Despre sex şi binecuvântările vieții în celibat

In ziua de astăzi numai un mic procent de oameni foloseşte pe deplin potențialul bun pe care i-l dă omului sexualitatea

Sexualitatea formează într-o mare proporţie destinul vieţii oamenilor. Pentru unii este o binecuvântare, leagă două persoane, soţ şi soţie, cu o putere deosebită. Prin actul căsătoriei doi oameni se pot dărui unul altuia, în mod adevărat şi autentic, exprimând astfel încredere şi iubire. Când aceasta se realizează, devine nu numai un act fizic ci şi o adâncă trăire sufletească. Din ea curge bucurie şi fericire, pentru că omul, în adâncul inimii doreşte să se dăruiască unei a doua persoane şi să trăiască cu ea într-o profundă legătură. Pentru alţii sexualitatea şi-a pierdut puterea de exprimare şi de înflorire a iubirii. Actul sexual foloseşte numai pentru liniştirea dorinţei sau la nivelarea clipelor de plictiseală, a pustiului interior, a singurătăţii, a stresului. Corpul celei de-a doua persoane poate să slujească pentru a oferi plăceri de o clipă, distracţie şi nimic mai mult. Pentru alţii dorinţa sexuală nu numai că nu foloseşte, dar devine puterea de înrobire şi de ruinare a vieţii proprii şi a altora. Această forţă este deosebit de distrugătoare. Mă tem că în ziua de astăzi numai un mic procent de oameni foloseşte pe deplin potenţialul bun pe care i-l dă omului sexualitatea. De ce? Adesea acesta distruge potenţialul său în tinereţe prin acţiuni incorecte.

Tema acestei scrisori este celibatul. Ştiţi ce este celibatul ? Este o abstinenţă totală de la sex, abţinerea de la orice intenţie în această sferă (cel puţin cu un asemenea sens se foloseşte termenul în cartea despre care vom vorbi peste o clipă). Poate duce aceasta la ceva bun ? Pentru că voi şi eu suntem cu stare civilă liberă, şi nu căsătoriţi, trebuie să păstrăm castitatea, aşa numitul celibat. Aşa învaţă Isus Cristos, iar această învăţătură o aminteşte şi o explică Biserica. Dumnezeu este tatăl care ne iubeşte şi dacă e ceva care interzice sau cere o face numai în numele binelui nostru. Tatăl care este creatorul nostru şi a tot ce ne înconjoară, ştie bineînţeles ce este bun, ce ne foloseşte, ce ne poate ajuta să ne dezvoltăm, ce ne aduce fericirea şi viaţa deplină. Ştie foarte bine ce este rău, deci ce ne umileşte, ne ofensează, ne răneşte, ne distruge.

Răul înseamnă aşa numitul păcat. Domnul Isus spune una , iar de obicei în jurul nostru auzim altceva. Propaganda de exemplu spune că „sexul este un lucru natural”. Deci, dacă ai poftă, de ce nu ? Nu ar fi natural să te opui. Altfel s-ar putea să-ţi dăuneze. Lozinca Sexul este ceva natural se aude la tot pasul. Într-o revistă pentru fete, nişte doamne au inserat o fotografie cu o pereche de broaşte ţestoase într-o poziţie aparte. Foarte ingenios, nu ?

Scriu acest lucru pentru a doua oară, pentru că mi se pare a fi un anumit simbol. Poate acele doamne vor introduce tot ce lipseşte pe stindardul lor. (Alături cu siguranţă va mai fi prezervativul, pe care am impresia că-l consideră cea mai mare invenţie din istoria lumii). Bineînţeles, unii îşi pun întrebarea: de ce atâtea renunţări ? Sexul pare ceva amuzant. In numele cărei idei să renunţi la ceva care dă plăcere ? De ce Dumnezeu îmi interzice asta ? – întreabă alţii ? Doar nu fac rău nimănui şi câtă plăcere...

Ce este erotomanul ?

Mi-a căzut în mână o carte psihologică interesantă, scrisă de un psihoterapeut american Patrick Carnes împreună cu echipa sa. Este intitulată De la viciu la iubire, cu subtitlul: Cum să te eliberezi de înrobirea sexuală şi să găseşti adevărata iubire (Harbor Point Sp. Z o.o., Poznań 2001). Îndrăznesc să o calific, cu toate punctele ei slabe, ca deosebit de revelatoare. Unul dintre capitole este dedicat celibatului. Revelator ! Însă să o luăm pe rând...

A spune oamenilor, în special tinerilor, că sexul este un lucru natural la fel ca la animale, (deci la fel ca ele nu trebuie să te sfieşti, trebuie doar să „te protejezi”), îi duce pe amatorii acestei ideologii la dependenţă de sex. În special dacă acest comunicat ajunge pe un teren psihic sau spiritual predispus.

P. Carnes se ocupă de vindecarea aşa numitei dependenţe de sex a erotomanilor, adică a oamenilor care sunt dependenţi sexual, care nu pot să-şi conducă viaţa. Viciul este cel care îi conduce. Sexul îl ruinează pe erotoman aşa cum o face alcoolul asupra beţivului sau narcoticul asupra narcomanului. Cu aceeaşi eficienţă şi putere. Mai rău este faptul că intrarea în erotomanie avansată este deosebit de grea, mai grea decât narcomania. Iată o scurtă mărturie: „M-am lăsat de patru vicii foarte grele printre care şi cocaina. Însă cel mai greu a fost pentru mine să renunţ la erotomanie”. Autorul cărţii conchide: Este o afirmaţie care se întâlneşte la mulţi erotomani eliberaţi din multe dependenţe şi care au obţinut astfel o scală de comparaţie.

P. Carnes apreciază că există milioane de oameni dependenţi de sex (aproximativ 80% bărbaţi şi aproximativ 20% femei). În anul 1991, când a luat fiinţă cartea, existau în lume aproximativ două mii de grupe terapeutice ocupându-se cu vindecarea lor, iar numărul lor este în creştere continuă. Erotomania pe scară masivă, este o problemă nouă. Primele centre de vindecare au fost deschise la jumătatea anilor 70 – şi după părerea mea acestea au fost rezultatul „revoluţiei sexuale” în SUA din anii 60 şi al răspândirii pornografiei (90% dintre bărbaţii din erotomanie şi 79% dintre femei afirmă că pornografia a avut o influenţă decisivă în creşterea dependenţei lor).

Dependenţa de obicei începe în copilărie prin masturbare. Dacă nu se depun eforturi de a o opri, apare viciul care se dezvoltă continuu. Din el nu se iese, pur şi simplu – cum gândesc unii – şi nici nu se termină odată cu căsătoria. Din contră, cu trecerea timpului este nevoie de stimulente tot mai puternice. În final, obsesia sexuală devine principiul care organizează viaţa. Totul se învârte în jurul sexului. Majoritatea timpului îl umplu cu fantezii, realizarea acestora, căutarea de parteneri, seducere şi apoi suportarea depresiei şi alte consecinţe. Erotomanul neglijează cele mai importante sfere ale vieţii: familia, serviciul, învăţătura, propriile talente şi preocupări, viaţa spirituală. Pierde timpul prin depăşirea diferitelor crize: destrămarea căsătoriei, dezonorarea publică, pierderea dreptului de tutore, probleme cu serviciul, crah financiar, boli venerice, arest şi procese juridice (de exemplu pedofilie sau exhibiţionism).

Steve povesteşte despre dependenţa sa în felul următor: „De când mă ştiu m-am simţit distrus, dezorganizat. Cu trecerea timpului am început să caut experienţe sexuale care uneori îmi permiteau să mă adun, alteori să uit. Când m-am angajat la marină, comportamentul care pentru mine era normal – masturbarea, sub învăluirea pornografiei „blânde” – s-a transformat în obiceiul de a intra în sex shopuri şi librării, unde căutam porno „tare”. Am început merg la prostituate. M-am întors la viaţa civilă cu speranţa că mă voi schimba. Niciodată nu m-am simţit bine în felul acesta”. În jurul vârstei de 30 de ani, Steve s-a căsătorit. S-a gândit că prin căsătorie se rezolvă problema sa. După câteva luni de îmbunătăţire a situaţiei, în privinţa pornografiei şi prostituatele a început să se întâmple din ce în ce mai rău. Când s-a născut copilul din nou a urmat o perioadă de schimb în bine şi din nou înrăutăţire. Acum vâna bărbaţii din librăriile cu pornografie, s-a îndepărtat total emoţional de soţie şi de copil. A început să bea după fiecare relaţie sexuală pentru a omorî durerea amintirilor. Iată una dintre mărturiile lui: „Am contactat o boală venerică şi i-am adus-o soţiei. Am luat multe decizii profesionale fatale, din cauza obsesiilor mele sexuale. Dădeam banii pe sex, când de fapt copii mei aveau nevoie de îmbrăcăminte. Din cauza obsesiilor am pierdut anul de diplomă. În mod regulat întârziam la serviciu, sau eram prea distrus că lucrez. Aveam titlul de doctor, însă lucram făcând curăţenie în birouri. Depăşind graniţele faţă de pacientele mele am pierdut dreptul de a-mi efectua profesia. Am fost arestat. Dependenţii sexuali suportă pagube în fiecare sferă a vieţii. Din aproximativ o mie de erotomani însănătoşiţi 38% bărbaţi şi 45% femei au contactat boli venerice; 64% s-au decis să aibă relaţii sexuale cu tot riscul contaminării sale sau a altora; 40% dintre femei au rămas fără să vrea gravide, 50% au fost victimele violurilor, 60% au suferit abuzuri; 30% dintre erotomani au recurs la agresivitate pentru a face sex. Aproape toţi erotomanii anchetaţi vorbeau despre pierderea posibilităţilor intelectuale şi creatoare, de epuizare şi de incapacitatea de a-şi exercita funcţia; 97% au constatat pierderea respectului şi desconsiderarea faţă de sine; se simţeau rataţi, învinşi; 94% au simţit singurătatea, se simţeau nedemni de a fi iubiţi; 91% aveau sentimentul disperării fără margini. Erotomanul caută ajutor atunci când în sfârşit ajunge la el adevărul, că ceea ce face este distrugător şi că a pierdut auto-controlul. Ştie că trebuie să renunţe la acest comportament pentru că-l va distruge. Erotomania nevindecată adesea se termină cu moartea. Ei mor contactând SIDA, prin sinucidere, în accidente, prin îmbătare. Trebuie învins comportamentul distrugător şi trebuie păstrat celibatul. Trebuie oprită succesiunea erotică. Abia atunci devin posibile etapele de însănătoşire şi de vindecare. Trebuie să treacă încă 3-5 ani pentru aţi reface viaţa.

Celibatul ca medicament

Pentru mulţi, celibatul s-a dovedit măsura lipsei lor de putere. Încercând să respingă orice formă de sex, au simţit cât sunt de slabi faţă de el.

În repetate rânduri au trebuit să reia eforturile pentru a ajunge la abstinenţă deplină. Majoritatea erotomanilor consideră că singura soluţie pentru a se vindeca a fost renaşterea vieţii lor spirituale. Sufletul este indicatorul primordial, baza metamorfozei. Autorul cărţii consideră că celibatul este timpul însănătoşirii interioare profunde, redarea echilibrului emoţional şi sufletesc. Această perioadă este numită „o preţioasă recolecţie”, uneori „reconstruirea fundamentală la cel mai înalt nivel” şi „ pregătirea interiorului la primirea însănătoşirii sexuale”.

Unul dintre cei anchetaţi scrie: „La începutul drumului meu regretam faptul că m-i se luase tot ce era mai bun. Astăzi simt o recunoştinţă imensă pentru acest timp îndelungat în care am putut să mă dezvolt şi să cresc...”. Pe Rick la îndrumat să accepte celibatul soţia: „La început aveam faţă de ea pretenţii şi mă simţeam rănit. Astăzi ador această stare şi sunt recunoscător că suntem împreună mai aproape şi mai intimi decât oricând. Niciodată nu am fost mai fericiţi, iar eu am un contact mult mai bun cu mine însumi şi mă înţeleg mai bine” .

Şi mărturiile continuă: „Mi-am dat seama că fără sex se poate trăi mai departe şi încă mult mai bine. Pentru mine aceasta a fost o mare descoperire. Celibatul mi-a deschis sfera unei minunate apropieri de soţie, aşa cum nu am avut niciodată. Celibatul îmi era extrem de necesar. M-a eliberat. Am văzut cât de bine mă simt fără sex. M-am apropiat enorm de soţie. Aceasta a fost pentru mine singura posibilitate de a întrevedea o perspectivă şi de a conştientiza cât de tare am fost înrobit şi otrăvit de sex. Celibatul m-a adus în sfârşit pe pământ, am stat pe picioarele mele şi am putut observa realitatea. Aceasta ne-a ajutat pe mine şi pe soţie să vedem că este viaţă şi în afara patului, că adevărata apropiere nu este apropierea genitală. Abia în celibat m-am simţit bărbat. Abstinenţă deplină este ceva minunat. Am simţit că acest corp este cu adevărat al meu, am început să-l stăpânesc. Celibatul mi-a dat capacitatea de concentrare, a făcut să renască în mine un nou fel de energie. Mi-a dat acces la simţiri, la o privire profundă în interiorul meu, la plăcerea vieţii şi a fi prezentă pentru sine însuşi, pentru Puterea mea Divină şi Natură”.

Mulţumesc pentru aceste mărturii! Ce concluzii tragem noi, cei care luptăm pentru păstrarea castităţii ? Oare efortul se merită ? Sau poate nu se merită iar Domnul Isus este atât de restrictiv fără motiv ?

În primul rând castitatea înainte de căsătorie protejează spre a nu cădea în dependenţă sexuală, în capcanele ei tragice. Ne putem pune întrebarea dacă acele „asigurări” sub formă de prezervative, globule, pastile, sterilete, pe care le propun doamne şi domni amabili şi moderni pot să apere pentru a nu se risipi şansele de viaţă, talentele, invaliditatea emoţională, pierderea idealurilor, simţirea neputinţei, disperarea, lipsa de respect faţă de sine, pierderea de timp, de bani, neglijarea învăţăturii sau a serviciului, destrămarea căsătoriei, etc., etc. Ce spuneţi? Asigură?

Dacă celibatul este fundamentul de a construi o viaţă ruinată, fizică, emoţională, sufletească se înţelege că trebuie să fie fundamentul pentru a deveni mai copt, mai matur emoţional, sufletesc şi fizic. Erotomanii care se vindecă astăzi ajung la ceva care puteau să obţină în urmă cu 20, 30 de ani în urmă.

Castitatea înainte de căsătorie permite să păstrezi echilibrul emoţional şi sufletesc, eliberează energie şi dă putere de concentrare pentru lucruri importante. Învaţă realismul şi puterea de a sta pe propriile picioare. De asemenea permite accesul la simţăminte, la o profundă examinare a propriului interior şi „plăcerea vieţii”, învaţă în ce constă apropierea faţă de a doua persoană, pregăteşte pentru primirea unei sexualităţi sănătoase (adică cea prin care izvorăşte binele), învaţă „a stăpâni” propriul corp etc. Aici am citat numai ceea ce au spus pe tema celibatului, din experienţa lor, erotomanii în curs de însănătoşire.

Erotomanii la fel de periculoşi ca dealerii de narcotice

Un psalm spune: Fără motiv mi-au întins plase şi fără motiv mi-au săpat gropi pentru pierderea mea (Ps. 35,7). Lozinca sexul este un lucru normal, să facem ce vrem etc. Sunt acele plase, capcane ce te aşteaptă. Pentru că dependenţa sexuală este la fel de distrugătoare ca şi narcomania, dar mai greu de depăşit decât aceasta. Producătorii lozincilor citate mai sus sunt mai răi decât producătorii de cocaină. Cu mult mai periculoşi sunt producătorii şi dealerii pornografiei. Chiar şi un singur contact cu pornografia al unui băiat în perioada de maturizarea poate fi începutul unui greu viciu. Din păcate văd printre tineri mulţi care s-au lăsat prinşi în plase. Se vede prin limba pe care o folosesc, prin felul în care vorbesc despre fete şi prin felul cum le tratează, felul în care se tratează propria sexualitate, toată viaţa sa.

America culege fructele „revoluţiei sale sexuale” din anii 60 şi 70. Îmi este teamă că în curând noi vom culege fructele „revoluţiei” noastre din anii 90. Era pe atunci timpul importului din Vest a tot felul de gunoaie în ambalaj colorat şi devorarea lor. De fapt, acest lucru are loc în continuare. La fel de mari cum sunt costurile sociale şi economice ale alcoolismului şi a narcomaniei, la fel sunt – o arată experienţa americană – consecinţele groaznice ale erotomaniei.

Este păcat că atâţia oameni sunt capabili numai de a imita. Aici, mă gândesc la acele autorităţi ale statelor care apără pornografia.

Atât pentru astăzi. Vă salut şi vă doresc tot ce este mai bun ! Data viitoare vă voi scrie despre cum erotomanii scapă din plasele în care au căzut.

Fratele Jan Bilewicz

Conecta

The above article was published with permission from Iubiţi-vă! in November 2010

Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!