|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al șaselea: ereticii
O coborîre anterioarã a lui Virgil
în Infern (1-33) Cele trei Furii
(34-63) Trimisul ceresc și intra-
rea în cetatea Dite (64-105) Cãpe-
teniile ereticilor (106-133)
1 Acea coloare moart-a feții mele
ce-n spaim-avui cînd el veni 'napoi,
fãcu pe-a lui cea vie sã i-o spele.
4 Ca omul care-ascultã stete-apoi,
cãci mult prin neguri ochii sã strãbatã
n-aveau puteri prin aerul greoi.
7 - „Noi tot avem sã biruim odatã -
așa-ncepu -, de nu... atare-mi spuse...
oh, cît m-amîn-acum, cã nu s-aratã."
10 Vãzui eu bine cum un vãl el puse
pe ce-ncepu cu ce-a sfîrșit sã zicã,
și n-a-ncheiat așa cum începuse,
13 și nu puțin îmi dete-acestea fricã,
fiindc-am tras din spusu-i nedeplin
mai rãu un sens de cum avea adicã.
16 - „În fundu-acestei triste scoici mai vin
cîndva de-acei din primul grad în care
speranța moartã vi-e unicul chin?"
19 Așa-ntrebai. Iar el: - „Se-ntîmpl-arare
sã-i fie datã sarcin-oarecui
de-a face-aceast-a mea de-acum cãrare.
22 Dar eu, ce-i drept, și de-altãdatã fui
trimis aici de-acea Erihto cruda
ce poate-aduce-un duh în trupul lui.
25 Eram de scurtã vreme mort, iar truda
impusã-mi fu prin Iaduri sã strãbat
spre-a scoate-un duh din cercul unde-i Iuda,
28 din cel mai jos și-obscur și-ndepãrtat
extrem de cerul ce-ncunjoarã toate.
Știu drumul bine deci, nu fi-ngrijat.
31 Ãst smîrc ce-atît de rea putoare scoate
încinge-orașu-aprinselor morminte,
și-a-ntra numai cu sila-n el se poate".
34 Mai multe-a spus, dar nu le mai țin minte,
cãci eu de mult țintisem ochii mei
spre 'naltul turn cu vîrfu-acel fierbinte,
37 de unde-au rãsãrit deodatã trei
de sînge pline Furii infernale,
ce-aveau mișcãri și chip ca de femei.
40 Cu hidre verzi încinse-ale lor șale
cu pãr de șerpi mãrunți [ca mãrãcinii,
fãcuți cununi pe tîmplele fatale].
43 Virgil pe-aceste serve-ale Reginii
durerii cei de veci le cunoscu
și: - „Iat' - a zis - ferocele Erinii.
46 În stînga lor Megera plînge-acu,
și-Alecto este care-n dreapta plînge,
Tisifone-i la mijloc". Și tãcu.
49 Pe piept cu ghearele s-umpleau de sînge
și-urlau bãtînd în palme-așa cã eu
simțeam cum spaima spre Virgil mã strînge.
52 - „Meduso, hai - așa strigau mereu -
sã-l facem piatrã - și priveau spre mine -,
spãșeascã-n el atacul sãu Teseu."
55 - „Întoarce-te și-nchide-ți ochii bine -
mi-a zis Virgil -, cã n-ai sã mai vezi stele
de-apuci sã vezi pe Gorgo dacã vine."
58 Vorbind m-a-ntors chiar el de cãtre ele,
și nepãrîndu-i palmele-mi de-ajuns
și-a-ntins podiș și-a lui peste-ale mele.
61 Voi, cei cu spirit ager de pãtruns,
cãtați aci-n cîntarea mea ciudatã,
sub vãlul ei, ce-nvãț îmi zace-ascuns!
64 Și iat-atunci pe balta tulburatã
[un zvon de spaimã, numai trosnituri]
fãcea-ntre maluri apa sã se zbatã
67 cum nu-ntr-alt fel un vînt ce prin cãlduri
contrarii naște-nvîrtejiri cumplite
și-n furie bate biciuind pãduri
70 și crengi rupînd le-azvîrle risipite
și-n pulbere-mbrãcat trufașu-i drum
gonește-n adãpost pãstori și vite.
73 Lãsîndu-mi ochii-apoi: - „Privește-acum
acolo sus pe spuma cea anticã
și pe-unde-i mult mai gros cumplitul fum".
76 Precum cînd simt nãpîrca inimicã,
se-mprãștie-un stol de broaște-nspãimîntate
și-adînc s-afundã prin nãmol de fricã,
79 vãzut-am mii de duhuri ruinate
fugind de unul ce-l vedeam cã iese
prin pas trecînd pe Stix cu tãlpi uscate.
82 Prin fațã-i stînga și-o trecea adese
deoparte dînd ãst fum de [zgurã plin],
și-atît era de ce pãrea sã-i pese.
85 Eu bine-atunci [vãzui] cã-i sol divin,
mã-ntoarsei spre poet, iar el spre mine,
c-un semn sã stau pe loc și sã mã-nchin.
88 Ah, cît pãrea de mînios cum vine!
Sosi la poartã și-o deschise-apoi
cu varga lui, cãci larg sãri de sine.
91 - „Goniți din cer, și-ai lumii-ntregi gunoi -
vorbi trecînd pe pragul încãperii -
[de unde-atîta sumeție-n voi?]
94 De ce-ncãpãțînați v-opuneți Vrerii
[al cãrei țel nu poate-afla schimbare]
și care-ades v-aduse spor durerii?
97 Ce-ajut-a face sorții-mpiedecare?
Ați și uitat cã Cerber nu-n zadar
și gît și ceafã fãr' de pãr le are?"
100 Se-ntoarse-apoi pe-același drum murdar
și n-a vorbit cu noi, cum n-are-aminte
sã stea un om durut de-un alt amar
103 decît al celui care-i stã 'nainte.
Vãzînd cã poarta nu ne-o mai încuie,
noi mersem deci, vegheați de vorbe sfinte,
106 și-ntrînd, cãci n-a fost nimeni sã s-opuie,
eu, cel ce-atîta dor s-o vãd avui,
cum poate fi și-atare-o cetãțuie,
109 cînd fui în ea, privind în jur, vãzui
enorm un cîmp întins spre-oricare parte
și plin de plîns și cazne-adîncul lui.
112 La Arli-unde Rodanu-n bãlți se-mparte,
sau cum la Pola-n fațã cu Cornarul
ce-ai țãrii țãrmi spãlîndu-i ne-o desparte,
115 morminte multe-ncolnicesc hotarul,
așa era și-aici în orice loc;
ci-aici, firește-i mult mai mare-amarul.
118 Cãci arde-ntins printre morminte-un foc
ce-așa le-ncinge cã mai roș nu poate
prin arte-a face-un fier, nici un mijloc.
121 Și-al lor capac era deschis la toate.
Și plîns ieșea din ele-amar și-astfel
c-aeve-un neam arzînd pãrea cã-l scoate.
124 Iar eu: - „Maestre, cine-i neamul cel
ce-aci-ngropat îl [țin aceste] scoine,
prin marele sãu plîns spuind de el?".
127 - „Cãznesc pe eretici aceste scoine,
și-adepții de-orice sectã - el mi-a spus -
și-s mult mai mult, decît ai crede, pline.
130 În ele-asemeni e cu-asemeni pus,
dar n-au un chin egal, ci dupã treaptã."
Și-apoi, pe-un drum ce e-ntre zid ne-am dus
133 și-acești martiri, întorși pe mîna dreaptã.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
