|
Conținut: "Divina Comedie"
Pre-Infernul
Cuvintele în culoare întunecatã (1-10)
Poarta Infernului (11-21) Pe-
deapsa celor șovãielnici (22-81)
Demonul Caron (82-129) Trecerea
Aheronului și somnul lui Dante
(130-136)
1 „Prin mine mergi la cuibul întristãrii,
prin mine mergi la veșnic plîns fierbinte,
prin mine mergi la neamul dat pierzãrii.
4 Justiția mișca pe-al meu Pãrinte;
puterea cea divinã m-a durat,
iubirea primã și suprema minte.
7 Cînd eu n-am fost, nimic n-a fost creat,
ci veșnic tot și-n veci voi fi duratã,
sã lase-orice speranțã cine-a-ntrat."
10 Așa scria-n coloare-ntunecatã
deasupra unei porți. Și-am zis: - „Ce scrie,
maestre,-aici e vorbã-nfricoșatã".
13 Iar el atunci ca unul care știe:
- „Se cade-aici sã stingi orice prepus,
și-oricare spaimã moart-aici sã fie.
16 Sosit tu ești în locul unde-am spus
cã duhuri ai sã vezi, aici aduse
fiindc-al minții bun și l-au rãpus".
19 Și mîna sa-ntr-a mea apoi o puse
zîmbind voios, iar d-asta mã-ntrãmai,
și-n stãri secrete-astfel el mã-ntroduse.
22 Suspine-aici și plîns și groaznic vai
urlau prin aerul lipsit de stele,
așa cã la-nceput eu lãcrimai.
25 Diverse limbi, cumplite vorbe grele,
voci groase-ori iuți de furia durerii,
scrîșniri de dinți, loviri de mîini cu ele
28 [fãceau o larmã care-n fundul serii
se tot rotește-n acel aer stins
ca pulberea-n vîrtejurile verii].
31 Iar eu, ce-aveam de spaimã capu-ncins:
- „Ce-i, Doamne,-am zis, ce-aud ? Ce neam sã fie
de-a sa durere-atît de mare-nvins ?".
34 - „Aceasta este-acea ticãloșie,
în care plîng nefericiții-acei
ce nici onoare n-au, nici infamie.
37 De-a valma stau cu îngerii mișei
cari nici fideli Puterii creatoare,
dar nici rebeli n-au fost, ci-nchiși în ei.
40 Respinși de Cer, spre-a nu-l știrbi-n lucoare,
sînt și de Iad respinși, cãci ar putea
cei rãi din Iad cu ei sã-și fac-onoare."
43 Și iarãși eu: - „Ce cazn-atît de grea
le smulge-urlare atît de desperatã ?".
Iar el: - „Un scurt rãspuns tu vei avea.
46 Nu pot spera sã moarã niciodatã
și-n josnica-le-orbie-atît de seci
privesc cu pizmã-oricare soartã datã.
49 Nici Drept, nici milã pentru ei în veci,
nici unu-n lume nici o faimã n-are.
Prea mult vorbim de ei; tu-i vezi și treci".
52 Privind apoi, vãzui un steag cu-atare
rotire-n jur cã-n graba-i negrãitã
pãrea-n etern nedemn de-orice-alinare.
55 Și-atît de-adînc-o gloatã-ngrãmãditã
pe urma lui, cã n-am crezut vrodatã
cã moartea poate-atît de mult sã-nghitã.
58 Și-aici pe mulți îi cunoscui și iatã
privind vãzut-am bine... umbra cui
fugi, de laș, de marea slujbã datã.
61 Și-atunci am înțeles și sigur fui
cã-s rãii-acei pe cari-i are-n urã
și Cel Etern și și dușmanii Lui.
64 Acești ce viațã nici trãind n-avurã
sînt goi de tot, ai lumii ticãloși,
iar viespi și mari tãuni [cu-nțepãturã],
67 le scurg pe-obraji de sînge valuri roși
pe care-amestecat cu plîns fierbinte
li-l sug de sub picioare viermi scîrboși.
70 Vãzui apoi privind și mai 'nainte
pe malul unui mare rîu popor,
și-am zis atunci: - „O, fã, te rog, pãrinte,
73 sã știu de-aceștia cine-s ? Ce zor
de-a trece-i face-așa de iuți sã parã,
cum vãd prin negru-amurg, din graba lor ?".
76 Rãspunse el: - „De cei ce s-adunarã
vei ști la Aheron [în vremea cînd]
vei sta și tu pe marginea-i amarã".
79 [Și iatã ochii rușinat plecînd,]
de teamã sã nu-ntreb și neplãcute
[cercai pînã la rîu sã merg tãcînd.]
82 Și-atunci spre noi în luntrea lui cea iute
vãzui venind cãrunt un corãbier,
strigînd: - „Vai vouã, suflete pierdute;
85 și-n veci de-acum lipsiților de cer !
eu vin ca sã vã trec de ceea parte
în noaptea cea de veci și-n foc și-n ger !
88 Dar tu, cel viu, ce vrei ? Tu te desparte
de-acești ce-s morți !". Și-apoi de-a doua oarã
mi-a zis, vãzînd cã stau și mai departe:
91 - „Printr-alte porți, pe-alt drum tu te scoboarã
la alt liman ! Nu poți pe-aici intra,
cãci ai sã treci c-o luntre mai ușoarã".
94 Virgil atunci: - „O, Caron, nu zbiera !
în cerul cel ce bate pãcãtoșii
așa se vrea, și curmã vorba ta".
97 Cu-acest cuvînt și-a potolit bãrboșii
obraji luntrașul bãlții-acei cumplite,
ai cãrui ochi au cerc de flacãri roșii.
100 Dar sufletele goale și trudite
schimbarã fețe, clãnțãnind cu dinții,
cînd vorbe-atît de-amare-au fost rostite.
103 Și-umanul neam și cerul și pãrinții
și locu-l blãstemau și ceasu-n care
nãscuți au fost, [sãmințã a sãminții].
106 Și toate-un stol s-au strîns cu plînset mare
pe-amarul mal ce-așteaptã cu rãsplata
pe cîți în ura Celui Veșnic stau.
109 Iar Caron cel cu ochi de foc stã gata
de drum, dã semn și-n luntre-i bag-apoi,
pe cei tîrzii lovindu-i cu lopata.
112 Și-așa cum toamna veștedele foi
cad rînd pe rînd și toat-a sa mîndrie
și-o dã țãrînii pomul înapoi;
115 cad rînd pe rînd din reaua-ți sãminție,
Adame,-astfel, la singur semnul dat
ca pasãrea la glasul care-l știe.
118 Astfel se duc pe rîu-ntunecat,
și-abia dincolo-apucã sã scoboare,
și-n mal dincoace-alt stol e adunat.
121 Și-a zis maestrul meu: - „Oricine moare
respins de cer și fãr' de pocãințã,
toți vin aici, de-oriunde de subt soare;
124 Și cer sã treacã-n trista locuințã,
cãci bold Justiția-ntr-înșii-atîta pune,
cã frica lor se schimbã-ntr-o dorințã.
127 Nicicînd pe-aici nu pasã duhuri bune,
deci bine vezi pe-acest luntraș ce vru:
tu poate-acum sã știi ce-a vrut a spune".
130 De-abia sfîrși și-un tremur se fãcu
pe tristul cîmp, astfel cã-nspãimîntatã
mã scaldã mintea-n reci sudori și-acu.
133 Un vînt stîrnit-a țara-nlãcrimatã,
urmat de-un fulger ca de sînge-aprins,
și, stins avînd oricare simț, deodatã
136 cãzui cum cade-un om de somn învins.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
