Acolo unde este Petru, acolo este Biserica

“Acolo unde este Sfântul Petru, acolo este Biserica ... cine nu este cu Papa nu este cu Dumnezeu, iar cine doreşte să fie cu Dumnezeu, trebuie sa fie cu Papa”. Aceste cuvinte reflectând conţinutul viziunilor de la Fatima, le-a rostit sora Lucia, singurul martor al acestor apariţii, până nu de mult în viaţă.

Maica Domnului de la Fatima ne cheamă la convertire la credinţa vie şi autentică în Dumnezeul Întreit care cu adevărat este prezent în Euharistie. Maica Domnului ne aminteşte ca în transmiterea credinţei depline un rol decisiv îl are Papa, care este urmaşul Sfântului Petru, este stânca pe care Hristos construieşte Biserica Sa (Mt 16,18). Sfântul Petru este acela căruia Isus i-a dăruit puterea deplina de învăţătură infailibilă a adevărurilor de credinţă precum şi conducerea şi guvernarea întregii Biserici. Sfântul Petru este primul care (a pus baza) şi sfinţit cu sângele său de martir Scaunul Apostolic la Roma.

De aceea fiecare succesor al Sfântului Petru la Sfântul Scaun se bucură de primatul asupra întregii Biserici.Sfântul Petru se afla la Roma şi acolo a suferit moartea de martir în anul 67 A.D., în timpul persecuţiilor creştinilor sub împăratul Nero. Locul exact al martiriului nu este cunoscut. Istoricii presupun ca Sfântul Petru a fost crucificat cu capul în jos în amfiteatrul lui Nero, situat pe terenul de astăzi al Vaticanului.

A fost înmormântat la cimitirul din apropiere. Săpaturi arheologice îndelungate sub Bazilica Sfântul Petru au dus la descoperirea mormântului primului Papă care se afla exact sub altarul papal al Bazilicii Vaticanului. Acest mormânt prezintă dovada că fiecare Episcop al Romei este succesorul Sfântului Petru şi, în virtutea oficiului său “Succesorul lui Hristos şi Pastorul întregii Biserici, are deplină, supremă şi universală putere asupra Bisericii” (Christus Dominus 2:9). Timp de treisprezece secole nimeni nu a contestat prezenţa mormântului Sfântului Petru la Vatican.

Primii contestatari au fost aderenţii ereziei waldensiene, care au eliminat primatul Papei susţinând ca Petru nu a fost niciodată la Roma şi, cu atât mai mult, că mormântul sau nu se afla acolo. De asemenea Luter si alţi iniţiatori ai Reformei au negat existenţa mormântului Sfântului Petru la Vatican, punând sub semnul întrebării primatul şi infailibilitatea Papei în materie de credinţă.

Săpaturile arheologice sub Bazilica Sfântul Petru au fost începute in primăvara anului 1939 după moartea Papei Pius al XI-lea, care şi-a exprimat dorinţa sa fie îngropat în subteranele Vaticanului. In timpul săpăturilor la mormântul sau s-au descoperit urme de necropole păgâne din vremea romanilor. La vestea acestei descoperiri Papa Pius al XII-lea a pus în sarcina unei echipe de oameni de ştiinţă începerea excavaţiilor şi cercetarea, fapt care a condus, după câţiva ani, la descoperiri senzaţionale. După mai bine de 10 ani de săpaturi arheologice s-a descoperit o parte dintr-un mare cimitir folosit din secolul al II-lea până la începutul secolului al IV A.D. S-au descoperit sarcofage de-a lungul străzii ce ducea la Amfiteatrul lui Nero.

Aceasta necropolă superb păstrată este un cimitir specific păgân, în care se găsesc de asemenea morminte creştine. Astăzi pot fi admirate morminte şi monumente de o frumuseţe arhitectonică nemaiîntâlnită care aparţineau familiilor înstărite de romani.

In sarcofagul lui Velerius s-a găsit inscripţia latină : Petrus roga Christus pro sanctis hominibus chrestianis ad corpus suum sepultis (Petru se roagă lui

In sarcofagul lui Popilius Herakles s-a găsit inscripţia : IN VATIC. AD CIRCUM (în Vatican lângă Amfiteatru), care confirmă localizarea cimitirului pe dealurile Vaticanului în apropierea Amfiteatrului lui Nero. Majoritatea însă erau

La începutul secolului al IV-lea cimitirul nu mai dispunea de spaţiu. Conform legii romane mormintele erau sacre şi inviolabile. Singurul motiv pentru care împăratul Constantin (280-337) a trebuit, în cazul acestei necropole, să încalce dreptul roman al cimitirelor, a fost necesitatea construirii unei bazilici creştine pe acel teren, datorită cultului imens de devoţiune cu care creştinii înconjurau mormântul Sfântului Petru aflat acolo. Împăratul a ordonat aşa numitul “congestio terrarum”, demolând partea de nord a cimitirului şi acoperind cu pământ mormintele aflate în partea sudică. Obiectivul spre care se tindea era ca pe versantul dealului de la Vatican să obţină o suprafaţă largă la acelaşi nivel cu mormântul Sfântului Petru şi acolo să înceapă construirea bazilicii în cinstea primului Papă. Aceasta este dovada imensei veneraţii cu care primii creştini înconjurau mormântul Sfântului Petru.

Săpaturile făcute în locul central al bazilicii, deci sub altarul papal, au condus la descoperirea senzaţională a mormântului şi a relicvelor Sfântului Petru. Mai întâi a fost scos la lumină un imens relicvariu de marmura, în formă paralelipipedică, cu o lăţime de 2,60 m. Acesta a fost construit de către împăratul Constantin în anii 321 - 324. Înăuntru se afla un mic monument funerar, în forma de capelă mică, cu o nişă susţinută de două coloane şi fixată într-un zid cu tencuială roşie. Faptul că acel monument în miniatură a fost închis în relicvariu dovedeşte că trebuie să fi avut o însemnătate cu totul aparte. Cercetătorii au ajuns la punctul cel mai important al Bazilicii Vaticanului şi al întregii necropole subterane. Era evident că acesta reprezenta primul monument care în secolul al II-lea a fost construit pe mormântul Sfântului Petru. Primii creştini considerau mormântul Sfântului Petru ca un trofeu de victorie. Deoarece cea mai timpurie informaţie despre mormântul-trofeu al Sfântului Petru provine de la capelanul roman Gaius, monumentul acesta a fost numit Trofeul lui Gaius. La începutul secolului al II-lea comunitatea creştinilor din Roma au construit un monument-trofeu, pe mormântul neobişnuit de modest a Sfântului Petru, care în partea de vest a fost îngrădit cu un zid acoperit cu tencuială roşie. Acel zidînconjura o suprafaţa nu prea mare de cimitir cu dimensiunile de 7 x 4 m pe care s-au găsit mai multe morminte simple şi sărace aflate împrejurul mormântului Sfântului Petru, unde s-a ridicat Trofeul lui Gaius. Mormântul Apostolului Petru era venerat în mod deosebit, dovadă o fac numeroase inscripţii pe aşa numitul “zidg”, precum şi o inscripţie mare în limba greacă: Petru este aici pe “peretele roşu”. Cercetările făcute pe parcursul a mai multor ani de către prof. Margherita Guarduci au condus la descifrarea numeroaselor inscripţii de pe “zidul g”. Inscripţiile au fost înscrise de către o singură persoană responsabilă de acest loc, conform regulilor criptografiei mistice, stabilite după ordinea logică şi spirituală. De exemplu situarea literelor [u-a] înseamnă trecerea de la sfârşit, adică de la moarte, la început, adică la viaţa deplină. In afara prenumelor persoanelor moarte, apare prenumele Sfântului Petru legat de cel al lui Hristos şi al Mariei, ca şi mărturisirea credinţei în Sfânta Treime; că Isus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, că el este a doua persoana în Sfânta Treime, Fiul lui Dumnezeu, Începutul şi Sfârşitul, Viaţa, Lumina, Învierea, Izbăvirea, Pacea, Victoria, etc. Astfel creştinii mărturiseau credinţa lor în Sfânta Treime, divinitatea lui Hristos, intervenţia Maicii Domnului, viaţa veşnica şi se rugau pentru morţii lor. Este o mărturie deosebit de importantă ce arată ca, de la începutul existentei creştinismului, credinţa în Sfânta Treime, în divinitatea lui Hristos, în intervenţia Maicii Domnului, în viaţa veşnică şi în primatul Sfântului Petru a fost foarte puternică.

De asemenea este bine de menţionat inscripţia hoc vine ( sub acest semn vei învinge) alături de monograma lui Hristos. Aceasta este traducerea latină a faimoasei inscripţii greceşti τουτω νικα, pe care împăratul Constantin a văzut-o pe cer, împreună cu o cruce, înainte de a ieşi învingător în lupta contra armatei lui Maxentius în 28 octombrie anul 312. Arheologii au fost surprinşi când, în mormântul din pământ, nu au găsit relicvele Sfântului Petru.

Au fost găsite mai târziu la 2 metri deasupra nivelului primului mormânt, în nişa “Zidului g”.

Nisa cu relicvele a fost descoperită în ziua de 13 octombrie 1941. S-a dovedit ca relicvele Sfântului Petru fuseseră mutate din mormântul din pământ în nişa special amenajată în “zidul g” de către împăratul Constantin, în timpul construirii relicvariului de marmură. Relicvele au fost supuse studiilor antropologice timp de mai mulţi ani. La început, cercetările au fost conduse sub îndrumarea prof. Galeazzi Lisi iar mai târziu de către prof. Correnti. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în 1965 în cartea tipărită la Vatican: Le reliquie di Pietro sotto la Confessione della Basilica Vaticana. Oasele Sfântului Petru depuse de către împăratul Constantin în nişa “zidului g” au fost învelite într-un material preţios de purpură ţesut cu aur curat.

Studiile antropologice ale oaselor au arătat ca aparţin unei singure persoane, un bărbat corpolent, în vârstă de 60-70 de ani, cu o înălţime de 165cm. Confirmarea ştiinţifică a autenticităţii relicvelor Sfântului Petru a fost un eveniment de o importanţă excepţională. In timpul audienţei generale din 26 iunie 1968, Papa Pavel al VI-lea a anunţat în mod oficial descoperirea relicvelor Sfântului Petru. In ziua următoare, în timpul celebrării festive, 19 recipiente conţinând relicvele primului Papa au fost depuse în nişa “zidului g” unde sunt păstrate şi astăzi.

The above article was published with permission from Iubiţi-vă! in November 2010