|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al șaptelea.
Cerculețul al doilea
Pãdurea sinucigașilor și Harpiile
(1-21) Pier della Vigna (22-108)
Sîlnicii împotriva propriilor
bunuri sau risipitorii (109-151)
1 Nici n-apucase Nes a trece-acum,
cînd noi într-o pãdure-ntram grozavã
ce n-avea nici un semn de nici un drum.
4 Iar frunza ei nu verde, ci bolnavã,
nu linse crengi, ci strîmbe și-nnodate,
nu fructe-n pomi, ci numai spini și-otravã.
7 Între Cornet și Cecina-nfundate
pãduri ca asta n-au, nici mai pustii
acei mistreți ce-urãsc cîmpii arate.
10 Aici au cuib spurcatele Harpii
cari, dînd de știre-amarul ce-o sã-l pațã,
din insule-au gonit pe-ai Troiei fii.
13 Au aripi mari, dar de-om și piept, și fațã,
cu pene-un pîntec larg și gheare-avînd
și-apururi plîng prin pomii fãr' de viațã.
16 - „Sã știi de-aicea, pîn-a nu fi-ntrînd,
cã ești acu-ntr-a vãii-acea genune
ce-a doua e, și fi-vei pînã cînd
19 pe-aprinsul prund piciorul ți-l vei pune.
Deci catã bine și vedea-vei stãri
ce nu le-ai crede numai de le-aș spune."
22 Simțeam acum din orice parte-oftãri,
dar nevãzînd de unde-ar putea purcede,
stãteam un rob al mutei tulburãri.
25 Eu cred cã el credea cã poate-aș crede
c-atîta vai un neam ar fi gemîndu-l
ce stã printre copaci și nu se vede.
28 De-aceea-mi zise el: - „Un spin rupîndu-l
dintr-aste plante-ori de-unde-ți este placul,
vedea-ți-vei fals întreg în tine gîndul".
31 Întinsei mîna deci și-am rupt din cracul
cu foi o creang-a unui mare spine;
Și-atunci: - „De ce mã rupi?", striga copacul,
34 și-umplut de sînge negru ca din vine
din nou striga: - „De ce mã mai despoi,
or nici un simț de milã n-ai tu-n tine?
37 Noi oameni fost-am și-azi copaci cu foi;
de noi îns-ar putea mai mult sã-ți pese
chiar suflete de șarpe de-ar fi-n noi".
40 Cum vezi și la tãciunii verzi adese
cã arde-un cãpãtîi, iar altul geme
și sfîrîie prin vînt ce-ntruna iese,
43 cuvînt și sînge-așa-ntr-aceeași vreme
ieșea din trunchi; iar eu, lãsînd sã-mi cadã
ce-am rupt, stãteam ca omul ce se teme.
46 Și-a zis Virgil: - „De-ar [fi] putut sã creadã,
rãnite duh, ce n-am voit sã-i spui
ci-n versul meu putu-ntr-un loc sã vadã,
49 el n-ar fi pus pe tine mîna lui.
Dar necrezutul fapt mã-mpinse-a face
prin el un act ce nici eu nu-l crezui.
52 Dar spune-i cine-ai fost ca sã te-mpace
și faima ta s-o-mprospãteze-altinde
în lumea-n care-i scris sã iasã-n pace".
55 Iar el: - „Nu pot sã tac, atît m-aprinde
frumosu-ți grai, deci nu vã parã greu
cã-n vorbe-acum puțin mã voi întinde.
58 La inima lui Frideric sînt eu
acel ce cheie-avui, și-așa cu-ncetul
știam sã-ncui și sã descui cum vreu,
61 încît eu singur îi aveam secretul;
fidel purtat-am slujba cea regeascã
încît pieream de-atîta muncã, bietul!
64 Dar cutra cea tot treazã sã pîndeascã
la curți de regi cu ochi fãr' de rușine,
un viciu-al curților și-o cium-obșteascã,
67 pe toți cu vremea-i asmuțea pe mine,
și-aprinșii-apoi aprinserã pe-August
cã-n negru-abis cãzui din culmi senine.
70 Crezînd, cuprins de-acroare și dezgust,
sã-mi aflu-n moarte leac la dezonoare,
injust îmi fui eu cel de-a pururi just.
73 Și jur pe-aceastã nou-a mea-nchisoare
cã nici un fel de-ofensã n-am adus
acestui rege demn de-orice onoare.
76 Și-oricare dintre voi va merge sus
ridice-mi numele cel bun ce-mi zace
și-acum de-a pizmei lovituri rãpus".
79 Tãcu apoi puțin. - „Fiindcã tace -
mi-a zis Virgil -, ai vreme-acum, socot,
de vrei sã știi mai mult, sã-ntrebi ce-ți place."
82 Iar eu: - „Întreabã-l tu mai bine tot
ce crezi și știi c-a mea dorinț-o-mpacã;
eu prea mã simt mișcat, și n-am sã pot".
85 Deci zise-așa: - „Robite suflet, dacã
voiești ca-n lume el cu drag sã-și puie
cuvîntul pentru tine,-atunci sã-ți placã
88 sã spui cum poate-un suflet sã se-ncuie
într-ãști copaci? Și din prinsoarea lui
mai e putințã de-a scãpa, sau nu e?".
91 Suflat-a trunchiul tare-atunci, și-a lui
suflare-n glas se-ntoarse spre-a ne spune
și-așa ne-a zis: - „Pe scurt o sã vã spui.
94 Pe-un suflet mînios, cînd își rãpune
el singur al sãu trup ce-i fu copacul,
Minos, aci-ntr-a șaptea gurã-l pune.
97 El cade-n crîng, nu unde i-ar fi placul,
ci-acolo unde-l azvîrli destinul,
și-aci-ncolțind, ca-n brazda lui alacul,
100 vlãstar el crește și devine spinul
pe care-l pasc Harpiile de foi
și-i dau dureri, dar și durerii-alinul.
103 Ca și-alții-ale lor spolii,-așa și noi
cãta-le-vom, dar nu spre-a fi-mbrãcate,
cã-i just sã n-ai ce singur îți despoi.
106 Aici le vom tîrî și spînzurate
în crîng le vom avea, oricare ins
de propriu-i trunchi al umbrei turmentate".
109 Noi stam mereu la spin, cu capu-ntins,
crezînd cã vrea și-altce sã ne mai spunã
cînd fãr' de veste-un zgomot ne-a surprins
112 ca și pe-acei ce simt ca pe-o furtunã
venind mistrețu-n partea pe-unde stau
și-aud și cîini, și crengile cum sunã,
115 și iatã-n stînga doi care-alergau
și goi și sfîșiați, fugind orbește
cã-n crîng ei orice piedic-o sfãrmau
118 iar cel gonit: - „O, moarte-acum, sosește!".
Dar celãlalt, crezînd cã poate calcã
prea-ncet: - „O, Lan', așa de voinicește
121 tu n-ai fugit la Toppo-n joc de halcã".
Și poate-apoi, nemaisuflînd ușor,
fãcu un grup din trupul sãu și-o salcã.
124 Ci-n urma lui tot cîmpul fu un nor
flãmînd de negre și de iuți cãțele,
pãrînd ogari scãpați din lanțul lor.
127 Sãrind au rupt bucãți și bucãțele
cu dinții-n cel ce-ascuns în salcã fuse
și triste membre-au dus în guri cu ele.
130 M-a prins atunci de-o mînã și mã duse
Virgil la salcia ce-n zadar plîngea
prin crengi pe care sînge-acu le-umpluse.
133 - „O, Iacob da Sanct Andrea - el se bocea -,
știai, cã-ntrînd în mine, tot te-nhațã,
de-ai fost trãind mișel, ce-i vina mea?"
136 Cînd ferm îi stete-apoi Virgil în fațã:
- „Tu, cel ce printre-atîtea rãni cumplite
și plîns și sînge scoți, ce-ai fost în viațã?".
139 Iar el atunci: - „Oh, suflete venite
ca sã vedeți mãcelul de rușine
prin care-atîtea foi mi-au fost rãpite,
142 sã le-adunați sub tristul trunchi sub mine.
Eu fui din urbea cui Botezãtorul
schimbatu-i-a patronul prim cu sine,
145 de-aceea primul cu-arta sa dã zorul
s-o bîntuie mereu; și-un rest ferice
de nu i-ar fi pãstrat pe-un pod poporul,
148 acei ce-o reclãdirã-n vremi propice
pe spuza dînsei, dupã huni rãmasã,
degeab-ar fi muncit ca s-o ridice.
151 Eu furci mie-mi fãcui în propria casã".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
