fãpturi cari n-au a lor
pricepere,-acel arc le-mpintenește,
ci și fãpturi cari minte au și-amor.
121 Atoateașezãtoarea-și odihnește
etern cu-a sa luminã ceru-acel
în care-i cel ce mai cu dor rotește,
124 și-acum aici, ca și spre-ursitul țel,
ne-a dus puterea ãstui arc din care
la țint-ajunge-orice-i zvîrlit de el.
127 E drept, c-așa precum o formã n-are
adese-acord cu ce artistul vrea,
cãci neag-a ei materie-orice-adaptare,
130 așa cîte-o fãptur-adese ia
alt drum, nu cel ursit, avînd putere
prin sine-mpinsã-ntr-alt loc a cãdea,
133 cum vezi din nor și fulgeru-n cãdere,
pierzînd impulsul prim, cã prinde cale
spre țãrnã-n jos, prin falsa ei plãcere.
136 Deci n-ai, de judeci drept, mirãrii tale
temei, cã sui, cum nu poți fi mirat
cã vezi din deal curgînd pîrîu-n vale.
139 Mirare-ar fi, cînd tu, cel dezbrãcat
de-orice poveri, lipit ai sta-n țãrînã
ca focul viu ce-ar sta neridicat".
142 Privi apoi spre cer a mea stãpînã.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
