|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al doilea: desfrînații
Minos (1-24) Desfrînații (25-69)
Francesca da Rimini și Paolo
Malatesta (70-96) Povestea de
amor și moarte (97-138) Mila lui
Dante (139-142)
1 Din starea-ntîi așa-ntr-a doua stare
venim, în cerc ce loc mai strîmt rotește,
ci cazne-atît mai mari, stîrnind urlare.
4 Grozav aici stã Minos și rînjește,
județ el ține-acolea-n poartã stînd
și-azvîrle-n Iad precum se-ncolãcește.
7 Eu zic cã rãu-nãscutul duh intrînd,
silit e culpa-ntreagã sã și-o spuie,
iar el, cunoscãtor de rãu, vãzînd
10 ce loc din Iad e vrednic sã-l încuie,
cu numãru-nvîrtitei cozi pe spate
aratã gradu-n care vrea sã-l puie.
13 Mereu stau multe-n fațã-i adunate,
și una dupã alta vin cu rîndul
și spun și-aud și-n Iad sînt aruncate.
16 Cînd el vãzu cã vin și-a-ntra mi-e gîndul:
- „Tu, cel ce vii în lumea celor morți -
a zis și-a stat, oficiu-ntrerupîndu-l -,
19 știi unde ești? Te-ncrezi tu vrunei sorți?
Sã nu te-nșele-aceastã largã-ntrare!".
Virgil atunci spre el: - „Ce grijã porți?
22 Sã nu-i oprești fatala lui cãrare.
Așa se vrea-ntr-un loc unde se poate
orice se vrea, și curm-a ta întrebare".
25 Acu-ncepui s-aud acele toate
urlãri de-aici și-amar fui strãbãtut
de multul plîns ce tristul neam îl scoate.
28 Era-ntr-un loc de-orice luminã mut,
ce muge-așa ca marea-ntãrîtatã
cînd largul ei de volburã-i bãtut.
31 Vîrtej drãcesc ce nu mai stã vrodatã,
ia morți de-a valma-n furia lui cu sine,
sã-i zguduie-nvîrtindu-i și sã-i zbatã.
34 Iar cînd simt furia volburii ce vine
cum plîng atunci, cum urlã toți în vale,
și-azvîrl blãstem puterilor divine!
37 Știui cã ãstor chinuri infernale
supuși sînt cei ce-avînd plãcerea țel
fac mintea roabã poftelor carnale.
40 Cum grauri ia și-al toamnei vînt cu el
pe mii de-aripi mulțimea lor zbãtutã,
pe-acești mișei, cumplitul vînt astfel
43 și-n jos și-n sus și-aici și-acolo-i mutã,
și nu mai pot sã spere-n veci încai
nu stare-n loc, ci caznã mai scãzutã!
46 Și cum își plîng cocorii tristul lai
cînd fac pe drum coloane-ndelungate,
așa vedeam cã vin cu mare vai
49 și-aceste umbre de vîrtej purtate;
și-am zis: - „Maestre, cine-au fost acei
pe care-astfel ãst negru-amurg îi bate?".
52 - „Întîia-n stolul despre care vrei
sã știi a fost împãrãteas-odatã
și neamuri multe-avu sub sceptrul ei,
55 ci-atît fu-n viciu-acesta de 'necatã,
cã-n legi sancțiune unei crime-aduse,
spre-a fi și-a ei legal astfel scuzatã.
58 Ea e Semiramis, ce din cetite
o știm c-a fost urmașa și femeia
lui Nin în țãri de turci acum domnite.
61 Se-ucise-a doua din amor și-i ceea
ce spuzei lui Sicheu perfidã-i fuse:
perversa Cleopatrã este-a treia."
64 Vãzui și pe Elena care-aduse
cumplitul timp; pe-Ahil cel mare-al cui
rãzboi cu-amorul trist sfîrșit îi puse.
67 Pe Paris și Tristan, și mii vãzui
goniți din viața lor de-amor, pe care
Virgil mi-i arãta cu mîna lui.
70 Dupã ce [dat-am maestrului ascultare
de vechi femei și cavalerii mii,
a fost mai sã leșin de milã mare].
73 Și-așa-ncepui: - „Cu drag eu le-aș vorbi
acelor doi ce-aduși de vijelie
așa de-ușor pãreche par a fi".
76 Iar el: - „Tu-i vei vedea cînd au sã fie
aproape-aici și-atunci pe-acea putere
ce-i leag-astfel, sã-i chemi și au sã vie".
79 Cînd vîntul deci le dete-apropiere,
strigai spre dînșii: - „O, suflete-ntristate,
vorbiți de nu v-oprește-a altui vrere".
82 Precum prin aer pe-aripi nemișcate,
iau douã turturele-alãturi zbor
de-același dor spre cuibul drag purtate,
85 așa și ei, dintr-al Didonei cor
veneau prin noaptea ce-o frãmîntã vîntul;
atît cu ruga-nvinsei vrerea lor.
88 - „O, suflet bun și nobil ce-n mormîntul
cumplitei nopți te-oprești la noi, ce-odatã
cu-al nostru sînge-am înroșit pãmîntul,
91 amic de L-am avea pe-al lumii Tatã,
noi rugi I-am face pentru pacea ta,
cãci milã simți de-amara-ne rãsplatã.
94 De vrei sã ne vorbești, vom asculta
și vom vorbi, de-ai dorul de-ascultare,
cît timp stã vîntu-ntr-astã pace-a sa.
97 Nãscutã fost-am în cetatea care
stã-n malul mãrii unde Po de-acum,
trudit, cu-ai sãi, își cat-odihnã-n mare.
100 Amor, ce-n inimi iute-și face drum,
l-a prins cu-a mea frumsețe, ce rãpitã
mi-a fost astfel, cã și-azi mã doare cum.
103 Amor, ce-a sa iubire-o vrea iubitã,
plãceri de el atare-n mine-a pus,
cã sînt de el cum vezi și-acum robitã.
106 Amor spre-o moarte pe-amîndoi ne-a dus,
Caina pe-ucigaș va fi avîndu-l."
Atît și-aceste vorbe ei ne-au spus.
109 Și-astfel truditul suflet ascultîndu-l,
plecîndu-mi fața mi-o ținui plecatã,
pîn-a-ntrebat Virgil: - „La ce ți-e gîndul?".
112 Tîrziu, cînd am rãspuns, am zis: - „Vai, tatã,
ce visuri dulci, ce dor nepotolit
a-mpins pe-aceștia cãtre-amara platã!".
115 Spre dînșii-apoi mã-ntoarsei și-am vorbit:
- „Francesco, vai, a voastrã suferințã
cu plîns îmi umple sufletul mîhnit.
118 Dar spune-mi tu-n ce chip gãsi putințã
sã-și dea pe fațã-ascunsul dor al sãu
acea de mult nesigurã dorințã?".
121 Iar ea: „Nimic nu doare-atît de rãu
decît de-un timp ferice-a-ți fi aminte
în timp de-amar, și-o știe domnul tãu.
124 Dar vrerea ta de-ți este-așa fierbinte
sã știi al nostru-amor din focu-i prim
voi spune-amestecînd cu plîns cuvinte.
127 Spre-a pierde timpul stam ca sã cetim
de Lancelot, cum l-a-ncurcat iubirea,
noi singuri doi și fãr' sã bãnuim.
130 Fãcu sã ne privim ades, cetirea,
și ne-am surprins cu-obraz descolorat,
ci-un punct fãcut-a sã ne pierdem firea.
133 Cînd am cetit cum zîmbetu-așteptat
de mult, amantul și-l sãrutã-n fine,
atunci, în tremur tot, m-a sãrutat
136 acest ce-acum în veci va fi cu mine.
Galeot fu basmul și-autorul lui
și-aici am pus cetirii pe-astãzi fine".
139 Și-n timp ce unul povestea, vãzui
plîngînd pe-al doilea-ncît de-nduioșare
pãream c-aș fi murit, și-apoi cãzui
142 cum cade-un corp ce viațã-ntr-însul n-are.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
