|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al nouãlea. Valea
a doua și a treia: trãdãtorii
Contele Ugolin povestește tragicul lui
sfîrșit (1-78) Blestemul poetului
împotriva Pisei (79-90) „Ptolomeia"
și trãdãtorii oaspeților. Pãrintele
Alberico și Branca d'Oria (91-157)
1 Lãsînd scîrbosu-i prînz acum acel
mișel își șterse gura-nsîngeratã
cu pãrul de pe capul ros de el.
4 - „Tu-mi ceri sã re-nnoiesc o desperatã
durere,-a zis, ce firea mi-o rãpune
gîndind-o numai, nu și cuvîntatã!
7 Dar vorbele de-aș ști cã pot s-adune
rușine-acestui trãdãtor pe care
îl rod, atunci voi plînge și voi spune.
10 Nu știu nici cine ești, nici felu-n care
scobori pe-aici; dar pari un florentin,
cãci graiul tãu te-arat-a fi atare.
13 Sã știi cã fost-am contele-Ugolin
și-acesta e Rugieri lîngã mine,
și-ascult-acum de ce-i sînt eu vecin.
16 Cã el prin intrigi și minciuni meschine
m-a prins deși-ncrezut amic al sãu,
ș-apoi cã m-a ucis, o știi tu bine.
19 Dar ce n-ajunse și-n auzul tãu,
ce crudã moarte-mi dete-adicã mie,
auzi și vezi de mi-a fãcut el rãu.
22 Un strîmt gîtlej din 'nalta colivie
ce-a foamei pentru mine-i azi chematã,
și-n care și-alții-nchiși au sã mai fie,
25 am stat mai multe luni pînã ce-odatã
în zori de zi cumplitul vis ce-avui
îmi rupse vãlul sorții ce-mi fu datã.
28 Stãpîn și domn pe-acesta mi-l vãzui
vînînd un lup cu pui pe mîndrul munte,
ce-nchide Pisei Luca-n dosul lui.
31 Iar pe Gualandi și Sismondi-n frunte
i-a pus cu pe Lafranc, și-așa pornirã
cãțele slabe-avînd și iuți și crunte,
34 și-acestea-n scurta goan-a lor trudirã
pe lup și pui, și colți apoi pãreau
cã-i spintecã și carnea le-o-mpãrțirã.
37 Iar cînd m-am deșteptat în zori, plîngeau
copiii mei, și ei aci-n prinsoare,
și pîine-n visul lor prin somn cereau.
40 Ah, crud ești tu, de nu simți cã te doare
presimțul sorții ce-o vãzui în gînd,
și dac-acum nu plîngi, cînd plîngi tu oare?
43 Erau deștepți și ei și-n ceasul cînd
veneau de-alt'datã pîinea sã ne-o suie,
dar groaza pentru vis cu toți avînd.
46 Și-atunci la poart-am auzit cã-ncuie
cumplitul turn și eu privii deodatã
la fiii mei, dar mut ca o statuie.
49 N-am plîns, cãci fui cu inima-nghețatã,
dar ei plîngeau, iar Anselmucio meu:
- «De ce te uiți așa? Ce-ai astãzi, tatã?».
52 Și tot n-am plîns, și-ntreaga zi mereu
și-ntreaga noapte mut am petrecut-o;
dar cînd veni și-alt soare-n cer, și eu
55 deodatã-n zarea slabã ce-a fãcut-o
o razã scursã-n trista-ne-ncãpere,
pe patru fețe, fața mi-am vãzut-o,
58 mușcai în mîini și-n brațe de durere,
iar ei, crezînd cã mușc fiindc-aș vrea
mîncare-astfel, au rupt a lor tãcere
61 și-au zis: - «Mai lesne-am suferi de-ai vrea
din noi sã muști, cãci tu ne-ai dat, pãrinte,
ãst mizer trup, deci rupe-ni-l și-l ia».
64 Și m-alinai, spre-a nu-i mîhni 'nainte.
Și alte douã zile-am stat tãcuți,
oh, cum nu te-ai deschis atunci, pãminte!
67 Și-a patra zi, ce ne gãsi tot muți,
întins cãzut-a Gado lîngã mine:
- «Vai, tatã drag - strigînd -, tu nu-mi ajuți?».
70 Și-apoi muri. Și cum mã vezi pe mine
vãzui spre-a șasea zi care-și-care
murind pe-alți trei, și orb de plîns, în fine
73 mergeam pe brînci cãtînd pe fiecare,
și, morți, trei zile-i tot chemai, și-apoi
decît durerea foamea fu mai tare."
76 Zicînd s-a-ntors și-a prins de dinapoi
din nou scîrboasa ceaf-a cãpãțînii
rozînd în ea cu dinți ca de copoi.
79 - „Ah, Pisa, Pisa, mlaștin-a rușinii
în mîndra țarã unde sunã sì!
De-ți sînt spre-a te stîrpi tîrzii vecinii,
82 Caprara și Gorgona de-ar sosi
s-astupe-odatã Arnul tãu de gurã,
sã-nece-n tine tot ce va gãsi!
85 Cã dacã de-Ugolin ei zvon fãcurã,
cã el prin cetãțui te-ar fi trãdat,
ce-aveai sã pui copiii-așa-n torturã?
88 Scutea, tu, Tebã nouã, de pãcat
pe Briga și-Ugo frageda etate,
și pe-alții doi pe cei ce i-am cîntat!"
91 De-aici trecînd la umbrele-ngropate
cu toții-n gheaț-am dat de-un alt popor,
și fața lor nu-n jos, ci-adînc pe spate.
94 Nu-i las-a plînge-aici chiar plînsul lor,
și drum prin ochi durerii i se neagã
se-ntoarce-n ei fãcînd durerii spor.
97 Cãci ca viziere de cristal se-ncheagã
orice-ar fi plîns de-ntîi, așa cã ele
le umplu sub pleoape cupa-ntreagã.
100 Deși, ca și-n bãtãtorita piele,
de ger pierise-oricare simțãmînt
din pielița-nghețat-a feței mele,
103 pãrea cã totuși simt c-ar bate-un vînt.
Și-am zis: - „Cum poate-un vînt pe-aici pãtrunde?
Nu-i gol de-orice vapori acest pãmînt?".
106 - „Ce cauzã-l naște vei vedea tu-ndatã,
cãci ai s-o vezi cu proprii ochi și deci
vei ști pe-acel ce-l vînturã sã batã."
109 Și-atunci alt ticãlos al crustei reci:
- „Voi, suflete-ntr-atît de rele-n viațã
cã-n cel din urmã Iad veți geme-n veci,
112 luați-mi asprul vãl ce-mi stã pe fațã
s-alin pe-o clip-amaru-n care zac
'nainte-a-mi pune geru-alt vãl de gheațã".
115 - „Sã-mi spui ce-ai fost, de vrei sã ți-l desfac,
și-apoi - i-am zis -, de nu-ți voi face-un bine,
s-ajung în fundul gheții-acolo-n lac."
118 - „Eu, cel cu poama procletei grãdine -
rãspunse el - sînt fratele-Alberic,
și-n loc de nuci primesc acum smochine."
121 - „Ce spui? Ești mort?". Așa-ncepui sã zic.
Iar el: - „Ce soartã trupul meu mai are
în lume sus, eu nu mai știu nimic.
124 Favorul ãstei Ptolomei e-atare,
cã sufletul adese-n ea descinde
'nainte ce-Atropos sã-i dea mișcare.
127 Spre-a-ți fi cu mult mai drag deci a-mi desprinde
din fațã plînsul ce-nsticlat vã luce,
sã știi cã-n clipa-n care-un suflet vinde
130 cum eu fãcui, un demon se-ntroduce
în trupul lui, și-acesta-l guverneazã
cît timp nu-i plin tot timpul ce-are-a-l duce.
133 Iar el aci-n ponor se ruineazã
și poate-așa și trupul va fi stînd
al umbrei cei ce-n dos aci-mi ierneazã.
136 Tu-l știi, de vii prin Iad de mai curînd:
Sir Branco d'Oria e, și-n crust-adîncã
e-nchis cum vezi acolea, și de cînd!"
139 - „Eu cred cã tu mã-nșeli. Cãci știu cã încã
nu-i mort sir Branco d'Oria - i-am rãspuns -
el doarme, bea, se-mbracã și mãnîncã!"
142 - „Mai sus, la Gheare-Rele unde-ascuns
în groasa smoalã-l mistuiește focul,
Michele Zanche nici n-a fost ajuns,
145 cînd și lãsã pe-un drac sã-i ție locul
în trup, și-așa și-o rud-a lui la fel,
ce-acelei mari trãdãri i-a dat mijlocul.
148 Întinde-acum tu mîna puțintel
sã-mi rupi ãst vãl!" Dar nu l-am rupt anume,
cãci fui loial, sperjur fiind cu el.
151 Oh, neam strãin de-orice virtute-n lume
și de-orice viciu plin, Genov', al tãu!
Nu cade-un foc din cer sã vã consume!
154 În rînd cu romagniolul cel mai rãu
gãsii pe-atare-un genovez ce-și are,
scãldat aci-n Cocit sufletul sãu,
157 iar trupu-i sus, la noi, ca viu îi pare.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
