Divina Comedie - Infernul: Cîntul XXVI Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XXVI
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al optulea. Valea a opta: sfãtuitorii de rele

Apostrofa lui Dante contra Florenței (1-12) Sfãtuitorii de rele (13-48) Ulise și Diomed (49-84) Ulise povestește moartea sa (85-142)

1 Florențo, poți sãlta! Cãci mare-n lume
ești tu, și bați aripi pe-uscat și mare,
și-ncep și-n Iad sã știe de-al tãu nume!

4 Pe-atari de-ai tãi, pe cinci aci-n pierzare,
pe cinci aflai, de-aceea-mi fu rușine,
dar nu-ți fac ei nici ție cinste mare.

7 De are-un vis în zori izbînzi depline,
vedea-vei tu-n curînd - o, nu te teme! -
ce Prato vrea, nu și-alți dușmani cu tine.

10 De-ar fi și-acum cã n-ar fi prea devreme!
De ce nu e, cãci tot va fi odatã!
Tîrziu de-o fi, cu-atît mai greu voi geme.

13 Plecînd de-aici pe coasta dãrîmatã,
ce scãri ne-a dat dintîi în jos pe ea,
urcam tîrît de mînã de-al meu tatã,

16 și,-urmînd pustiul drum ce mã ducea
pe jgheaburi și pe stînci, n-aveam putere
decît fãcînd picior din mîna mea.

19 Durere-atunci simții, și simt durere
și-acum de ce-am vãzut aici, și-astfel
îmi țin ingeniu-n frîu mai cu putere

22 sã n-aibã cãi ce n-au virtutea țel,
cãci dac-o zodie-ori mila cea divinã
mi-a dat vrun dar, sã nu-mi bat joc de el.

25 Precum țãranul stînd pe vro colinã,
pe-un timp cînd suie spre zenit fugarii
Acel ce lumii-ntregi îi dã luminã,

28 cînd muștele s-ascund și ies țînțarii,
cîți vede licurici prin valea, poate,
pe unde-arase-ori puse viței parii;

31 așa-ntr-a opta bolgie-a tristei gloate
vãpãi luceau, precum vãzui de-afarã,
cînd fui de unde-n fund s-aratã toate.

34 Cum cel pe care urșii-l rãzbunarã
vãzu cã-i piere-n car conducãtorul,
cînd roibii drept spre cer îl ridicarã,

37 și nu-i putea urma cu ochii zborul,
cînd nu vãzu decît urcînd spre stele
un pumn de foc pierind încet ca norul;

40 așa la gura gropii-umblau și-acele
vãpãi, și-n toate-ascuns era vrun ins,
dar n-arãtau ce furt închid în ele.

43 Eu stînd pe punte ca sã vãd, m-am prins
de-un colț al asprei stînci, fãrã de care
puteam sã cad chiar fãrã de-a fi-mpins.

46 Virgil vãzînd atenta mea mirare:
- „În orice foc e cîte-un duh, al cui
vestmînt e tocmai cazna care-o are".

49 Rãspunsei eu: - „Acum, cãci tu mi-o spui,
sînt și mai sigur, dar știui de-ndatã,
cã este-așa, și tocma' vream sã spui:

52 Ce duh e-n flacãra la vîrf crãpatã,
cum fu ieșind pe-un rug, ce mistuise
cu frate-sãu pe Eteocle-odatã?".

55 - „În ea e Diomede,-a zis, și-Ulise,
uniți aici de-un foc mistuitor
precum, trãind, o furie-i unise.

58 Spãșesc în foc scornitã cursa lor
a calului ce-ntrînd fãcut-a poartã
sã ias-al Romei ne-ntrecut popor.

61 Plîng arta lor, din cauza cãrei, moartã,
și-azi plîngi pe-Ahile al tãu, tu, Didamie;
și-au și pentru Paladiu-aceastã soartã."

64 - „De au și-aici în foc vorbire vie,
te rog, maestre,-o, rogu-te sã vrei,
și-o rug-a mea te plece cît o mie,

67 sã stai cu mine s-așteptãm pe-acei,
ce ard acolea-n para cea cornutã,
cãci vezi aprinsul dor ce-l am de ei."

70 Rãspunse el: - „Mi-e ruga ta plãcutã,
și demnã e, și vreau a te-asculta,
dar gura ta de-acum sã-ți fie mutã.

73 Vorbi-voi însumi eu, cãci vrerea ta
eu bine-o știu, dar greci aceștia furã,
și poate-or fi semeți cu limba ta".

76 Cînd focul fu și-n locul unde-avurã
cuvintele și loc și timp în fine,
atari au fost din dulcea tatei gurã:

79 - „Voi doi, pe cari-același foc vã ține,
de-s vrednic eu rãspuns sã mi se deie,
și-ori mare-ori mic de v-am fãcut vrun bine

82 c-am scris trãind înalta-mi epopee,
sã stați, iar unul spuie dintre voi
pe unde-a mers prin sineși ca sã pieie!".

85 Și-al vechii flacãri cel mai lung vîlvoi
zbãtut porni sã scoatã murmurarea
cum face-un foc bãtut de vînt la noi.

88 Iar vîrful ei așa-și fãcea mișcarea,
pãrînd al unei limbi ce-ar fi vorbit,
și voce-a scos și-a zis: - „Dupã scãparea

91 de Circe-acea ce-un an m-a fost robit
aproape de Gaeta, mai 'nainte
de ce pe-aici troienii-au fost venit,

94 nici dor de fiu, nici mila de-un pãrinte
bãtrîn, pe-atunci, nici dragostea datoare
sã curme-al Penelopei plîns fierbinte

97 n-au fost în stare-a-nvinge-a mea ardoare
sã plec în lume ca sã știu și eu
și-a altor neamuri vicii și valoare.

100 Și-așa plecai cu-un singur vas al meu
pe-al mãrii sterp întins, numai c-o mînã
de soți ce-apoi cu mine-au fost mereu.

103 Vãzui și-un mal și-alt mal al mãrii, pînã
la sarzi și la ispani, vãzui Marocul
și cîte țãri au marea-n jur stãpînã.

106 Bãtrîn și eu și-ai mei eram, și focul
topit, cînd am ajuns [la] acea strîmtime
în care-a-nchis Heracle-odatã locul

109 ca mai spre-adînc sã nu cuteze nime.
Lãsai Sevila-n dreapta cãii mele,
și-n stînga Ceuta-n neguri de-adîncime.

112 «O, frați - am zis - prin mii de mii de grele
sosiți și-n cel din urm-apus acum,
cu slabul rest al vieții puțintele

115 ce licurã de-abia pierdutã-n scrum,
ce-ar fi, ca-n lumea cea fãr' de ființe
noi dincolo de soare-am face-un drum?

118 Voi fii sînteți ai nobilei semințe
și nu nãscuți spre trai de dobitoc,
ci-onoare sã cãtați și cunoștințe!»

121 Și-astfel redeșteptai atîta foc
cu-aceste vorbe cîte-avui a spune,
cã n-aș mai fi putut sã-i țiu pe loc.

124 Și-ntoarsem prora iar spre soare-apune,
și, tot la stînga-n larg pentru-alergare,
fãcurãm din lopeți aripi nebune.

127 Și toate stelele ce-alt pol le are
luceau prin nopți, și-al nostru pol apus,
și nici nu mai ieșea apoi din mare.

130 De cinci ori s-a aprins de jos în sus
și tot de-atîtea ori se stinse luna
de cînd urmam ãst drum de care-am spus,

133 cînd negr-un munte și-a ivit cununa
departe-n fund, prin zare-nneguratã
cum alta-n lume n-am vãzut nici una.

136 Și-un chiu ce-am scos se-ntoarse-n vai îndatã,
cãci noul mal o volburã nãscu
ce-a prins corabia-n prorã sã ne-o batã.

139 Trei roți cu marea-ntreagã el fãcu
și-a patra oarã pupa-n sus o-mpinse
și prora-n jos, cum Altuia-i plãcu.

142 Și-adîncul mãrii peste noi se-ntinse".


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!