|
Conținut: "Divina Comedie"
Pãdurea: începutul
cãlãtoriei
Invocația cãtre muze (1-6)
Descurajarea lui Dante, dojana și
imboldurile lui Virgil (7-57)
Rugãmintea Beatricei (58-74)
Înspre poarta Infernului (75-142)
1 Era-n amurg, și-ntunecata zare
scãpa de truda sa pe tot ce-i viu
pe-acest pãmînt ; eu singur fost-am care
4 fãceam gãtire ca-ntrarmat sã fiu
și grelei cãi și milei petrecute,
pe care-acum din minte le descriu.
7 Înaltul geniu, Muze,-aci mi-ajute:
și-a ta noblețe-aci sã ți s-arate,
tu, minte-a mea, ce-ai scris cele vãzute!
10 Și-am zis: - „Tu, cel [ce] mã conduci, poete,
sã-mi vezi puterea de e-n stare-ori nu-i
sã intre-n cãi atîta de secrete.
13 Pãrintele lui Silviu-a mers, cum spui,
la cei nemuritori [nu doar în minte,
ci el aievea, cu-ntreg trupul lui].
16 Dar dacã-i fu propice-al lumii Tatã,
și-l ai și-efectul 'nalt din el aminte
și ce și cum avea sã ias-odatã,
19 nu e nedemn sã creadã cel cuminte
ce-a fost ales, din cerul cel mai sus,
imperiului și Romei ca pãrinte:
22 iar ea și el, și-i drept sã fie spus,
urzite-au fost cetãții sfinte-a tale,
urmașule-a lui Petru-ntîiul pus.
25 În mult de tine-a sa cîntatã cale
el lucruri auzi ce-au fost temei
și-nvingerii și mantiei papale.
28 Apoi, cãtînd dovezi credinții-acei
din care-al mîntuirii drum purcede,
s-a dus și-Alesul Vas în cer la ei.
31 Dar eu? Eu cum sã merg? Cine-mi concede?
Nici Paul, nici Enea nu-s: pe mine
nici eu cã-s demn, nici nimeni nu mã crede.
34 De-aceea dac-aș merge-acum cu tine,
mã tem c-ar fi nebun, un drum pierdut:
eu zic ; iar tu pricepi și știi mai bine".
37 Și ca și-acel ce nu mai vrea ce-a vrut,
schimbînd prin noul gînd pe cele-avute,
așa cã lasã totul ce-a-nceput,
40 așa și eu sub poala coastei mute
gîndind îmi mistuii întreaga vrere
ce-ntîi, spre-a-ncepe,-atît mi-a fost de iute.
43 - „De-ți prind din vorbe bine-a ta durere -
rãspunse umbra cea mãrinimoasã -
ți-e sufletul cuprins de-acea scãdere,
46 ce-abate-ades de ținta sa frumoasã
pe om, astfel [oprind], ca nãzãrirea
nãlucii lui pe-o bestie fricoasã.
49 Sã-ți spui, spre-a stinge-n tine deci orbirea,
de ce-am venit și ce-auzii atunci
cînd mil-avui de-ntîi cã-ți știu pierirea.
52 Eu stam la cei ce sufãr fãr' de munci,
și-o Doamnã mã chemã, frumoas-atare,
încît cerui chiar eu sã-mi dea porunci.
55 Cu ochi lucind ca steaua, și mai tare,
și blînd și dulce-al gingașei copile
angelic glas fu-n propria-i cuvîntare:
58 «Poete mantuan - a zis - gentile
al cãrui nume-n via lume-i viu
și viu va fi-ntru toate-ale ei zile,
61 pe-al meu, dar nu și-al sorții-amic, îl știu
atît de-oprit pe coasta cea pustie,
cã-ntors de groazã orbecã-n pustiu:
64 [Și teamã mi-e-ntr-atît pierdut sã fie
cã prea tîrziu în sprijin sînt venitã,
din cîte-n cer de el fui mãrturie.
67 Dar du-te, și cu vorba ta gãtitã
și ce-i menit sã-l mîntuie de-aice
ajutã-l, ca sã nu mai fiu mîhnitã.
70 Eu, care-ți spun sã mergi, sînt Beatrice
și viu de unde sã mã-ntorc mi-e sete:
m-a-mpins iubirea-ndemn și-aceste-a-ți zice.
73 Cînd voi fi iar la Domnul, îndelete
vorbi-te-voi de bine, suflet mare!».
Tãcu atunci și-ncepui eu cînd stete:
76 - «O, Doamnã a virtuții, tu prin care
întrece omul tot ce s-ar afla
în cerul ce mai strîmte cercuri are:
79 Mã bucurã-ntr-atît porunca ta,
cã orice grabã, s-o-mplinesc, mi-e-nceatã,
și n-ai de ce-mi mai spune și-altceva.
82 Dar cum nu pregeți, pricina mi-aratã,
sã te cobori în negrul nostru fund
din largul plai unde te vrei plecatã?».
85 - «De ceri ce-i mai adînc sã nu ți-ascund
ți-oi spune scurt, rãspunse zisei mele,
cum nu mã tem aicea sã pãtrund.
88 Te teme doar de lucrurile-acele
ce pot sã vatãme-n vrun fel pe-aproape:
de celelalte nu, cã nu sînt rele.
91 Pe mine Domnu-așa vru-n lut sã sape,
cã jalea voastrã nu mã poate strînge,
nici foc din focul vostru a mã-ncape.
94 E-n cer o Doamnã bunã ce se plînge
de piedica unde te mîn cu teamã,
și ea județul aspru-l poate frînge.
97 Pe Lucia cu-acest cuvînt o cheamã:
- 'Nevoie are omu-ți cu credințã,
de ajutorul tãu ; ți-l dau în seamã!'.
100 Urînd dar Lucia orice suferințã,
veni unde știa c-o sã ne vadã,
pe mine și-a Rahirei vechi ființã.
103 - 'O, Beatrice,-a Domnului plãmadã,
de ce n-ajuți pe cine-atît de dragã
te-avu, încît se rupse de grãmadã?
106 N-auzi cum geme jalea lui întreagã,
nu vezi cum moartea-l strînge mai cu zor
la rîul care mãrii nu-i dã vlagã?'
109 N-au fost pe lume oameni mai cu dor
de-al lor folos, la pãgubi mai cu pazã,
ca mine la cuvîntul mustrãtor.
112 Și coborîi din jețul meu de razã
încrezãtoare-n vorba ta cuminte,
și ție vazã și la ceilalți vazã.»
115 Și dupã ce-mi picã acestea-n minte
întoarse ochii-aprinși de plîns la mine,
ca mai grãbit sã umblu înainte.
118 Și-alerg atunci, cum a vrut ea, la tine,
te scap de fiar-aceea cu noroc,
ce-n drumul scurt spre dalba culme-ți vine.
121 Dar ce-i? De ce, de ce rãmîi pe loc?
de ce în piept atîta mișelie
Și nici o-ncredere și nici un foc?
124 Atunci cînd trei femei prea sfinte, ție
de grijã-ți poartã sus la curte-n cer
și vorba-mi de-atît bine-i chezãșie?"
127 Cum floricelele de-al nopții ger
tînjind și-nchise, dînd de caldul soare,
se-ndreaptã toate-nvoalte pe luger ;
130 Așa și eu cu voia temãtoare:
și-atîta bãrbãție-n piept îmi puse
cã începui ca o ființã tare:
133 - „O, buna, care ajutor mi-aduse,
și tu, curtean, ce te-ai supus curînd
adevãratelor ei vorbe spuse!
136 Îndupleci sufletu-mi așa flãmînd
sã vie, cu al graiului șivoi,
cã iatã-mã-s întors la-ntîiul gînd.
139 Poți merge,-o vrere sîntem amîndoi,
tu cãlãuz, tu domn și tu maestru".
Așa-i grãii, și cînd porni apoi,
142 intrai pe drumul aspru și silvestru.]
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
