Divina Comedie - Infernul: Cîntul XXIII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XXIII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al optulea. Valea a șasea: ipocriții

Cursa întinsã de draci și zãdãrnicitã de Virgil (1-57) Ipocriții (58-75) Catalan și Lodering (76-108) Caiafa (109-126) Cei doi poeți se urcã pe colnicea a șaptea (127-148)

1 Tãcuți și singuri, fãrã soți, acum
mergeam, urmînd din urmã pe pãrinte
cum merg și frații minoriți pe drum.

4 Dar cearta ce-o vãzui mi-aduse-aminte
de-un șoarece și-o broascã despre care
Esop ne dã-ntr-o snoavã-nvãțãminte.

7 N-au „nu" cu „ba" mai mult asemãnare
decît au astea douã, dacã bine
privești și-alãturi și-nceput și fine.

10 Și-așa cum dintr-un gînd alt gînd îți vine,
alt gînd din primu-așa mi se nãscu
sporindu-mi spaima cea dintîi din mine.

13 Și-așa gîndeam: motivu-n noi le fu
și-a poznei cei de rîs și-a suferinții
și negreșit cã li-e necaz acu.

16 Mînie dac-adaog rea-voinții,
goni-ne-vor cum n-a gonit copoi
pe-un iepure ce-l ia de gît cu dinții.

19 Simțeam de groazã pãru-n cap vîlvoi,
și-am zis, atent în urm-avînd privirea:
- „De nu ne-ascundem repede-amîndoi,

22 din Gheare-Rele, maistre, mi-e pierirea.
Îi simt cum vin pe urmã-ne-alergînd,
așa de vii îi vãd cu-nchipuirea".

25 Iar el: - „De-aș fi și-oglindã, mai curînd
n-aș prinde-a ta icoanã, cea de-afarã,
precum ți-am prins pe cea ce-o ai în gînd.

28 Spre-a mele-a tale gînduri se-ndreptarã,
egal cuprins avînd și-același zbor,
și-așa-ntr-un singur sfat mi se-nchegarã.

31 De-o fi pieziș la dreapta,-ncît ușor
sã facã malul drum într-altã vale,
scãpãm de-nchipuita goan-a lor".

34 Dar n-a-ncheiat și restul vorbei sale,
cînd și vãzui pe draci cu-aripi întinse
aproape-a ne-nhãța sosind pe cale.

37 Virgil în brațe-atunci grãbit mã prinse,
precum de zgomot deșteptata mamã,
cînd vede-n casã lucrurile-aprinse,

40 apucã fiul spre-a fugi, și-n samã
luînd numai la el, ea nici pe sine
nu-și dã rãgaz s-arunce vro nãframã;

43 așa pe spate s-a lãsat cu mine
din vîrf, pe coasta repede ce-astupã
din sus prãpastia vãii cei vecine.

46 Nicicînd nu cred pe-al morii scoc s-o rupã
deodatã apa-n vale mai cu zorul
cînd este-aproape sã s-azvîrle-n cupã,

49 precum pe-acel perete-a curs cu zborul
Virgil, și mã ținea la pieptul lui
pãrînd cã fiu îi sînt, nu-nsoțitorul.

52 Abia ce-am fost ajunși în fund, vãzui
pe draci din zbor pe culme cum se lasã
drept unde-am fost, dar nu mã mai temui,

55 cãci Pronia ce voi-ntr-a cincea plasã
sã-i facã servi, de ei spre-a fi pãzitã,
le-a stins orice puteri din ea sã iasã.

58 Aflarãm jos o ginte-aici, smolitã,
umblînd prin cerc cu mers nespus de lin,
plîngînd pe-o fațã jalnic de truditã.

61 Și cape-aveau cu glugi lãsate plin
și-adînc pe ochi, și-n felul cum le taie
la rasa lor monahii de la Rin.

64 De aur faț-aveau, pãrînd vãpaie,
dar grele-atît prin plumbul blãnii lor,
cã Frideric pe-a lui le-avea de paie.

67 Ah, trist veșmînt, în veci obositor!
Și-n rînd cu ei, întorși la stînga iarãși,
mergeam atenți cum plînge-acest popor.

70 Dar, strîns de drumul strîmt și de povarã-și
așa de-ncet venea, cã-n rînd cu mine,
aveam tot noi cu orice pas tovarãși;

73 deci zisei: - „Tatã, cautã pe-oarecine
cu nume,-am zis, și fapte cunoscute
și-așa mergînd, tu vezi pe lîngã tine".

76 Și-un duh din dos, fiindu-i cunoscute
cuvintele toscane: - „O, stați, voi cei
ce-n neagra noapte-așa fugiți de iute,

79 cã poate pot sã-ți dau și eu ce vrei!".
S-a-ntors atunci Virgil privind prin vale,
și: - „Așteapt' - a zis - și mergi încet ca ei".

82 Și stînd vãzui pe doi zorind pe cale
cu mare dor de-a fi cu noi în rînd,
ci-opriți erau de plumb și-ngusta cale.

85 Sosind, ei m-au privit mult timp tãcînd
și-n sus țineau chiorîș cãutãtura;
se-ntoarserã-ntre ei apoi, zicînd:

88 - „Acesta parcã-i viu cã-și mișcã gura.
Iar [de nu-s] vii, cum n-au aceste blane,
ce drept al lor le iartã-ncãrcãtura?".

91 Și-apoi: - „Tu, oaspe-al turmei cei sãrmane
de triști fãțarnici, te rugãm sã spui,
și nu ne-ascunde, cine ești, toscane?".

94 - „Nãscut am fost - rãspunsei - și crescui
la mîndrul Arno-n marea lui cetate,
și-am trupu-acel ce-apururi îl avui.

97 Dar cine voi, a cãror distilate
dureri prin ochi sînt chin vederii mele?
Ce chin e-n voi ce-atît de-amar v-abate?"

100 Rãspunse-un ins: - „Aceste haine grele
în cari sîntem cu plumb aci-mbrãcați,
cîntaru-l fac sã geam-astfel sub ele.

103 Noi din Bologn-am fost, doi veseli frați,
Lodringo el, eu Catalan, și-odatã
de-a ta cetate ambii-am fost chemați,

106 cum și-alte dãți chemã, spre-a fi pãstratã
odihna ei, dar noi i-am fost atari
precum Gardingul și-astãzi mai aratã".

109 Eu vrui atunci sã zic: - „Voi rãii, cari...",
dar n-am mai zis, cãci vãzul mi se duse
pe unul rãstignit și-nfipt cu pari.

112 Vãzînd cã-l vãd, întreg el se distruse,
suflînd în barbã-și cu-ndelung oftat;
iar popa Catalan, care-l vãzuse:

115 - „Acest înfipt ce-l vezi - a zis - da sfat
iudeilor cã, spre-a-mpãca poporul,
un om cãznirii trebuie-a fi dat.

118 Stã gol cum vezi și-nchide-n drum ponorul,
și trebuie sã simtã cît de grei
sînt toți cari trec și pun pe el piciorul.

121 Și socrul sãu e-n bolgie-aici, și-acei
ce-au fost cu el pãrtași în sfatul care
a fost sãmînța rea pentru iudei".

124 Vãzui și pe Virgil cum sta-n mirare
de-acest întins în cruce-astfel precum
etern va sta-ntr-atît de tristã stare.

127 Se-ntoarse-apoi spre Catalan: - „Și-acum,
sã-mi spui, de ești stãpîn al vrerii tale,
nu este-aici la dreapta-ne vrun drum

130 pe care sã ieșim dintr-astã vale
spre-a nu constrînge iarãși îngeri rãi
cu noi sã vie-a ne-arãta vro cale?".

133 - „Aproape-aici, s-o vezi cu ochii tãi -
rãspunse el - din marea rîpã pleacã
un arc ce trece toate-aceste vãi,

136 ci-i rupt aici și nu e drum sã treacã,
dar lesne-o sã suiți și pe ruine,
cã zac în fund spre coasta ce se pleacã."

139 Puțin Virgil a stat retras în sine.
Și-apoi: - „Acel ce-nțeapã rãii-n lacul
de smoal-a lui, ce rãu și-a rîs de mine!".

142 - „Eu și-n Bologn-am auzit cã dracul
e sac de vicii și mințind mereu,
cã-i tatã al minciunii",-a zis monacul.

145 Cu pașii mari porni maestrul meu,
avînd puțin pe-obraji a furiei floare,
și-așa, lãsîndu-i pe-ncãrcați, și eu

148 pornii pe urma dragilor picioare.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!